Exista o parere aproape generala la istoricii si filologii nostri ca expresia ban (moneda) deriva dela numele celui mai inalt dregator al regiunii oltene, care in vechime forma Banatul Severinului. Aceasta parere se bazeaza pe ipoteza ca Banii Severinului ar fi emis oarecand monede proprii si ca aceste monete ar fi circulat si in celelalte tinuturi romanesti, ducand cu ele si numele dregatorului care le-a emis.
Astfel cuvantul „ban” la inceput ar fi insemnat „moneda banului”, si cu acest sens s’a raspandit la toti romanii. Ipoteza aceasta nu este intemeiata decat intru atata, intrucat admite derivarea cuvantului ban = moneda dela numele ban = dregator; in schimb nimic nu ne indreptateste sa credem ca dregatorul la care se refers este numai decat Banul Severinului.
In adevar, pana astazi nu se cunoaste niciun Ban de Severin, care sä fi batut moneda, nici nu se stie despre existenta vreunei monetarii in aceasta parte a tarii noastre.
Intre documentele ce ni s’au pastrat din evul mediu niciunul nu aminteste despre monedele Banilor din Severin, iar intre numeroasele serii de monete ce s’au conservat din acel timp, niciuna nu poate fi atribuita vreunui astfel de dregator.
O singura mentiune documentara lasa sa se intrevada intentia de a se bate monede in Banatul Severinului. Este cunoscuta diploma regelui ungur Bela IV, acordata Ioanitilor in 1247, in care regele isi rezerva, intre alte venituri, si jumatate din castigul ce ar rezulta din baterea monedelor, atunci cand marele preceptor al ioanitilor ar obtine dela rege acest privilegiu. (Nec non de moneta, que illic de voluntate regia et concitio praeceptoris domus illius pro tempore constituti curret, medietatem nobis reservamus). Se stie insa ca ioanitii n’au avut ocazia sa incerce a bate moneta, caci n’au stat decat prea putin timp in Severin unde de altfel situatia for era foarte precara.
Dar daca Banii Severinului n’au batut monede, au fost in schimb alti Bani, cari au emis monede, ce au avut o circulatie foarte intinsa in tara noastra.
La apus de banatul Severinului, dincolo de Tisa, la confluenta riurilor Drava si Sava in Dunare, era in evul mediu o alts provincie de granita, numita Banatul Slavoniei. Un dregator al acestei provincii, Banul Stefan, infiinta in anul 1255 o monetarie la Zagrab (Agram), unde se batura numeroase monese de argint, cari in terminologia oficiala purtau numele de denarl banales, dinarii Banului. Acesti dinari fiind fabricati dintr’un argint bun si pastrandu-si greutatea constanta, s’au raspandit foarte repede nu numai in Slavonia, dar si in Ungaria unde monetele regale erau cu totul rare si de proasta calitate in Transilvania si dincoace de munti in Oltenia si Muntenia (Figura repreyinta un dinar slavon). Un numar destul de insemnat de piese de acestea, izolate sau unite in tezaure monetare, descoperite in toate tarile romanesti amintite, confirma pe deplin frecventa circulatie a dinarilor banali la noi, pana tarziu pela mijlocul veacului al XIV-lea. Devenind monede atat de comune, acesti dinari au inceput sä fie numiti in vorbirea obisnuita numai „banali”, sau „bani” (vezi si Moisil, Consideratiuni asupra originei cuvantului ban, in Buletinul Societatii Numismatice Romane XV (1920) pag. 27. urm.), numire ce s’a raspandit odata cu monedele in toate tinuturile romanesti. De altfel chiar in documentele latinesti din veacul al XIII-lea si XIV-lea li se zice adeseori numai „banales”, iar in limba ungureasca de asemenea.
Sursa: Constantin Moisil
Lasă un răspuns