Bala

Cod poştal: 227010

Primarie:
Telefon: 0252-386020, 386001
Fax: 0252-386001

Suprafata: 10111 ha
Intravilan: 360 ha
Extravilan: 7420 ha
Populatie: 4720
Gospodarii: 2320
Nr. locuinte: 2200
Nr. gradinite: 8
Nr. scoli: 12

Sate: Bala, Bala de Sus, Brateşul, Brativoeşti, Câmpu Mare, Cârşu, Comăneşti, Crainici, Dâlma, Iupca, Molani, Rudina, Runcşor, Sărdăneşti, Vidimireşti

Istoric

În localitatea Bala au fost descoperite câteva urme romane, fapt care arată că aici a existat o populaţie băştinaşă pe care romanii au cucerit-o. Ruine romane s-au găsit şi în satul Cârşu, după cum sublinia arheologul Dumitru Tudor: Cârşu (com. Bala.) se semnalează aici urme de ruine antice din care s-a scos sesterţ de bronz de la Traian (Moisil Creşt colect în an Ac. Rom. 1939-1940, p. 144). Monede romane şi resturile unor albii din lemn de stejar au fost descoperite în zona băilor, semn că acestea erau cunoscute încă de pe timpul romanilor.

În satul Dâlma, care aparţine comunei, în locul numit Dealul Vâlculeştilor , a fost localizat un cimitir roman, după cum menţiona acelaşi arheolog.

Locul este menţionat şi de către revizorul şcolar N. D. Spineanu în timpul căruia s-a făcut descoperirea unei pietre inscripţionate cu litere latine. Această piatră se afla la bisericuţa din satul Dâlma şi locuitorii n-au vrut s-o doneze sub nicio formă până când nu li s-a promis de către autoriţăţi că li se va ridica în sat o şcoală, după cum sublinia revizorul şcolar:

„Aşa că numai după ce li s-a promis şcoala ce s-a şi deschis în toamna anului 1892 şi după ce li s-a oferit o sumă de bani pentru repararea bisericii a putut fi ridicată această piatră. Credinţa locuitorilor este că în interiorul acestei pietre au fost ascunse comori, mai ales că se bănuieşte că piciorul prestolului este făcut tot dintr-o piatră cu inscripţiune veche luată tot din acel loc. ”

Aceste câteva documente arată că suntem în faţa unei localităţi străvechi care este atestată documentar încă din vremea lui Mircea cel Bătrân. În tradiţia locală există unele legende legate de acest domnitor despre care se spune că ar fi avut aici grajdurile pentru caii folosiţi în războaie. Documentul de atestare a localităţii datează din 10 iunie 1415 şi are următorul conţinut: „1415 (6923) iunie 10, Argeş.

În Hristos dumnezeu, binecredinciosul şi de Hristos iubitorul şi singur stăpânitorul, Io Mircea mare voievod şi domn, din mila şi darul lui dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată ţara Ungrovlahiei şi părţile de peste munţi încă şi către părţile tătătreşti şi pe amândouă părţile peste toată Podunavia încă şi până la Marea cea Mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului. A binevoit domnia mea cu a sa binevoinţă, cu inima curată şi luminată şi am dăruit acest atotcinstit hrisov boiernaşilor domniei mele, Vlad cu nepoţii săi, Şişa şi Buia şi lui Stănilă cu fraţii săi, ca să-i fie lui Vlad cu toţi nepoţii lui, Buia, Şişa şi lui Stănilă cu fraţii lui, satul numit Bela, care este în judeţul Motrului, ca să fie lui Vlad cu toţi nepoţii lui, de ocină şi de ohabă, satul Bela şi Preslop. Au dat domniei mele un cal şi o cupă. De aceea să le fie de ocină şi de ohabă începând de la vama oilor, de la vama porcilor, de albinărit, de găletărit, de vinărici, de gloabe, de cărături, de podvoade, adică de la slujbele mici până la cele mari, de acestea toate să le fie de ohabă lor şi copiilor lor, nepoţilor şi strănepoţilor cât va trăi domnia mea şi cât va trăi fiul domniei mele, Mihail voievod…

Iată aceştia sunt martorii acestui hrisov: Radu ban-vornic, jupan Martin, Aga ban, jupan Stoica rusul, jupan Dragomir dela Segarcea, baldovin logofăt, Micul vistier şi Vasea purtătorul de sabie, Stanciu comis, Manea stolnic, Gherghina paharnic.

