Stilul cultural în artă în Orientul Apropiat Antic

Există alegeri artistice în ceea ce privește stilul în fiecare lucrare. În timp ce aceste alegeri sunt în general făcute la discreția artistului individual de astăzi, pentru o mare parte din istorie, stilul a fost o reflectare a curentelor culturale mai largi care influențează atât de mult din viață în orice timp și loc.Acești factori culturali au condus adesea la abordările generale ale reprezentării pe care istoricii de artă le numesc „convenții ale reprezentării”. Pentru a ne familiariza cu aceste convenții și cum se referă ele la un stil cultural, vom analiza câteva exemple.

Figura 4.13 | Modelul Ur, secolul 26 î.e.n., scena „Război”. Credit: Dbachmann/Wikimedia Commons. Licență: Domeniu Public

Aceste convenții sunt evidente pentru noi atunci când examinăm o selecție largă de lucrări dintre cele create în culturile antice din Orientul Apropiat de-a lungul mai multor secole. Priviți cum sunt reprezentate figurile într-un detaliu din Modelul Ur (aproximativ 2600-2400 î.e.n.) din Mesopotamia antică, astăzi Irak, o cutie de lemn cu scene de război și pace realizată din bucăți încrustate de scoici irizate, calcar roșu, și albastru lapus lazuli. (Figura 4.13) Vedem că figurile au suficient naturalism pentru a ne permite să recunoaștem cu ușurință corpul uman. Dar vedem și că acestea includ o gamă de detalii naturalistice.

Figurile par statice, chiar și atunci când se arată că se mișcă în spațiu. Ele sunt prezentate într-o vedere compozită, adică cu porțiuni din corp prezentate în profil și altele în vedere frontală, astfel încât artistul să poată oferi detalii care nu ar fi vizibile într-un profil strict. Ele întorc corpul în spațiu, astfel încât privitorul să vadă șoldurile și umerii, împreună cu un trunchi răsucit, întoarse ușor spre privitor. Pentru războinici și lideri, aceasta este o poziție eroică, care arată putere și comandă. Vizualizarea compozită este completată oferind o vedere frontală a ochiului pe profilul feței și a capului.

Figura 4.14 | Stela muzicii. Credit: Jastrow/Wikimedia Commons. Licență: Domeniu Public

Această abordare a formelor figurale continuă în lucrări suplimentare antice din Orientul Apropiat. Stela muzicii (aproximativ 2120 î.e.n.), înfățișând Gudea cu însoțitori într-un singur registru și muzicieni dedesubt, îl arată pe rege pregătindu-se ceremonial să amenajeze un templu în orașul Girsu în timp ce este acompaniat de muzică și cântări. (Figura 4.14) În relieful lui Sargon al II-lea, un rege asirian care a condus între 722-705 î.e.n., creat aproximativ 1.400 de ani mai târziu, vedem din nou folosirea acestor dispozitive, împreună cu mai multe variații de costum și articole de acoperire a capului.(Figura 4.15)

Figura 4.15 | Sargon II și un demnitar. Credit: Jastrow/Wikimedia Commons. Licență: Domeniu Public

Aceste exemple extrase din multe secole, dar din aceeași regiune geografică care este astăzi Irakul, arată persistența unui set de convenții de reprezentare împărtășite de grupurile culturale aferente. De asemenea, putem observa aici că, atunci când se pune mai mult accent pe naturalismul corpului uman, acesta este în slujba transmiterii unui sentiment de putere, de obicei pentru a oferi mai multe detalii musculaturii, în special la piept și umeri. Această ușoară abstracție sau abatere de la naturalismul absolut este, de asemenea, folosită pentru a crea un sentiment de statură și prezență fizică mai mare, o manipulare a dimensiunilor reale cunoscută sub numele de proporție ierarhică, menită să arate importanța relativă a figurilor. Aceste convenții de reprezentare servesc pentru a transmite demnitate și semnificație în stilul cultural larg împărtășit de aceste grupuri asociate.

După cum s-a menționat, abstracția nu este o metodă modernă de artă, dar a fost folosită intenționat în multe epoci. Abstracția, simplificarea formelor naturaliste, apare în convențiile de reprezentare din Orientul Apropiat antic; Spre deosebire de majoritatea cazurilor ulterioare de abstractizare, totuși, aceste convenții nu au urmat și nu au arătat o mișcare reacționară în contra unei abordări naturaliste și nici nu au fost o etapă care a amplificat și mai mult anumite trăsături în scopuri de exprimare sau exagerare emoțională.

Sursa: Sachant, Pamela; Blood, Peggy; LeMieux, Jeffery; and Tekippe, Rita, „Introduction to Art: Design, Context, and Meaning” (2016). Fine Arts Open Textbooks. 3. https://oer.galileo.usg.edu/arts-textbooks/3, licența CC BY-SA 4.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu