Iniţial, prin Martingale se înţelegea o clasă de strategii de pariuri, populară în Franţa secolului XVIII.
Cea mai simpla dintre aceste strategii a fost concepută pentru un joc în care jucătorul câştiga dacă o monedă cădea cu o faţă în sus, şi pierdea dacă moneda cădea cu reversul acesteia în sus.’, ‘ În această strategie jucătorul dubla de fiecare dată suma pariată, astfel încât la primul pariu câştigat recupera toate pierderile anterioare, plus un profit egal cu miza iniţială.
În cazul unui jucător cu o cantitate infinită de bani care ar fi pariat de fiecare dată pe aceeaşi faţă a monedei, probabilitatea teoretică ar fi 1, respectiv ar câştiga cu certitudine de 100% de fiecare dată.
În realitate niciun jucător nu posedă o cantitate infinită de bani, astfel încât creşterea exponenţială a sumei pariate ar putea aduce rapid în stare de faliment pe cel care ar folosi un astfel de sistem. Există o credinţă încetăţenită conform căreia cazinourile ar limita sumele care pot fi pariate special pentru a stopa jucătorii care folosesc sistemul Martingale. Matematica ne spune însă că jucătorii care folosesc acest sistem nu au niciun avantaj pe termen lung în cazul niciunui sistem de pariuri.
Din păcate, psihologia jucătorului este de aşa natură încât atunci când câştigă temporar crede că aceasta se datorează sistemului, în care crede orbeşte chiar şi după ce pierde apoi toţi banii câştigaţi anterior.
Analiza matematică a sistemului
În cazul în care valoarea estimată a timpului de joc este finită (ceea ce este adevărat în practică), următorul argument explică de ce sistemul de pariere este eronat: Deoarece aşteptarea este liniară, valoarea estimată a unei serii de pariuri este doar suma valorilor estimate ale fiecare pariu. Deoarece în astfel de jocuri de noroc pariurile sunt independente, estimarea pentru fiecare pariu nu depinde de rezultatele anterioare. În cele mai multe jocuri de cazinou, valoarea estimată a oricărui pariu individual este negativă, astfel încât suma unei mulţimi de numere negative este, de asemenea, negativă.
Strategia Martingale eşuează chiar şi în cazul unui timp nelimitat, atâta timp cât există o limită a câştigurilor sau pariurilor (situaţia reală). Strategia Martingale are probabilitatea de câştig 1 doar în cazul unei sume de bani nelimitată, pariuri nelimitate, şi timp nelimitat. În practică, jucătorul amator de Martingale se va lovi curând de una din limitări: atinge plafonul de pariuri impus de cazinou, termină banii, sau ajunge la ora de încgidere a cazinoului, când jocul se opreşte.
Deci, variantele finale în cazul unei strategii Martingale sunt ca jucătorul să câştige o cantitate mică de bani, sau să dea faliment. Managementul riscului arată clar că riscul falimentului este mult prea mare comparativ cu sumele care pot fi câştigate.
Sistemul Martingale presupune creşterea sumei pariate după fiecare pierdere. S-a dezvoltat însă şi un sistem anti-Martingale, conform căruia se creşte suma pariată după fiecare câştig, şi se scade în cazul unei pierderi, mergându-se pe ideea estimării pozitive a unui rezultat similar Întrucât pariurile sunt independente aşa cum am spus mai sus, şi nu depind nici de estimările jucătorilor, şi acest sistem este eronat.
Lasă un răspuns