Home » Articole » Articole » Societate » Societatea Informaţională » Informaţii » O comparație între activitatea de informații și științele exacte

O comparație între activitatea de informații și științele exacte

Cum ar suna datele tipice ale activității de informații ca fundație pentru judecăți? Cât de bune sunt acestea în raport cu seturile de date considerate suficiente în alte discipline?

Filosofii științei au descris în detaliu un fenomen aparent din simpla observație: dobândirea cunoașterii urmărește o cale. Comentatorii trasează, în general, disecția erudită a acestui proces în anii 1960 și în special în Structura revoluțiilor științifice a lui Thomas Kuhn. Teza lui Kuhn că procesul este unul complex și că progresul în cunoaștere nu a fost în mod constant neclintit, unidirecțional și gradual , a avut un mare impact într-o multitudine de domenii, iar știința nu a reușit niciodată să recupereze statutul de infailibilitate.

Desigur, aspectele argumentului lui Kuhn erau controversate, iar epistemologia a evoluat. Istoria științei este, fără îndoială, mai puțin dramatică și se caracterizează prin mai puține “schimbări de paradigmă” decât a sugerat Kuhn. El și urmașii, cum ar fi Paul Feyerabend, nu și-au ajutat cauza prin faptul că au detronat știința, ei înșiși au coborât în ​​relativism. Aceasta nu numai că era neeficientă, dar și inutilă. Este perfect consecvent să observăm că consensurile pe scară largă sunt răsturnate și cursul cunoașterii este influențat de contextele culturale și politice, fără a se ajunge la concluzia că toate propozițiile sunt la fel de valide și au astfel un fel de aberație brută datorită poststructuraliștilor.

Cu toate acestea, puțini nu sunt de acord cu premisa esențială că teoriile predominante sunt adesea răsturnate, iar o mare parte din epistemologie este acum dedicată înțelegerii drumului periculos, de labirint, prin care cunoașterea avansează. Acesta este mediul filosofic în care activitatea de informații, ca formă de cunoaștere, ar trebui să fie situată, iar într-adevăr istoria eșecurilor ân acest domeniu se potrivește bine cu acest context.

Teoriile se dovedesc a fi adesea inexacte, dacă nu chiar greșite, chiar dacă sunt aparent susținute de seturi mari de date fiabile. Activitatea de informații este deseori clasificată împreună cu științele sociale, dar se află pe o bază epistemică mai precară. Științele sociale pot, de obicei, să se bazeze pe o bază de evaluare superioară și, totuși, după cum a remarcat William J. Barnds în 1969, istoricii, cei care studiază afacerile contemporane și cei care fac prognoze sunt, în general, în dispută. Mult mai umilitor este înțelegerea faptului că traiectoriile similare în evoluție caracterizează științele fizice, deși “revoluțiile” sunt mai puțin frecvente, deoarece seturile de date tind să fie chiar superioare în ceea ce privește scara și fiabilitatea.

Dat fiind că acesta este modul în care cunoașterea a evoluat și continuă să evolueze, activitatea de informații e considerată o formă de cunoaștere cu un anumit grad de nesiguranță. În particularitățile sale epistemice, activitatea de informații nu este asemănătoare cu celelalte discipline. Adevărat, munca recentă a generat posibilități de a avea un potențial profitabil al dialogului interdisciplinar cu domenii precum economia și medicina, dar studiile comparative și, într-adevăr, majoritatea cercetărilor de analiză a activității de informații, tind să evidențieze problemele psihologice, culturale și structurale în analiză și evaluare. Cu toate acestea, atunci când ne concentrăm asupra naturii fundamentale a informațiilor în sine, asemănările tind să se dizolve. Christopher Brady afirmă: “Se acceptă în mod obișnuit că eșecurile activității de informații sunt rareori o problemă de colectare, dar în general sunt de interpretare – și că traseul de la colectare la decizie este punctat de o serie de “bariere” între colectarea competentă și utilizarea incompetentă a informațiilor.” Dar eșecurile activității de informații sunt într-adevăr o problemă de colectare, deoarece colectorii sunt rareori capabili să producă cantități substanțiale de date relevante și fiabile necesare pentru a reduce incertitudinea.

Deci, pentru analiștii care lucrează adesea în domeniul interpretării, erorile lor se datorează adesea naturii datelor. Stephen Marrin și Jonathan D. Clemente surprind în mod convingător în a observa că activitatea de informații este “supusă la o anumită cantitate de eroare aleatorie și sistematică, care rezultă din limitările încorporate ale instrumentelor de colectare în sine și, drept consecință, informațiile care alimentează ulterior analiza nu sunt niciodată o reprezentare exactă a realității.” Altfel, în momentul în care datele ajung la biroul analistului, prejudiciul a fost făcut.

