Structura globală a documentelor LaTeX

Scopul principal al scrierii unui text este de a transmite cititorului idei, informații sau cunoștințe. Cititorul va înțelege textul mai bine dacă aceste idei sunt bine structurate și va vedea și simți această structură mult mai bine dacă forma tipografică reflectă structura logică și semantică a conținutului.

Având în vedere doar structura logică și semantică a unui text, LaTeX derivă forma tipografică a textului conform „regulilor” date în fișierul clasei de documente și în diverse fișiere de stil. LaTeX permite utilizatorilor să își structureze documentele cu o varietate de construcții ierarhice, inclusiv capitole, secțiuni, subsecțiuni și paragrafe.

Când LaTeX procesează un fișier de intrare, se așteaptă ca acesta să urmeze o anumită structură. Astfel, fiecare fișier de intrare trebuie să conțină comenzile

\documentclass{...}

\begin{document}
...
\end{document}

 

Zona dintre \documentclass{…} și \begin{document} se numește preambul. În mod normal, acesta conține comenzi care afectează întregul document.

După preambul, textul documentului este inclus între două comenzi care identifică începutul și sfârșitul documentului propriu-zis:

\begin{document}
...
\end{document}

 

Ați plasa textul acolo unde sunt punctele. Motivul pentru care marcați începutul textului este că LaTeX vă permite să inserați specificații de configurare suplimentare înaintea acestuia (unde este linia goală în exemplul de mai sus: vom folosi acest lucru în curând). Motivul pentru care marcați sfârșitul textului este de a oferi un loc pentru ca LaTeX să fie programat să facă lucruri suplimentare automat la sfârșitul documentului, cum ar fi crearea unui index.

Un efect secundar util al marcării sfârșitului textului documentului este că puteți stoca comentarii sau text temporar sub \end{document}, știind că LaTeX nu va încerca niciodată să le tipărească:

\end{document}
...

(Include texte din Wikibooks sub licență CC BY-SA 4.0, traduse și adaptate de Nicolae Sfetcu)