Un parastas (greacă: μνημόσυνον, mnemósynon, „memorial”, slavonă: панvхида, panikhída, din greaca παννυχίς, pannychis, „veghe”), cuvânt derivat din greacă, παραστάς, parastas, este un serviciu solemn liturgic pentru odihna celui plecat, în Biserica Ortodoxă Răsăriteană și acele Biserici orientale catolice care urmează ritul bizantin.
Serviciul religios
În Biserica Răsăriteană, diferitele rugăciunile pentru cel plecat au ca obiect ruga pentru odihna acestuia, alinarea celor în viață, și amintirea acestora că va veni un timp când vor muri şi ei și cât de scurtă este viaţa pe pământ. Din acest motiv, parastasele au un aer de penitență pentru practicanţi, și au tendința de a fi practicate mai ales în cele patru sezoane de post.
Dacă serviciul este pentru o persoană, de multe ori are loc la mormântul lui. Dacă este o comemorare generală a tuturor celor plecaţi, sau dacă mormântul peroanei nu este aproape, serviciul este organizat într-o biserică, în fața unui „tabel memorial” special, mic, de sine stătător, de care este atașat un crucifix în poziție verticală și cu un candelabru pentru credincioși unde să pună lumânări aprinse.
Diaconul (sau, în cazul în care nu există un diacon, preotul) leagănă cădelnița de-a lungul aproape întregului serviciu, și toți stau în picioare ţinând în mâini lumânări aprinse. Aproape de sfârșitul slujbei, în timpul troparelor finale, toate fie stinge lumânările sau puneți-le într-un suport lumânare de masa memorial. Fiecare lumânare simbolizează sufletul individual, fiind ţinută în mână de persoană care comemorează decedatul respectiv. Stingerea (sau renunţarea la) lumânare de la sfârșitul serviciului simbolizează faptul că fiecare persoană va trebui să renunțe la suflet la sfârșitul vieții sale.
Serviciul este compus din psalmi, ektenias (litanii), imnuri, și rugăciuni. În linii mari se urmează ordinea generală a Utreniei, și este de fapt un serviciu de înmormântare trunchiat. Unele dintre porțiunile cele mai notabile ale serviciului sunt Condacul celui stins, și cântarea finală din „Veşnica Pomenire” (slavonă: Vyechnaya Pamyat).
Parastasul este cel mai frecvent practicat la sfârșitul Sfintei Liturghii; cu toate acestea, el poate fi, de asemenea, practicat după Vecernie, Utrenie, sau ca un serviciu separat de sine stătător. În cazul în care serviciul este considerat separat, sunt citite lecturi din epistolele pauline și evanghelii care sunt atribuite zilei din săptămână; oricum, nicio citire nu este atribuită duminicii, pentru că duminica ar trebui să sublinieze învierea lui Hristos, mai degrabă decât plecarea.
Coliva
Pentru parastas, coliva (un produs alimentar ritual din grâu fiert) este adesea pregătită și plasată în partea din față a mesei de parastas sau a unei icoane a lui Hristos. Apoi este binecuvântată de către preot care o stropește cu apă sfințită. Coliva este apoi dusă în locul unde se serveşte masa (pomana) în memoria celui decedat și este servită tuturor celor care au participat la serviciu.
Când se practică parastasul
După un creștin ortodox moare preorul citează „Rugăciuni pentru plecarea sufletului”. Apoi, familia sau prietenii celui plecat vor spăla și îmbrăca corpul celui decedat și îl vor pune în sicriu, după care este celebrat un serviciu special extins memorial numit Primul Parastas, după care începe citirea Psaltirii care continuă neîntrerupt până la înmormântare.
În mod tradițional, în plus față de serviciul din ziua morții, parastasul se efectuează la solicitarea rudelor unei persoane fizice plecate în următoarele situații:
- A treia zi după moarte
- A noua zi
- A patruzecea zi
- La trei luni
- La şase luni
- La primul an de la deces
- La al treilea an după deces (unele persoane solicită parasta în fiecare an după deces)
De asemenea, este practicat în timpul numeroaselor zile de Sâmbăta Morţilor pe tot parcursul anului. În aceste zile, nu numai că se practică parastasul, dar există de asemenea proprii speciale la Vecernie, Utrenie, şi Sfânta Liturghie. Aceste zile de memorie generale sunt:
- Sâmbăta cărnii (numită astfel în unele ţări, două sâmbete înainte de a începe Postul Mare) – în unele tradiții familiile și prietenii vor oferi panikhidas pentru cei dragi în cursul săptămânii precedente, culminând cu comemorarea general de sâmbătă
- A doua sâmbătă din Postul Mare
- A treia sâmbătă din Postul Mare
- A patra sâmbătă din Postul Mare
- În tradiția rusă, Radonitsa – marțea de după duminica lui Toma; adică, a doua zi de marți după Paști
- Sâmbăta dinainte de Rusalii, în unele tradiții familiile și prietenii vor oferi Panikhidas pentru cei dragi în cursul săptămânii precedente, culminând cu comemorarea generală de sâmbătă.
- În tradiția rusă, Sâmbăta lui Dimitrie (sâmbăta cea mai apropiată de sărbătoarea Sfântului Dimitrie din 26 octombrie), comemorând ostașii căzuți în bătălia de la Kulikovo (1380) sub conducerea Sfântului Dimitrie din Don.
Celebrarea parastaselor este interzisă de la Joia Mare, în Săptămâna Luminată și toate duminicile pe tot parcursul anului.
Litate
O formă foarte prescurtată a parastasului este numită litate, din greaca λιτὴ τελετή, litē teletē, adică o ceremonie simplă, sau λιτὸν μνημόσυνον, liton mnēmosynon, adică un mnemosynon simplu; ea constă numai din partea de încheiere a parastasului obişnuit. Acest lucru este adesea celebrat în pronaosul bisericii în zilele de lucru obișnuite (de exemplu, atunci când nu există este o sărbătoare cu un rang mai mare), în special în timpul Postului Mare.
Imagini https://en.wikipedia.org/wiki/File:Parastas_in_Cemetery.jpg, https://en.wikipedia.org/wiki/File:Coliva_in_biserica_04.jpg
Lasă un răspuns