(Învierea din morți, fresca de la sinagogă Dura-Europos)
Olam Haba
Talmudul oferă o serie de cugetări legate de viața de apoi. Autoritățile talmudice sunt de acord că orice persoană virtuoasă va avea parte de lumea care va veni. După moarte, sufletul este adus la judecată. Cei care au trăit curat intră imediat în „Olam Haba” sau Lumea Care Va Veni. Cei mai mulţi nu intră în Lumea Care Va Veni imediat, dar experimentează mai întâi o perioadă de revizuire a acțiunilor lor pământești și li se aduce la cunoştinţă despre ceea ce au făcut greșit. Unii consideră această perioadă ca fiind o „re-școlarizare”, sufletul câştigând înțelepciune cu fiecare eroare care este revizuită. Alții pot vedea această perioadă ca un disconfort spiritual pentru greșelile din trecut. La sfârșitul acestei perioade, nu mai mare de un an, sufletul îşi câştigă apoi locul în Lumea Care Va Veni. Deși disconfortul face parte din unele concepții evreiești despre viața de apoi, conceptul de „osânda veșnică”, atât de răspândită în alte religii, nu este un principiu al vieţii de apoi evreieşti. Potrivit Talmudului, stingerea sufletului este rezervată pentru un grup de departe mult mai mic de lideri ai răului, ale căror fapte foarte rele merg dincolo de norme, sau care conduc grupuri mari de oameni la cel mai mare rău.
Maimonide descrie Olam Haba („Lumea Care Va Veni”) în termeni spirituali, retrogradând învierea fizică profețită la statutul de viitor miracol, fără nicio legătură cu viața de apoi sau epoca mesianică. Potrivit lui Maimonide, o viață de apoi continuă pentru sufletul fiecărei ființe umane, un suflet acum separat de trupul în care a fost „găzduit” în timpul existenței sale pământești.
Zohar descrie Gheena nu ca un loc de pedeapsă pentru cei răi, ci ca un loc de purificare spirituală pentru sufletele.
Reîncarnarea în tradiția evreiască
Deși nu există nicio referire la reîncarnare în Talmud sau orice scrieri anterioare, potrivit unor rabini, cum ar fi Avraham Arieh Trugman, reîncarnarea este recunoscută ca fiind parte integrantă a tradiției evreiești. Trugman explică faptul că prin tradiție orală sunt cunoscute și înțelese semnificațiile lui Tora, poruncile și poveștile sale. Lucrarea clasică a misticii iudaice, Zohar, este citată din belșug în toată învățarea evreiescă; în Zohar ideea de reîncarnare este menționată în mod repetat. Trugman afirmă că în ultimele cinci secole conceptul de reîncarnare, care până atunci fusese o tradiție mult ascunsă în iudaism, a fost expusă în mod deschis.
Shraga Simmons a comentat că în Biblia însăşi, ideea [de reîncarnare] este sugerată în Deut. 25: 5-10, Deut. 33: 6 și Isaia 22:14, 65: 6.
Yirmiyahu Ullman a scris că reîncarnarea este o „credință veche, de masă, în iudaism”. Zohar face referiri frecvente și lungi pentru reîncarnare. Onkelos, un convertit drept și comentator de autoritate din aceeași perioadă, a explicat versetul, „Să trăiască Ruben şi să nu moară…” (Deuteronom 33: 6) în sensul că Ruben ar trebui să merite Lumea Care Va Veni direct, și nu trebuie să moară din nou ca urmare a reîncarnării. Savantul, comentator și cabalist Tora, Nachmanides (Ramban 1195-1270), a atribuit suferința lui Iov reîncarnării, așa cum s-a sugerat în spusele lui Iov: „Iată toate acestea le face Dumnezeu de două ori, de trei ori cu omul, Ca să-i scoată sufletul din pieire şi ca să-l lumineze cu lumina celor vii.” (Iov 33: 29,30)”.
Reîncarnarea, numit gilgul, a devenit populară în credință populară, și se găsește în multă literatură idiș printre evreii aşkenazi. Printre câţiva cabaliștii, s-a postulat că unele suflete umane ar putea ajunge să fie reîncarnate în corpuri non-umane. Aceste idei au fost găsite într-un număr de lucrări cabalistice din secolul al 13-lea, și, de asemenea, printre mulţi mistici din secolul al 16-lea târziu. Colecția timpurie de povești a lui Martin Buber despre viața lui Baal Shem Tov include câteva poveşti care se referă la persoane care se reîncarnează în vieţi succesive.
Printre bine cunoscuţii (în general non-cabalişti sau anti-cabalişti) rabini care au respins ideea de reîncarnare, sunt Saadia Gaon, David Kimhi, Hasdai Crescas, Yedayah Bedershi (începutul secolului al 14-lea), Joseph Albo, Abraham ibn Daud, Rosh și Leon de Modena. Saadia Gaon, în Emunoth ve-Deoth (ebraică: „Credințe și opinii”), încheie secțiunea VI cu o respingere a doctrinei de metempsihoză (reîncarnare). În timp ce respinge reîncarnarea, Saadia Gaon afirmă în continuare că evreii care cred în reîncarnare au adoptat credințe non-evreieşti. În niciun caz nu toți evreii de azi cred în reîncarnare, dar credința în reîncarnare nu este mai puțin frecventă printre mulți evrei, inclusiv ortodocşi.
Alţi rabini bine-cunoscuţi, care sunt adepţi ai reîncarnării, includ pe Yonassan Gherșom, Avraam Isaac Kook, Talmud savant Adin Steinsaltz, DovBer Pinson, David M. Wexelman, Zalman Schachter, și mulţi alţii. Reîncarnarea este citată de comentatori biblici cu autoritate, inclusiv Ramban (Nachmanides), Menachem Recanti și Rabbenu Bachya.
Printre multele volume ale lui Yitzchak Luria, dintre care cele mai multe scrise de discipolul său primar, Chaim Vital, există pasaje care explică probleme legate de reîncarnare. Cartea sa Shaar sa HaGilgulim, „Porțile eeîncarnării”, este o carte dedicată exclusiv subiectului reîncarnării în iudaism.
Lasă un răspuns