Şi eu, Mihail gramatic, care am scris la Argeş, luna Iunie 10 zile în anul 6923 (1415) indiction 8, în vremea când a venit Mustafa Celapi.

Io, Mircea voevod, din mila lui dumnezeu domn. Acad. R.P.R., C 123 Orig, slav, perg, pecete atârnată căzută.

Locaţia descrisă în documentul de atestare este situată în satul Bala de Sus, unde există locul numit Prislop.

Un alt vechi document ce atestă localitatea Bala, din 15 februarie 1692 este în original la o săteancă din Bala de Sus, Sibinescu Maria, care prin bunăvoinţa ei a dat voie domnului Petre Scurtu, creatorul muzeului din localitate şi autorul mai multor cărţi (printre care şi monografia „Satul meu natal – Bala de Sus”), să publice conţinutul lui în una din aceste cărţi, textul fiind:

„„Noi, doisprezece boeri, ce suntem luaţi din porunca Marii sale lui Constantin Voevod, de Pătraşcu Cârşat ot gor Bala (Bala de Sus), J Brad ogo Nicola (şi frătescu Nicola) şi cu toţi cetaşi lor Sibinesci şi de Janoşi Zaharesci, I. Dumbravă, Vâlcan şi de văru său Oteosin, se le alegem moţia din hotarul Sisinescilor. Când am fost la di şi la soroc am mers la facia locului şi am vestit pe toţi mojnenii Băluceni şi Panorăni ca să vie cu scrisori ce vor avea şi când am intrat în hotaru Sisinesci a venit toţi moşnenii şi le-am cerut cărţile de moşie să cercetăm să putem îndrepta hotaru, deci scoaseră luceni o carte de patru Boeri cu leatu 7010 (1502), ce este şi pentru Panorani, cu semnele hotarului lor Panoră şi Băluţa începând ocolul hotarului lor, unde se încolţeşte cu D-lui Lupu Glogoveanu. Mai întrebarăm şi pă numitei Sibinesci şi dahoriesei ce le die Vâlcani, de au vreo carte să ne ne vă arate şi să ne arată pătraşcu Cârşat cei dice şi Sibin, un hrisov cu leatu 7000 (1492) ce era făcut pe hotaru Sisinesci, să vădu că moşia mari numiţi Sibinesci cu cetaşi lor, al 2-lea Zaharesci ce se şi sic Vâlcani se împarte pe în două cu Sibinesci şi Ocolnica acesta ce o facem hotarului Sibinesci. Şi continup cu !Zapist cu leatu 7003 (1495) marte în 4, iar în încheiere” Şi sau dat această carte lui Pătraşcu Cârşat să aibă a ţinea şi a stăpâni cu cetaşi lui Jeatu 7200 (1692) februarie 15. Apoi numele celor 12 boeri, ce au fost trimişi de Constantin Voevod, pentru stabilirea – practic – a hotarului dintre Bălenii de Sus şi Ponoreni şi Bălănţeni – Lupu Mezinca, Mohai Modovan, Dumitraşcu Paharnicu ot Corcova, Martin Mezincha, Ionaşcu ot Cloşani, Stroe Paharnicu, Pârvu Băşica, Udrişce, Mihai Mezinca ot Brosceni, Sabanu ot Brăbeşti, Radul ot Cornu, Pătru Paharnicu”

De ale mele. Petre Scurtu, pag. 289

Documentele despre existenţa localităţii sporesc în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. În anul 1723 satul apare menţionat pe harta realizată de Schwantz cu numele de Bahla, iar în Conscripţia de la 1727 este consemnată în Plasa de Mijloc a ispravnicului Staico Glogoveanu, drept moşie megieşească cu 72 familii (39 megieşi, 18 birnici, 2 nevolnici şi 11 văduve) . Ca avuţie sunt trecuţi 39 de locuitori cu moşii, 34 de vii, 188 de vite mari şi 44 de cai. În anul 1819 în sat erau 63 de familii grupate în
12 ½ lude (26 fruntaşe, 17 de mijloc şi 20 codaşe) în anul 1835, 94 de familii, iar în vremea lui Alexandru Ioan Cuza (1864) existau 120 de familii, fapt care ilustrează sporirea permanentă a populaţiei.