Pentru a compara o bază de evaluare tipică în științele fizice și sociale cu cea din lumea activității de informații, accentul poate fi pus pe trei criterii pivotale epistemic: dimensiunea eșantionului, punctul de observație și integritatea datelor:

  1. Mărimea eșantionării. Majoritatea disciplinelor din științele fizice și sociale implică colectarea unor cantități uriașe de informații – de obicei multe mii de puncte de date – pentru a obține rezultate semnificative din punct de vedere statistic. Lucrările care încearcă să obțină concluzii ferme din seturi de date mici vor fi probabil modificate la o analiză de tip peer review, dacă nu vor fi respinse în mod direct, deoarece există pur și simplu o prea mare incertitudine statistică care să justifice judecățile făcute.
    În timp ce multe exemple de baze mari de evaluare a activității de informații pot fi găsite, cele mai multe sunt periculos de mici față de alte discipline – adesea doar o mână de surse separate, fiecare având o serie de rapoarte. Mulți au observat că sunt colectate volume gigantice de date și că organizațiile de informații se străduiesc să le gestioneze. Deși ar putea fi colectată o cantitate din ce în ce mai mare de informații (în special date electronice), sarcina descurajantă nu este evaluarea ei masivă, ci selectarea informațiilor relevante, adică alegerea semnalelor de zgomot. ”Grâul” activității de informații – datele pertinente pentru subiectul investigat care formează baza evaluărilor – este minuscul în comparație cu vasta pleavă a informațiilor false sau inutile.
  2. Punctul de observare. În majoritatea disciplinelor, cercetătorii își păstrează datele de la prima mână ori de câte ori este posibil. Datele vor fi adesea examinate direct – în laborator sau în teren. Dacă datele nu sunt de tipul celor care pot fi studiate la prima mână, cercetătorii sunt foarte conștienți de impactul asupra fiabilității și de incertitudinea concomitentă a interpretărilor lor.
    Colectările de informații rareori produc informații finale la prima mână. În mod obișnuit, infoemațiile sunt la mâna a doua, a treia sau chiar a patra. În plus, identitatea și accesul anumitor persoane în lanțul de raportare pot fi incerte. Chiar și în cazul informațiilor semnalelor (SIGINT), care este adeseaeste considerată informație “la gura calului”, subiectul este doar uneori “observat” direct. În multe cazuri, persoana monitorizată descrie subiectul informației sau ceea ce au spus ceilalți despre subiectul informației, și ambiguitățile persistă atât în ​​identitate cât și în acces. În cele mai multe discipline, se folosește ca o soluție, dar doar ca o ultimă soluție, o metodă care implică lanțuri lungi de raportare și întrebări de identitate de bază risipitoare, iar datele obținute vor fi tratate cu cel mai mare scepticism.
  3. Integritatea datelor. În toate domeniile, cercetătorii trebuie să fie atenți la propriile prejudecăți, dar în majoritatea cazurilor sunt în mod rezonabil siguri că datele lor nu sunt manipulate conștient. Datele pot fi non-umane și, chiar și în cazul în care sunt umane sau altfel potențial nesigure, orice sugestie de manipulare tinde să invalideze rezultatele în ochii colegilor.
    Situația din lumea activității de informații este destul de diferită: datele despre informații sunt manipulate pe o scară care poate fi literalmente descrisă ca uriașă, unele țări și organizații acordând chiar onoruri celor care le-au orchestrat cu succes denaturarea realității. Dacă nu sunt fabricate în întregime, datele pot fi distorsionate în mod deliberat, ascunse sau deghizate. Mai frecvent, cei din lanțul de raportare nu participă la un program organizat de dezinformare, dar uneori au motive întemeiate să încline sau chiar să construiască datele pentru a satisface colectorul de informații, obținând astfel bani sau alte beneficii. Practica manipulării datelor este endemică în activitatea de informații și poate, atunci când este sancționată de către guverne, în contextul său, să devină o disciplină matură și respectată.

Această contrastare scurtă a bazelor de evaluare nu este exagerată pentru accentuare. Exemple pot fi găsite acolo unde datele activității de informații sunt substanțiale în scară și fiabilitate, dar numai în raport cu alte seturi de date de informații. Văzute în contextul mai larg, acele seturi de date ample și demne de încredere încep să pară destul de dificile. De aici, ele nu fac decât să distingă între “deficient” și “grav deficient”, deoarece ceea ce este considerat un număr mare de date fiabile în lumea activității de informații ar fi de fapt un set relativ mic de oarecare date neregulate în aproape toate celelalte domenii. Desigur, există și cazuri în care datele din alte discipline sunt slabe și suspecte – arheologie, de exemplu – dar astfel de discipline (sau zone cu sărăcie de date în cadrul disciplinelor) sunt pur și simplu cele mai apropiate de activitatea de informații: caracterizate de o multitudine de ipoteze apărute, sunt, totuși, în mod necesar nesigure.

Sursa: Pritchard, Matthew C. andGoodman, Michael S.(2009) ‘Intelligence: The Loss of Innocence’, International Journal of Intelligence and CounterIntelligence, 22: 1, 147 — 164

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *