În fizică, protonul este o particulă subatomică cu o sarcină pozitivă fundamentală electrică de 1,6 x 10-19 coulomb, o masă de 938 MeV ( 1.6726231 x 10-27 kg, sau de aproximativ 1800 ori mai mare decât a unui electron) și un timp de înjumătățire de aproximativ 1033 ani. Nucleul celui mai comun izotop al atomului de hidrogen, H, are un singur proton. Nucleele altor atomi sunt compuşi din neutroni si protoni ținuţi laolaltă de forța nucleară tare. Numărul de protoni din nucleu determină proprietățile chimice ale atomului și ce element chimic este.
Protonii sunt particule clasificate ca barioni și sunt compuşi din doi cuarci up și un cuarc down, care sunt, de asemenea, ţinuţi împreună de către forța nucleară tare, mediată de gluoni.
Deoarece forța electromagnetică este cu multe ordine de mărime mai puternică decât forța gravitațională, sarcina protonului trebuie să fie egală cu valoarea sarcinii electronului, altfel repulsia netă ar avea un exces de sarcină pozitivă sau negativă (în funcție de care sarcină ar fi numeric mai mare – atomi nu ar fi neutri electric), ar provoca un efect vizibil asupra expansiunii în univers, și asupra oricărei materii agregate gravitațional (planete, stele, etc). Se consideră că pozitronul (antielectronul) are aceeași mărime ca și sarcina electronului, dar cu semn opus; același lucru este valabil pentru antiprotoni și protoni.
În chimie și biochimie, termenul proton se poate referă la ionul de hidrogen în soluție apoasă (cu alte cuvinte, ionul hidroniu). În acest context, un donor de protoni este un acid și un acceptor de protoni o bază.
Lasă un răspuns