Importanța centrului ca strategie la jocul de șah – Cele cinci școli

Mulți jucători de șah fără experiență vor ignora adesea centrul. Aceasta este o idee proastă. Centrul este cea mai importantă parte a tablei de șah, deoarece piesele din centru se pot mișca ușor pe oricare flanc cu mare viteză. Cu toate acestea, amatorii preferă adesea să se concentreze pe partea regelui pe tabla de șah. Aceasta este o mentalitate greșită, iar aici vă vom spune de ce.

Cele cinci școli

Să începem cu puțină istorie:

Școala romantică

Începând cu mijlocul anilor 1800, o școală de gândire numită romantism a început să prindă rădăcini în lumea șahului. Romantismul este filosofia multor jucători, conform căreia flancul regelui este cel mai important. Jucătorii romantici jucau adesea doar pentru tactică, ignorând centrul. De fapt, câștigarea era pe locul doi după câștigarea cu stil.

Școala clasică

Apoi a venit primul campion mondial, Wilhelm Steinitz, care și-a zdrobit adversarii cu înțelegerea sa profundă a poziției. El a fost primul maestru modern care a impresionat elevii săi cu importanța centrului. Unii dintre discipolii săi de mai târziu, inclusiv Tarrasch, Lasker și Capablanca, au continuat să răspândească convingerile sale despre centru. Tarrasch a fost liderul acestei școli de gândire și a fost numit „părintele dogmei clasice”.

Școala hipermodernă

În anii 1920 a avut loc o revoluție în șah. Mai mulți jucători din Europa Centrală, precum Reti, Nimzowitsch și Gruenfeld, au intrat pe scena șahului pentru a domina șahul în următoarele decenii. Ideile lor au format baza școlii hipermoderne. Ideea era că un centru mare de pioni s-ar supraextinde în cele din urmă și ar deveni o țintă. Nimzowitsch, în special, credea în importanța jocului cu piese împotriva centrului. Moștenirea sa, Apărarea Nimzo-Indiană, este foarte populară astăzi printre cei mai puternici mari maeștri din lume. Aceasta implică imobilizarea pionilor centrali cu piese.

Dinamismul rus

În anii 1930, hipermodernismul și dogma clasică s-au ciocnit adesea între ele. Dogma clasică a fost mai populară decât hipermodernismul și, în cele din urmă, două deschideri au amenințat să domine șahul internațional: Gambitul Reginei Refuzat și Ruy Lopez, ambele deschideri clasice solide. În cele din urmă, după moartea lui Alehin, o nouă generație de maeștri sovietici a luat amploare, introducând o nouă filozofie cu privire la centru.

Dinamismul rus, un amestec de hipermodernism, care pune accentul pe jocul pieselor, și clasicism, care punea accentul pe centrul pionului, a venit cu o schimbare binevenită a Apărărilor Indiene și a Apărării Siciliene. Ideea din spatele dinamismului rus a fost că este în regulă să se permită punctele slabe ale pionului central pentru jocul dinamic al pieselor. Aceasta a adus cu sine o varietate de deschideri noi, cum ar fi Varianta Boleslavsky din Apărarea Siciliană (1.e4 c5 2.Cf3 Cc6 3.d4 cxd4 4.Cxd4 Cf6 5.Cc3 d6 6.Ae2 e5!), care permite o gaură pe d5 în schimbul jocului activ împotriva pionului e4.

Școala modernă

În esență, școala modernă a fost introdusă de Bobby Fischer. Fischer credea că o doză din toate cele trei școli era abordarea corectă a șahului, și a avut partide minunate folosind toate ideile, inclusiv numeroasele sale victorii mărețe cu siciliana din Najdorf. Campioni mondiali de mai târziu, precum Karpov și Kasparov, au dezvoltat munca sa, ducând la școala de gândire actuală conform căreia toate ideile anterioare erau corecte în felul lor.

Sursa: Wikibooks, Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu