În filozofie, religie, mitologie și ficțiune, viața de după moarte (menţionată şi ca viața de Apoi) este conceptul unui domeniu, sau domeniul în sine (fizic sau transcendental) în care o parte esențială a identităţii sau conștiinței unui individ continuă să existe şi după moartea corpului. În conformitate cu diferite idei despre viața de apoi, aspectul esențial al individului care trăiește după moarte ar putea fi un element parțial, sau tot sufletul, unui individ, care îl poartă și îi conferă identitate personală. Credința într- o viață de Apoi, care poate fi naturalistă sau supranaturală, este în contrast cu credința în uitare după moarte.
În unele opinii populare, această existență continuată are loc adesea într-un tărâm spiritual, iar în alte puncte de vedere populare individul poate fi renăscut în această lume și începe ciclul de viață nou, fără nicio amintire a ceea ce a făcut în trecut. În acest din urmă punct de vedere, astfel de renașteri și decese pot avea loc iar şi iar, continuu, până când individul câştigă dreptul să intre pe un tărâm spiritual, sau în Cealaltă Lume. Opiniile referitoare la viața de Apoi derivă din religie, ezoterism și metafizică.
Unele sisteme de credinţă, cum ar fi cele în tradiția avraamică, susțin că morții merg pe un anumit plan al existenței după moarte, așa cum este determinat de către un zeu, zei, sau alte judecăţi divine, pe baza acțiunilor sau convingerilor lor din timpul vieții. În contrast cu aceste idei, în sistemele de reîncarnare, cum ar fi cele din tradiția dharmică, natura existenței este în continuare determinată direct prin acțiunile individului în viața care s-a încheiat, mai degrabă decât prin decizia unei alte ființe.
Filozofia vieţii de Apoi
Filozofia modernă
Există încă poziția, pe baza întrebării filozofice despre identitatea personală, numită individualism deschis, în unele moduri similară cu convingerea veche a monofizicismului, care ajunge la concluzia că existența individuală este iluzorie, iar conștiința noastră continuă să existe după moarte în alte ființe conștiente. Poziţii privind viaţa după moarte au fost susținute de unii fizicieni notabili, cum ar fi Erwin Schrödinger și Freeman Dyson.
Anumite probleme apar în cazul ideii unei anumite persoane care continuă după moarte. Peter van Inwagen, în argumentul său cu privire la înviere, constată că materia trebuie să aibă un fel de continuitate fizică. John Hick ridică, de asemenea, unele întrebări cu privire la identitatea personală, în cartea sa, Moartea și viața veșnică, folosind exemplul unei persoane care încetează să existe într-un singur loc în timp ce o replică exactă apare într-un alt loc. În cazul în care replica a avut toate aceleasi experienţe, trăsături, și apariții fizice ca şi prima persoană, am atribui cu toţii aceeași identitate pentru cea de a doua persoană, conform lui Hick.
Filozofia procesului
În modelul panentheistic al filozofiei şi teologiei procesului, scriitorii Alfred North Whitehead și Charles Hartshorne au respins ideea că Universul a fost făcut din substanță, afirmând că în fapt realitatea este compusă din experiențe de viață (ocazii experiențiale). În conformitate cu Hartshorne oamenii nu au experienţe subiective (sau personale) ale nemuririi în viața de Apoi, ci experienţe de nemurire obiectivă, deoarece viaţa lor experiențială trăieşte pentru eterniatte în Dumnezeu, care deţine tot ce a fost. Cu toate acestea, alți filosofi ai procesului, cum ar fi David Ray Griffin, au scris că oamenii pot avea o experiență subiectivă după moarte.
Ştiinţa despre viaţa de Apoi
Metoda științifică impune un scepticism mult mai mare decât se regăsește printre cele mai multe religii cu privire la credinţa în viaţa de Apoi. Se consideră în general în cercurile științifice că mintea, psihicul, conștiința și personalitatea, sunt produse ale creierului în funcţiune și că, odată ce creierul nu mai funcționează, aceste calități dispar.
Traducere şi adaptare din Wikipedia.
Lasă un răspuns