În 1891 comuna Bala era formată din satele Bala de Jos şi Cârşu şi avea 800 de locuitori care posedau 108 bovine, 182 ovine, 19 cai şi 182 familii de albine, iar în 1894 la Bala existau 145 de contribuabili şi 156 de case, după cum nota revizorul şcolar N. D. Spineanu: „Ocupaţiunea locuitorilor este agricultura şi creşterea vitelor. Calitatea pămîntului este de mijloc. Aici se cultivă şi pomi mulţi. Ei posedă 31 de pluguri, 68 de care cu boi, 5 căruţe cu cai şi 112 stupi ”. În anul 1906 în sat existau 200 familii, aşa cum se poate observa din consultarea Chestionarului întocmit pe acest an.

Actualmente comuna cuprinde un număr de 15 sate care au fost grupate, de-a lungul vremii, în comune diferite. La început satul Bala de Jos a format comună împreună cu cătunul Cârşu, iar Bala de Sus împreună cu Lăturoasa şi Brateşu (1864-1912). După anul 1912 comuna a fost alcătuită din satele: Bala de Jos, Bala de Sus, Cârşu şi Lăturoasa, până în anul 1925. În perioada premergătoare războiului (1932-1938) comuna cuprindea din nou satele Bala de Jos şi Cârşu, iar între 1938-1942 acestora li s-au mai adăugat: Câmpu Mare, Chiţimii, Giureşti, Iupca, Lăturoasa şi Sărdăneşti. C Papacostea Pajură în dicţionarul său arăta că satul Bala dispunea în anul 1947 de 189 de clădiri, 153 de gospodării şi 618 locuitori: „Are o unitate cooperativă, 38 de cazane de ţuică. Satul e amintit de D. Fotino la 1819 şi anterior de Schwantz la 1720-1723 .”

După 1950 în componenţa comunei intrau şi satele: Bereşti, Rudina, Runcşor (1952-1954). În anul 1970 comuna Bala cuprindea 15 sate care au rămas în componenţa ei până acum: Bala de Jos, Bala de Sus, Brateş, Brativoeşti, Câmpu-Mare, Cârşu, Comăneşti, Crainici, Dâlma, Iupca, Molani, Rudina, Runcşor, Sărdăneşti, Vidimireşti. În 1977 în satul Bala de Jos existau 835 locuitori, în 1992, 915, iar în anul 2002 au fost identificaţi 936 locuitori.

Ladă de zestre cu crestături, Bala

Aşezarea geografică

Localitatea Bala este situată într-un cadru depresionar, aproape de apa Râienilor, de o parte şi de alta a drumului care face legătura cu Şovarna şi Ilovăţ. De aici până la reşedinţa de judeţ, municipiul Drobeta Turnu-Severin sunt 50 km. Cele mai apropiate oraşe sunt Motru şi Baia de Aramă, aflate la distanţa de aproximativ 25 km. Căile de acces către această staţiune balneoclimaterică sunt reprezentate de arterele rutiere care străbat judeţul Mehedinţi:

drumul judeţean DJ 670: Floreşti – Câmpu Mare – Crainici, care asigură legătura cu oraşul Baia de Aramă;
drumul judeţean DJ 671 A, care se ramifică în localitatea Câmpu-Mare şi străbate satele Iupca, Bala, Bala de sus, Rudina;
drumul comunal DC 44, care face legătura cu DJ 671 A
drumul comunal DC 42, care se intersectează cu DJ 670 lângă localitatea Comăneşti;
drumul comunal DC 43, care leagă localitatea Bala de Sus cu DJ 671 A;
drumul comunal DC 54, care face legătura rutieră între DJ 671 A şi localităţile Runcşoru şi Dâlma;
drumul comunal DC 45 A, care face legătura cu satul Vidimireşti.

Majoritatea drumurilor sunt nemodernizate, dar sunt bine întreţinute.

Reţeaua feroviară este slab reprezentată având ca puncte terminale căile ferate de la Drobeta Tr. Severin, Motru şi Târgu Jiu.

