Traiectoriile sistemului pământesc în Antropocen

Sursa: W. Steffen, J. Rockström, K. Richardson, T.M. Lenton, C. Folke, D. Liverman, C.P. Summerhayes, A.D. Barnosky, S.E. Cornell, M. Crucifix, J.F. Donges, I. Fetzer, S.J. Lade, M. Scheffer, R. Winkelmann, & H.J. Schellnhuber, Trajectories of the Earth System in the Anthropocene, Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A. 115 (33) 8252-8259, https://doi.org/10.1073/pnas.1810141115 (2018). (Rezumat)

 

Articolul „Trajectories of the Earth System in the Anthropocene”, publicat în 2018 de Will Steffen, Johan Rockström, Katherine Richardson și colaboratorii lor, analizează posibilitatea ca încălzirea globală provocată de activitățile umane să împingă Sistemul Pământului dincolo de un prag critic, după care procesele naturale de feedback ar putea întreține încălzirea chiar dacă emisiile antropice ar fi reduse. Autorii numesc această posibilă evoluție „Hothouse Earth” – „Pământul-seră”, în opoziție cu o traiectorie alternativă, denumită „Stabilized Earth” – „Pământ stabilizat”, care ar necesita intervenția deliberată și continuă a societății umane.

Punctul de plecare îl constituie ideea că Antropocenul reprezintă o schimbare profundă față de relativa stabilitate climatică a Holocenului. În ultimii aproximativ 1,2 milioane de ani, clima Pământului a oscilat între stări glaciare și interglaciare, însă influența umană a început să împingă sistemul în afara acestui ciclu. Autorii consideră că deciziile sociale și tehnologice luate în următoarele decenii ar putea influența evoluția planetei pentru zeci sau sute de mii de ani. Creșterea temperaturii globale de peste 1 °C față de perioada preindustrială apropiase deja, la momentul publicării articolului, Sistemul Pământului de limita superioară a temperaturilor interglaciare întâlnite în trecutul geologic recent.

Ipoteza centrală a studiului este existența posibilă a unui prag planetar în jurul unei încălziri de aproximativ 2 °C peste nivelul preindustrial. Valoarea nu este prezentată ca un prag precis și sigur, autorii subliniind incertitudinea sa, ci ca o zonă în care riscul activării unor elemente critice ale sistemului climatic ar putea crește foarte mult. Odată depășite anumite puncte de basculare, procesele declanșate ar putea conduce la altele, într-o cascadă de tipping points, determinând o încălzire suplimentară independentă, într-o anumită măsură, de emisiile umane ulterioare. Din acest motiv, chiar atingerea obiectivului Acordului de la Paris, de limitare a încălzirii la 1,5–2 °C, nu ar exclude complet riscul unei astfel de evoluții.

Printre mecanismele de feedback analizate se numără dezghețarea permafrostului, slăbirea capacității oceanelor și ecosistemelor terestre de a absorbi carbon, creșterea respirației bacteriene în oceane și degradarea pădurilor amazoniene și boreale. Estimările prezentate de autori indică faptul că aceste procese ar putea contribui suplimentar la încălzire, iar multe dintre ele ar deveni dificil sau imposibil de inversat pe scări temporale relevante pentru societatea umană. Cascada ar putea începe, de exemplu, prin pierderea gheții marine arctice sau a calotei Groenlandei, influențând circulația oceanică și, indirect, stabilitatea calotelor antarctice, permafrostul și pădurile boreale. Analiza îi conduce pe autori la concluzia că riscul unor asemenea cascade ar putea deveni semnificativ chiar în apropierea unei încălziri de 2 °C.

Alternativa este „Stabilized Earth”, o stare climatică menținută printr-o administrare activă a relației dintre societate și Sistemul Pământului. Aceasta ar presupune reduceri profunde ale emisiilor de gaze cu efect de seră, protejarea și extinderea rezervoarelor naturale de carbon, eliminarea unei părți din CO₂ atmosferic și adaptarea la schimbările climatice deja inevitabile. Autorii discută și managementul radiației solare, dar îi evidențiază riscurile considerabile. Spre deosebire de Holocen, „Pământul stabilizat” nu ar constitui o stare naturală spre care sistemul ar reveni singur, ci una care ar trebui creată și menținută printr-o „administrare planetară” continuă.

Miza este foarte mare. O traiectorie de tip „Hothouse Earth” ar putea afecta grav sănătatea, agricultura, economiile și stabilitatea politică și ar determina creșteri majore ale nivelului mării. Regiunile de coastă, deltele și marile orașe ar deveni deosebit de vulnerabile, iar sistemele agricole, dezvoltate în condițiile relativ stabile ale Holocenului, ar putea depăși limitele posibilității de adaptare.

Autorii susțin că simplele ajustări graduale ale actualului sistem socio-economic nu sunt suficiente. Ar fi necesare transformări rapide și profunde ale comportamentului, tehnologiilor, instituțiilor, guvernanței și valorilor sociale, împreună cu schimbări ale modelelor de consum și dezvoltarea unor mecanisme internaționale de cooperare. În paralel, societățile trebuie să-și consolideze reziliența, deoarece chiar o traiectorie de stabilizare ar presupune un climat mai cald și posibilitatea unor schimbări bruște ale unor componente ale Sistemului Pământului.

În concluzie, articolul nu afirmă că trecerea către „Hothouse Earth” este inevitabilă și nici că pragul de 2 °C este determinat cu precizie. El formulează însă un scenariu de risc sistemic care trebuie luat în serios: feedbackurile climatice și ecologice pot transforma încălzirea antropogenă într-un proces parțial autoîntreținut. Pentru evitarea acestei situații, autorii consideră necesară o transformare profundă a relației dintre omenire și planetă, bazată pe reducerea emisiilor, protejarea biosferei, cooperare globală și creșterea rezilienței. Deciziile luate în prezent pot astfel influența condițiile de existență ale societăților umane pentru secole sau chiar milenii.