Judeţele Olteniei în sec. XVI

In sec. XVI numai Oltenia putea sa numere cel putin 8 judete: al Motrului, al Jalesului, al Jiului de Sus (Gorj), al Gilortului, al Valcii, al Romanatilor, al Jiului de jos (Dolj) si al Mehedintilor.

Fiecare din aceste tinuturi isi avea un targ mai insemnat, care-i servea de resedinta. Stim pentru judetele actuale ca’n vechime aveau aceleasi resedinte ca si acum, cu exceptie jud. Mehedinti. Judetul Motrului putem afirma aproape cu siguranta ca avea capitala la Baia de Arama. Pentru judetul Jalesului, putea sa fie Doboca, sau Dabacesti (Al. Stefulescu op. citat pg. 151), sau chiar Jalesul (Arh. Statului Doc. M-rii Tismana I), numiri intalnite in documente, dar cu totul disparute acum; iar pentru tinutul Gilortului cred ca servea ca resedinta chiar targul cu acest nume, si care se intalneste in documente mai intai ca sat, apoi ca targ pana tarziu in sec XVI.

Nu stim unde se era satul si mai apoi Targul Gilort. Nu putea sa fie insa decat o localitate de pe raul cu acelasi nume, localitate situata cam pe unde se afla astazi satul Novaci, in larga depresiune subcarpatica strabatuta de Gilort. La aceasta localizare ne indeamna si faptul ca in cele mai vechi documente in care intalnim acest sat si apoi targ, el e numit alaturi de sate cunoscute si existente azi in aceastä regiune. Astfel, atat in hrisovul din 1480 (6988) ianuar 8, cat si in cel din 1484 (6992) aprilie 24, se intareste lui Bran si fratilor sai Radul si Patru stapanire peste satele anume Banea, care nu poate fi decat Baia de Fier de azi, Gilort (in al doilea hrisov Targu-Gilort), Mogosani, Polovragi, Stefänesti, Bodeni si Spineni.

Pentru a completa infatigarea hartii Olteniei pe la inceputul sec. XVI, ar mai trebui sa scoatem din stapanirea Domnilor romani o buna parte din campia Dunareana cuprinzand unele balti, intre care si Mamina (Romanati).

Balta aceasta se intalneste pana pe la 1480 in stapanirea manastireasca. De la aceasta data dispare pentru aproape 40 de ani din documente, si tocmai in timpul domniei lui Radu Paisie incepe sd fie iarasi intarita ca stapanire. Cauza ca nu mai este amintita in cartile domnesti si hrisoave este ca in acest timp fusese in stapanirea turcilor, de la care, dupa aproape 40 ani de stapanire, o rescumpara Neagoe Basarab, cum arata un document de la acest Voievod insusi, si un altul de la Vlad Voievod din 15 noiembrie 1533 (7042) prin care intareste manastirii Govora stapanire peste jumatate din balta Mamina, „… care au scos’o raposatu Basarab Voevod, intru imparatia turcilor de la imparatul turcesc si o jumatate au intarit la Sf. manastire…”

Balta aceasta trecuse in stapanirea Turcilor in acelasi timp cu partile „ce au luat Turcii” aratate in documentul din 1492, si care, rand pe rand, vor fi fost si ele rascumparate, aceasta ocupatie fiind astfel facuta nu cu gandul de a se infiinta o raia, cat mai ales pentru un castig imediat in bani, ce se puteau lua dela Domni.

Stapanirea turceasca pe tarmul stang al Dunarii se constata si’n timpurile urmatoare, si mai ales in secolul XVIII, cand toate mosiile boeresti si manastiresti le stapaneau Turcii in salnicie, mai vartos Cernetul ca, ca la un oras, „sadea multime de Turci cu casa cu mueri cu tot si era stapani pe toate mosiile sfintei manastiri”, cum spune jalba din 1787 iunie 19 a lui Anatolie egumenul Govora catre Alexandru Ieraclie, biv vel postelnic, caimacanul Craiovei, caruia i se plange contra unor negustori din Cerneti, ca „fara stirea manastirii s’au pus de au facut o moara langa orasu Cerneti si au stapanit-o mai mult decat douazeci si sasa de ani si nimic adetul pamantului n’au dat”. Egumenul da aceasta plangere „dupa ce au dat razmirita… vazandu-ne si noi stapanii mosiilor”.

Stapanirea aceasta in salnicie „si numai mai nainte de razmirita”, cum arata documentul, nu avea un caracter oficial, desi incepuse cam pe la 1748, ci era toleratä de autoritatile turcesti fiind in favoarea unor turci, iar de catre autoritatile romanesti din neputinta de a indrepta raul.

(N. Gh. Dinculescu, Arhivele Olteniei, 1923)