Moartea în societate şi cultură

(Cadavrele pot fi mumificate fie în mod natural, ca acesta din Guanajuato, sau intențional, ca cele din Egiptul antic.)

În societate, natura morții și conștientizarea omenirii de propria mortalitate a fost de mii de ani o preocupare a tradițiilor religioase ale lumii și motiv de dispute filosofice. Aceasta include credința în înviere (asociată cu religiile abrahamice), reîncarnarea sau renașterea (asociate cu religiile dharmice), sau ideea conștiința încetează definitiv să mai existe, cunoscută sub numele de uitare veșnică (asociată cu ateismul).

Ceremoniile de comemorare a morţii pot include diferite practici şi ceremonii de doliu şi înmormântare în onorarea decedat. Rămășițele fizice ale unei persoane, de obicei cunoscute drept cadavru sau corp, sunt de obicei îngropate întregi sau incinerate, deși printre culturile lumii există o varietate de alte metode de metode mortuare. În limba română, binecuvântarea pentru o persoană moartă include expresia “Odihnească-se în pace!”.

Moartea este centrul multor tradiții și organizații; obiceiurile referitoare la moarte sunt o caracteristică a fiecărei culturi din întreaga lume. O mare parte din acestea presupun grija pentru cei morți, precum și viața de după moarte și modul în care este tratat corpul decedatului după moarte. Înmormântarea corpurilor umane începe de obicei cu ultima slujbă nu la mult timp după moarte, iar ceremoniile rituale apar de multe ori, cel mai frecvent prin înhumare sau incinerare. Aceasta nu este o practică unitară. În Tibet, de exemplu, are loc o “înhumare cerească” corpul, fiind lăsat pe un vârf de munte. Pregătirile adecvate pentru moarte și tehnicile și ceremoniile pentru activarea capacităţii de transfer spiritual al unei persoane într-un alt corp (reîncarnare) sunt subiecte de studiu detaliate în Tibet. Mumificarea sau îmbălsămarea sunt, de asemenea, răspândite în unele culturi, pentru a încetini viteza de degradare.

Aspectele juridice de deces sunt, de asemenea, parte a multor culturi, în special soluționarea stării decedatului și problemele legate de moștenire și, în unele țări, impozitul pe succesiune.

Pedeapsa capitală este, de asemenea, un aspect cultural divergent referitor la moarte. În cele mai multe jurisdicții în care există pedeapsa capitală în prezent, pedeapsa cu moartea este rezervată pentru crimele cu premeditare, spionaj, trădare, sau ca parte a justiției militare. În unele țări, infracțiunile sexuale, cum ar fi adulterul și sodomia, duc la pedeapsa cu moartea, la fel ca și crimele religioase, cum ar fi apostazia, renunțarea formală la religie. În multe țări adepte ale păstrării pedepsei, traficul de droguri este de asemenea o infracțiune capitală. În China, traficul de ființe umane și cazurile grave de corupție sunt, de asemenea, pedepsite cu moartea. Armatele din toată lumea au impus instanțele marțiale cu posibile condamnări la moarte pentru infracțiuni cum ar fi lașitatea, dezertarea, insubordonarea, și revolta.

Moartea în război și în atacuri sinucigașe are de asemenea legături culturale, iar ideile că este dulce și cuviincios să mori pentru țara ta, revolta se pedepsește cu moartea, doliul rudelor soldaților morți și la notificarea morţii lor, sunt încorporate în multe culturi. Recent, în lumea occidentală, odată cu creșterea terorismului în urma atacurilor din 11 septembrie, dar şi mai înapoi în timp cu atacurile sinucigașe, misiunile kamikaze din al doilea război mondial, și misiunile sinucigașe într-o serie de alte conflicte din istorie, moartea pentru o cauză prin atac sinucigaș, și martiriul, au avut un impact cultural semnificativ.

Sinuciderea în general, și în special eutanasia, sunt, de asemenea, puncte de dezbatere culturală. Ambele acte sunt înțelese foarte diferit în diferite culturi. În Japonia, de exemplu, să închei o viață cu onoare prin seppuku era considerată o moarte de dorit, spre deosebire de culturile creștine şi islamice tradiționale unde sinuciderea este văzută ca un păcat. Moartea este personificată în multe culturi, cu reprezentări simbolice.

În Brazilia, o moarte umană este socotit oficială atunci când este înregistrată de către membrii de familie existenţi la un cartório, un registru autorizat de guvern. Înainte de a putea depune actele pentru oficializarea morţii, decedatul trebuie să fi fost înregistrată pentru o naștere oficială la cartório. Deşi o lege din Registrul public garantează tuturor cetățenilor brazilieni dreptul de a înregistra decese, indiferent de mijloacele lor financiare, membrilor familiilor acestora (de multe ori copiilor) guvernul brazilian le-a impus costuri ascunse și taxe de depunere pentru astfel de demersuri. Pentru multe familii sărace, costurile indirecte și taxele de anunţare a morţii au dus la înmormântări culturale mai atrăgătoare, neoficiale, locale, care, la rândul său, ridică probleme cu privire la ratele de mortalitate inexacte.

Discuţiile despre moarte și mărturisire este o problemă dificilă în cele mai multe culturi. Societățile occidentale tratează pe cei morți cu cel mai mare respect, cu un îmbălsămător oficial și ritualuri asociate. Societățile orientale (precum în India) sunt mai deschise în acceptarea morţii ca pe un fapt împlinit, cu o procesiune de înmormântare a decedatului care se încheie în aer liber prin ardererea corpului până ajunge cenuşă.

PDF: https://www.telework.ro/ro/e-books/moartea-in-societate-si-cultura/