Bala reprezintă, alături de Ponoarele, una dintre cele mai răspândite comune ale judeţului Mehedinţi, cu cel mai mare număr de sate, aflate la distanţe de până la 20 km de centrul comunei. Ea se învecinează cu comunele Isverna, Ponoarele, Glogova, Cătunele (aparţinând judeţului Gorj), Balta şi Ilovăţ şi oraşul Baia de Aramă (satele Pistriţa şi Negoeşti). Este situată la marginea estică a podişului Mehedinţi până la limita cu depresiunea formată de pârâul numit Râieni, între Cuca Bereşti (sud-vest), Culmea Belii (est) şi Gevrinu (Culmea Mormodolului – la nord). Localitatea este mărginită de dealuri împădurite la limita de sus: Dealul Bârlanului, Coasta Babii brăzdate de văi (care coboară până la apa Râienilor): Valea lui Dancu, Valea Alunului, Valea Stancului, Valea lui Ban, Valea Mierlii.

Dealurile sunt potrivite ca înălţime, acoperite cu păduri de fag şi stejar, salcâm ori plop, aşa cum sunt cele două culmi amintite: Bereşti (382 m) şi Bala (369 m). Pornind de la aceste culmi împădurite, dealurile coboară lin către firul apei, acoperite cu fâneţe, vii şi pomi. Printre fâneţe, pe care oamenii le numesc impropriu livezi, se dezvoltă în voie o serie de arbuşti: măceşul, rugul, alunul, porumbarul, păducelul, curpenul, sângerul, etc. Pe culmea Bereştilor care desparte satul de Rudina se găsesc cele mai multe plantaţii de vii, dată fiind expunerea solară. Asemenea plantaţii se mai găsesc şi pe dealul care face legătura între valea lui Ban şi valea Alunului, în Valea lui Dancu sau în Dealul de Sus. Pe aceste dealuri se dezvoltă bine prunul şi se află numeroase plantaţii. Cireşii, nucii, perii sau merii cresc izolat sau sunt plantaţi de către localnici în grădini şi locuri închise. Culturile de bază sunt porumbul, grâul, cartoful şi ovăzul, care adesea este însămânţat prin lucernă, atunci când oamenii vor să lase locul să se mai refacă. Lunca, aflată pe lângă apa Râienilor este folosită pentru cultura porumbului şi a legumelor ca şi locurile mai joase de la Polom, Valea Stancului, Valea lui Ban. Înainte vreme o ocupaţie de bază a locuitorilor o constituia creşterea vitelor, dar acum numărul acestora a scăzut vizibil pentru că tineretul, în genere, pleacă din sat îndreptându-se spre oraşe.

Localitatea are o climă blândă, destul de secetoasă, mai cu seamă în lunile iulie şi august, din verile aride. Temperatura medie pe timpul iernii este de 7-8 grade, iar media anuală a precipitaţiilor atmosferice este de 800-1000 mm. Vânturile predominante sunt cele din vest, nord-vest şi sud-est.

Şcoala şi biserica

Şcoala

La Bala de Jos şcoala s-a deschis la 1 decembrie 1838 cu un număr de 31 de elevi, avându-l drept candidat de învăţător pe Vasile popa Ioan Mândrea. Numele Mândrea nu există acum în localitate, fapt care ne face să credem că învăţătorul se numea de fapt Mandreş, dovadă că între anii 1863-1867 a fost menţionat un învăţător cu numele: Gheorghe Mandreş. În timpul reformei lui A. I. Cuza s-a înfiinţat un al doilea post pe care a fost ocupat de dascălul Petre Iovescu, apoi şcoala a intrat într-o avansată stare de degradare şi a fost închisă, redeschizându-se abia în anul 1886. De-a lungul vremii aici au funcţionat mai mulţi învăţători dintre care menţionăm pe: N. Popescu, Gh. Pătruţescu, Tudor Constantinescu. Localul propriu-zis al şcolii, cu două săli de clasă, s-a ridicat după planul Casei Şcoalelor în anul 1924. In ultimul timp fiind într-o stare acută de degradare în decembrie 2007 clădirea a fost demolată. În timpul regimului comunist în majoritatea satelor au fost ridicate şcoli noi, iar la centrul de comună a fost construită o şcoală impunătoare în care funcţionau 10 clase.

