În știința cognitivă au avut prioritate dintotdeauna aspectele etice, sociale și filosofice. Provocările – și oportunitățile – de a explora dezvoltarea creierului și folosirea metodelor și instrumentelor tot mai noi pentru a investiga procesele cognitive care sunt implicate în gânduri, sentimente și acțiunisunt în centrul mai multor programe internaționale de cercetare, printre care Proiectul european al creierului uman (Human Brain Project, HBP) aflat în cea de-a doua fază, cercetările neuronale din Statele Unite prin avansarea neuro-tehnologiilor inovatoare (BRAIN) și Proiectul creierului din China.
Obiectivele și eforturile aplicațiilor științei cognitive în medicină ridică o serie de probleme filosofice și etico-juridice, pentru stilul de viață și sănătate, lege, educație, performanță ocupațională și operații militare, adesea provocatoare, dacă nu chiar controversate.
Summit-ul UE privind creierul uman din Glasgow, Scoția, va avea loc pe 17-20 octombrie 2018, și întâlnirile Societății Internaționale de Neuroetică și Societatea pentru Neuroștiințe sunt programate pe 9-10 și 11-15 noiembrie, la Washington DC. Aceste întâlniri vor prezenta o parte din realizările cele mai recente și vor evidenția implicațiile filosofice, etice și sociale ale explorării acestei noi științe.
Sursa: BMC Blog
Lasă un răspuns