Șahul a fost considerat, încă de la început, drept cheia rezolvării problemelor în inteligența artificială: o tehnică accesibilă, familiară și relativ simplă, care poate fi folosită pentru a produce cunoștințe valide despre alte sisteme mai complexe. Decizia de a se concentra pe șah a modelat programul de cercetare în inteligența artificială în deceniul anilor 1970. Șahul pe computer s-a dovedit a fi o tehnologie experimentală extrem de productivă. Victoria din 1997 a computerului IBM Deep Blue asupra lui Garry Kasparov continuă să fie celebrată ca unul dintre momentele esențiale din istoria computerului modern.
Șahul este descris de unii analiști ca un „pat de testare” experimental standardizat care ar putea fi folosit pentru a explora diverse ipoteze în inteligența artificială. Șahul era tehnologia experimentală ideală pentru inteligența artificială, deoarece este atât suficient de simplu pentru a putea formaliza matematic, dar și suficient de complicat pentru a fi teoretic interesant. În plus, șahul beneficiază de o bogată literatura tehnică și teoretică corespunzătoare, rețelele internaționale de entuziaști, și competiții și protocoale bine dezvoltate pentru documentare, partajare și analiză.
Problema cu inteligența artificială însă cea a algoritmilor de sortare, care pot fi generalizați și formalizați sub formă de abstracții matematice, în timp ce alte aspecte software rămân inevitabil locale și specifice, sub rezerva constrângerilor speciale impuse de cultura corporativă, standardele informale ale industriei sau reglementările guvernamentale. Aceștia rămân net în domeniul constructivismului, al artefactelor tehnologice, o „inginerie heterogenă” conform sociologului John Law.
Lasă un răspuns