În clădirea veche a funcţionat până după revoluţie căminul cultural şi biblioteca. În fruntea acestei şcoli a fost multă vreme în calitate de director Iulia
n Cerbulescu, urmând Ştefania Vinţan, Maria (Trotea) Podeanu, Elisabeta Mureşanu, Ion Gurgu. Din anul 2006 şi până în prezent directorul şcolii este Pasat Daniel.

Biserica din Bala de Jos

Aşezată la poalele dealului numit Cuca, înconjurată de cimitir, biserica actuală este o construcţie de zid începută în anul 1884 şi terminată în anul 1890.

Ea a fost ridicată pe locul unei construcţii mai vechi şi a suferit mai multe reparaţii. Una dintre acestea a avut loc în anul 1912, prin contribuţia epitropului Meilă Geană care era şi primarul satului. Între anii 1977-1980 biserica a fost reparată prin stăruinţa părintelui Ion C. Semenescu cu contribuţia locuitorilor satului şi stăruinţa deosebită a lui Mihai Iovescu- Sotea, Constantin Şerban, Ion Nimară. Pictura bisericii a fost refăcută de zugravul V. Băleanu din Miculeşti, care a rescris deasupra uşii de la intrare pisania: Acest sfânt şi dumnezeiesc locaş, cu patronul Sf Ierarh Nicolae s-au reînceput edificarea lui în anul 1884 septembrie 16, în locul temeliei celei vechi cu binecuvântarea fostului nostru Episcop D. D. Iosif Bubulescu şi s-au terminat în zilele noului nostru episcop Ghenadie Enceanu Craioveanu al Eparhiei Râmnicului şi Noului Severin şi în zilele regelui nostru Carol I, regele României şi s-a terminat în anul 1890 cu stăruinţa părintelui nostru protoereu Ştefan Călărăşanu şi cu stăruinţa şi cheltuiala robilor lui Dumnezeu Nicu Mandreş, Niţă Geană, V. Şotea, Constantin Cosmulescu, Constantin Petculescu şi toţi ceilalţi locuitori băleni enoriaşi ai acestei biserici zugrăvită de mine Ghe. Gh. Ionescu, zugrav din Baia de Aramă. S-a sfinţit în zilele IPS Mitropolit Nestor Vornicescu, protoereu Ion Tobă, preot iconom Ion C. Semenescu, sfinţită azi, 8 noiembrie 1980. Zugrav V. Băleanu, judeţul Gorj.

În pronaos, în partea dreaptă a intrării, sunt zugrăviţi ctitorii: Nicu Mandreş, Niţă Geană şi Vasile Şotea, îmbrăcaţi în costume populare. Ei poartă cămaşi albe, cioareci şi haine albe de dimie cu modele stilizate la brâu, la mâneci şi la piept. Ceilalţi ctitori sunt zugrăviţi în partea stângă a intrării, în aceeaşi ţinută impunătoare. C. Şotea poartă costum de dorobanţ, cu sabia în mâna stângă, iar C. Piciu, C. Cosmulescu şi Niţă Brebu au câte o carte în mâna dreaptă.

Pe acelaşi perete, pe o bucată de tablă sunt zugrăviţi membrii familiilor N. Brebu şi Nicolae N. Mandreş. N. Brebu poartă costum popular, haină de dimie de culoare închisă şi cioareci albi, iar lângă el soţia Minodora are ciupag şi opreg roşu, purtând la gât o salbă de bani. Pe deasupra ţinutei are o haină lungă, lucrată din dimie neagră.

N. Mandreş este singurul în ţinută militară având în mână sabia. Sub acest tablou de familie scrie: Acest tablou s-au ridicat prin stăruinţa şi cheltuiala D-lui Grigore Cleciu. Pentru amintire decedaţilor pe care se află acest tablou: Niţă Brebu mort la anul 1897, Mariţa N. Brebu moartă în 1906, Ion N. Brebu, mort în 1900, Minodora, moartă la 1907. Nicolae N. Mandreş mort la 1905. Pe peretele de la intrare se află şi un pomelnic al ctitorilor în care sunt menţionate numele celor care au contribuit la refacerea bisericii:

Tot în pronaos, pe partea dinspre nord, chiar deasupra ferestrei, este zugrăvit Sf. Proroc Ilie cu carul de foc, probabil pentru faptul că la Sf. Ilie se ţine hramul satului Bala de Jos.

