Cu mulți ani în urmă, existau niște legende din bătrâni că dacii au ascuns parte din comorile lor pe o anumită insulă pe Dunăre, pentr a nu fi confiscate de romani.
Cu câțiva ani în urmă, trei români au luat o barcă și un detector de metale și au început să caute comoara pe insula din apropierea lor, pe baza informațiilor de la bunicii lor, care le știau de la străbunicii lor. După câteva ore, au dat de un seif cu monede vechi și bijuterii de aur îngropat adânc în solul insulei. Au împărțit comoara între ei, George luând 80 kg din comoară într-un sac, Jean 50 kg, și Tudor 30 kg.
La întoarcere trebuiau să traverseze Dunărea cu barca cu care veniseră. Dar, în această situație, a apărut o dificultate la care nu se așteptaseră. Barca putea transporta simultan doar doi bărbați sau un bărbat și un sac, și nu aveau deloc încredere între ei, astfel încât nicio persoană nu putea fi lăsată pe pământ sau în barcă cu mai mult de partea care îi revenise, deși două persoane (pentru că se putea verifica reciproc) puteau să aibă cu ei la un moment dat mai mult decât le revenise la amândoi din comoară.
Cum au reuși să traverseze totuși Dunărea din cât mai puține treceri posibile, luând comoara cu ei. Nu pot fi utilizate alte soluții în genul frânghiilor, a “podurile zburătoare”, curenții apei, înotul sau alte asemenea soluții.
Lasă un răspuns