Judecătoria e un loc murdar care seamănă mai degrabă cu o sală de clasă. Gunoiul este răspândit peste tot, iar graffiti umple toţi pereţii. Un steag flutură pe podea, în vârful unui morman de gunoi. Un grup de scandalagii aşteaptă să înceapă procesul. Mulţimea începe să râdă sarcastic când Ion îşi face apariţia târât într-o cuşcă. Un aprod umflat, îmbrăcat în nişte veşminte prea strimte pentru el, se plimbă de colo-colo cu un microfon. Asmute gloata ca un animator de la luptele de wrestling:
– „Sunteţi pregătiţi pentru JUSTIIIIIŢIE?!!”
Mulţimea intră în delir.
– „Avem un retardat care vorbeşte ca o mumie, care crede că el poate să nu-şi plătească facturile de la spital! Vreţi să îi plătiţi voi facturile de la spital!?”
Mulţimea:
– „NUUUU!”
Ion este lovit cu roşii aruncate din mulţime. Aprodul:
– „Nu vă aud!!!”
Mulţimea:
– „NUUUUUU!!!”
Intră judecătorul. Este surprins şi supărat de vacarmul din sală. Loveşte cu ciocanul până când toată lumea tace. în timp ce vorbeşte, unele cuvinte le rosteşte ridicând foarte mult vocea. Pare tipul de persoană cu o încredere stupidă în propria judecată, care nu a întâlnit încă pe altcineva mai deştept decât el însuşi care să îl poată contrazice. Se adresează sălii, rotindu-şi ochii:
– „Încât spuneţi toţi că nu aveţi bani, v-am obţinut conform regulii un avocat din oficiu.”
Intră avocatul lui Ion. Nimeni altcineva decât namila care-l aruncase pe fereastră. Ion rosteşte cu uimire:
– „Tu eşti avocatul meu??”
Namila deschide o geantă unsuroasă din care scoate un teanc de notiţe mototolite şi pătate. Se uită peste ele.
– „Aşa deci, ăăă… Se spune aici că ai furat un spital. De ce ai făcut asta?”
Ion:
– „Sunt nevinovat!”
Namila se ia cu mâinile de cap:
– „Nu asta spune celălalt avocat…”
Ion, exasperat:
– „Care celălalt… Ascultă! Trebuie să mă ajuţi să pot vorbi! Pot explica totul! Putem să îi aducem la tine acasă să le arătăm boxa în care mă găseam!”
Judecătorul loveşte cu ciocanul pentru a face linişte:
– „Taceţi cu toţi din gură! încerc să mă concenterez pe acest caz!” Toată lumea tace. „OK, gata. Vom utiliza procesul de deliberare, examinând diferitele aptitudini ale acestui individ, şi vom vedea ce verdit vom da în acest caz. Deocamdată, de ce credeţi că a făcut el ce a făcut?”
Procurorul se ridică în picioare. Poartă un tricou pe care scrie „Avocaţii O Fac în faţa unui judecător”. Are un accent de surfer beat:
– „OK, una la mână, înălţimea voastră? Este suficient să vă uitaţi la el.” Mulţimea întoarce capul spre Ion şi începe să râdă. „Şi B, ne bazăm pe toate aceste evidenţe, despre cum, ca de exemplu acest individ, nu a plătit spitalul, OK? Şase miliarde de lei? Şi am auzit că nici nu are tatuaj. Şi eu le am pe toate… Glumiţi, probabil. Verifică-l, omule. Judecătorul trebuie să decidă, Vinovat! Pace!”
Procurorul se aşează, mândru de discursul său, în timp ce mulţimea aplaudă. Ion încearcă să se apere:
– „Vă rog! Lăsaţi-mă să vă explic ce s-a întâmplat!”
Avocatul său se ridică indignat lovind cu pumnul în masă:
– „Obiecţie!”
Mulţimea din sală se linişteşte, Privesc cu toţii la avocat. Ion este plăcut surprins. Judecătorul întreabă:
– „Pentru ce obiectivezi tu?”
Avocatul pare nesigur pentru o clipă. Ion îi şopteşte avocatului:
– „Dumnezeule, ajută-mă doar să ajung la tribună!”
Avocatul:
– „OK. Aha. OK, înălţimea voastră… Obiectez că acest individ mi-a spart şi apartamentul meu!”
Ion:
– „Ce??”
Avocatul:
– „Da, înălţimea Voastră! Şi obiectez pentru faptul că nu are niciun ban să mă plătească după ce va consuma toţi banii pentru ce a furat din spital.”
Ion:
– „Nu spune că am furat! Doar eşti avocat!”
Mulţimea începe să îl huiduie pe Ion. Avocatul:
– „Şi obiectez că m-a întrerupt în timp ce priveam ‘Ochii soacrei’!”
Acuzaţia aceasta a fost cireaşa de pe tort pentru mulţime, care a început să arunce cu resturi de mâncare în Ion. Acesta se ridică:
– „OK, ăăă, înălţimea Voastră, cred că e vorba de o eroare judiciară la mijloc, sau ceva asemănător!”
Avocatul:
– „Îţi voi da eu o eroare judiciară în fund dacă nu taci din gură!”
Toată lumea, inclusiv judecătorul, se prăpădesc de râs. Sala de judecată răsună de râsetele stupide ale mulţimii. Ion încearcă să acopere vacarmul:
– „Vă rog, ascultaţi!”
Procurorul îl imită pe Ion cu o voce impersonală:
– „Vă rog, ascultaţi!”
Mulţimea din sală se ţine de burtă de râs. Avocatul face o plecăciune de apreciere către procuror. Ion strigă din răsputeri:
– „Nu am furat nimic! Fac parte dintr-un experiment militar, de acum câteva sute de ani. Ceva nu a mers cum trebuie. Mai era şi o fată.”
Mulţimea strigă la Ion să ia loc. Judecătorul îşi notează ceva într-o tabletă computerizată OmniSev şi priveşte încruntat la rezultatul obţinut. Bate apoi cu ciocanul până se face linişte:
– „În regulă, calmaţi-vă cu toţii. Ideea e că indivisualul efeminat aduce multe puncte, în privinţa, ăă, alegaţinismului a, ăă, ceea ce transgresează în acel moment specific. Astfel încât eu cred…” Ion se agaţă cu speranţă de fiecare cuvât al judecătorului. „Hmmm…” Suspans prelungit. Judecătorul gândeşte, mulţimea aşteaptă. Viitorul lui Ion este cântărit cu grijă. „Hmmm…” Judecătorul se ridică în picioare. Se concentrează, gândind intens. Se opreşte, cu spatele la sală. „Verdictul meu…?” Trage în sus de pantaloni. „VINOVAT!” scrie pe fundul pantalonilor săi.
Mulţimea explodează. Ion se apucă disperat cu mâinile de cap. Aprodul:
– „Va merge la… (cu mulţimea la unison) Îîîîîîînchiiiiisoareeeee!!!”
Ion se uită cu disperare la mulţimea în delir. Poliţiştii îl iau brutal pe Ion târându-l în afara sălii.
Lasă un răspuns