Metaștiința (Meta-cercetarea)

Metaștiința (cunoscută și ca meta-cercetare) este utilizarea metodologiei științifice pentru a studia știința în sine. Metaștiința urmărește să crească calitatea cercetării științifice, reducând în același timp ineficiența. Este, de asemenea, cunoscută sub numele de „cercetarea asupra cercetării” și „știința științei”, deoarece folosește metode de cercetare pentru a studia modul în care se face cercetarea și pentru a găsi unde pot fi aduse îmbunătățiri. Metaștiința se ocupă de toate domeniile de cercetare și a fost descrisă ca „o viziune de pasăre asupra științei”. În cuvintele lui John Ioannidis, „Știința este cel mai bun lucru care s-a întâmplat ființelor umane … dar o putem face mai bine.”

În 1966, o lucrare de meta-cercetare timpurie a examinat metodele statistice a 295 de lucrări publicate în zece reviste medicale de mare profil. S-a constatat că „în aproape 73% dintre rapoartele citite… au fost trase concluzii atunci când justificarea acestor concluzii a fost invalidă”. Meta-cercetarea în următoarele decenii a găsit multe defecte metodologice, ineficiențe și practici slabe în cercetare în numeroase domenii științifice. Multe studii științifice nu au putut fi reproduse, în special în medicină și științele soft. Termenul „criză de replicare” a fost inventat la începutul anilor 2010 ca parte a unei conștientizări tot mai mari a problemei.

Au fost implementate măsuri pentru a aborda problemele relevate de metaștiință. Aceste măsuri includ preînregistrarea studiilor științifice și a studiilor clinice, precum și înființarea de organizații precum CONSORT și Rețeaua EQUATOR care emit orientări pentru metodologie și raportare. Există eforturi continue pentru a reduce utilizarea abuzivă a statisticilor, pentru a elimina stimulentele perverse din mediul academic, pentru a îmbunătăți procesul de evaluare inter pares, pentru a colecta sistematic date despre sistemul de publicații academice, pentru a combate părtinirile din literatura științifică și pentru a crește nivelul general calitatea si eficienta procesului stiintific. Ca atare, metaștiința este o mare parte a metodelor care stau la baza Mișcării Științei Deschise.

Istoria

În 1966, o lucrare de meta-cercetare timpurie a examinat metodele statistice a 295 de lucrări publicate în zece reviste medicale de mare profil. S-a constatat că, „în aproape 73% din rapoarte citite… au fost trase concluzii atunci când justificarea acestor concluzii era invalidă.” O lucrare din 1976 a cerut finanțare pentru meta-cercetare: „Deoarece însăși natura cercetării în domeniul cercetării, în special dacă este prospectivă, necesită perioade lungi de timp, recomandăm să se înființeze grupuri independente, extrem de competente, cu sprijin amplu și pe termen lung pentru a efectua și sprijini cercetări retrospective și prospective privind natura descoperirii științifice”. În 2005, John Ioannidis a publicat o lucrare intitulată „De ce cele mai multe rezultate publicate de cercetare sunt false”, în care a susținut că majoritatea lucrărilor din domeniul medical produc concluzii care sunt greșite. Lucrarea a devenit cea mai descărcată lucrare din Biblioteca Publică de Știință și este considerată fundamentală pentru domeniul metaștiinței. Într-un studiu conex cu Jeremy Howick și Despina Koletsi, Ioannidis a arătat că doar o minoritate de intervenții medicale sunt susținute de dovezi „de înaltă calitate”, conform abordării Grading of Recommendations Assessment, Development and Evaluation (GRADE). Meta-cercetarea ulterioară a identificat dificultăți pe scară largă în replicarea rezultatelor în multe domenii științifice, inclusiv psihologie și medicină. Această problemă a fost numită „criza de replicare”. Metaștiința a crescut ca reacție la criza de replicare și la preocupările legate de risipa în cercetare.

Mulți editori importanți sunt interesați de meta-cercetare și de îmbunătățirea calității publicațiilor lor. Reviste de top, cum ar fi Science, The Lancet și Nature, oferă o acoperire continuă a meta-cercetării și a problemelor cu reproductibilitatea. În 2012, PLOS ONE a lansat o inițiativă de reproductibilitate. În 2015, Biomed Central a introdus o listă de verificare a standardelor minime de raportare pentru patru titluri.

Prima conferință internațională în domeniul amplu al meta-cercetarii a fost conferința Research Waste/EQUATOR desfășurată la Edinburgh în 2015; prima conferință internațională privind evaluarea inter pares a fost Peer Review Congress, organizată în 1989. În 2016, a fost lansată Research Integrity and Peer Review. Editorialul de deschidere al revistei a cerut „cercetare care va crește înțelegerea noastră și va sugera soluții potențiale la probleme legate de evaluarea inter pares, raportarea studiilor și etica cercetării și publicării”.

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)