Acum biserica se află la a treia reparaţie importantă, ce se execută în timpul păstoririi preotului Ionuţ Blidaru Semenescu cel care îndeplineşte şi funcţia de protopop al Severinului. A fost consolidată din nou fundaţia, s-a dat jos învelitoarea veche de tablă a bisericii şi i s-a pus un acoperiş nou de tablă după care urmează rezugrăvirea întregului locaş şi resfinţirea.

Activitati specifice zonei: Creşterea animalelor, Artizanat, Fabricarea varului

Activitati economice principale: Exploatarea lemnului

Potenţial balneo-turistic

Staţiunea Bala dispune de rezerve apreciabile de apă minerală şi nămol terapeutic, fiind profilată pe cura internă şi externă. Izvoarele minerale se găsesc pe Valea Chiciora, mic afluent al pârâului Râieni. Structura geologică a zonei a fost investigată de către Gh. Murgoci (1898-1907), I. Ionescu Argetoaia (1914), Al. Codarcea (1940-1941), M. G. Filipescu (1942), N. Oncescu şi Th. Joja (1952), Fl. Marinescu şi echipa (1956-1960), I. Focşa (1960), A. Zberea şi echipa (1965-1966).

Apele minerale de la Bala au făcut obiectul cercetărilor lui V. Dragoş (1967-1970), I. Dumitrescu (1968), Al. Gheorghe, C. Calotă (1972).

Gheorghe Popa a stabilit în anul 1974 perimetrul de protecţie al zăcământului de apă minerală din zonă care a fost delimitat astfel:

la nord-vest, culmea dintre valea Ţigănească şi valea Pietrişului, în lungul şoselei dintre Brateş şi Bala de Sus;
la sud-vest, de-a lungul bazei versantului drept al Văii Râieni, în lungul şoselei Bala de Jos – Bala de Sus – Rudina;
la sud-est, interfluviul dintre doi afluenţi pe stânga ai Văii Râieni, în amonte de Bala de Jos, Valea lui Dancu I şi Valea lui Dancu II;
la nord-est, în lungul drumului de creastă dintre Valea Râieni şi Valea Lăturoasa.

Ape minerale au fost descoperite şi în zona limitrofă, la Crainici printr-un foraj executat până la adâncimea de 2270 m. Din punct de vedere hidrogeologic se poate remarca acumularea acviferă din depozitele aluvionare ale luncii pârâului Râieni, care constituie principale sursă de alimentare cu apă a localităţii. Conform unui studiu de balneologie realizat în anul 1980 de către Vasile Ştef, Petre Lungu, Florentin Vulpe şi Mariana Dacos, aceste rezerve s-au format în urma unui accident tectonic produs în această zonă în urma căruia s-au ivit mai multe izvoare pe ambele maluri ale pârâului Chiciora. Aceste izvoare au fost captate în mod rudimentar şi folosite încă de pe vremea romanilor, aşa cum am menţionat. Izvorul nr. 1, numit de localnici „Izvorul de ochi” se găseşte pe versantul stâng al văii Chiciora, în dreptul fostului bazin acoperit, la circa 35-40 m de firul văii.

Debitul izvorului era în anul 1977 de 0,18 l/s. Izvorul nr. 2 a fost captat tot pe versantul stâng al văii la circa 20 m de acelaşi bazin având un debit de 0,6 l/s în anul menţionat.

Izvorul nr. 3 denumit de localnici „Izvorul de iod” a fost captat pe versantul drept al văii Chiciora la circa 80 de m de fosta baracă. Apa era transportată printr-o conductă metalică şi folosită înainte de săparea sondelor la duşurile pentru spălarea nămolului. Debitul izvorului era de 0,14 l/s. Asemenea izvoare se mai află de o parte şi de alta a văii la baza versantului sudic al dealului Chiciora, între Valea Chiciora şi Valea Ţigănească. Cercetătorul G. Popa a identificat o linie de izvoare termo-minerale cu un debit total de 8 l/s.

Doctorul E. Cociaşu pe baza analizelor chimice efectuate până în anul 1970 arăta că apa de la staţiunea din Bala este o apă minerală hipo-mezotermală, oligominerală, sulfuroasă, fără o dominantă chimică, asemănându-se prin compoziţie cu izvoarele nr. 24, 11 şi 12 de la Olăneşti, cu izvoarele nr. 7 şi 14 de la Călimăneşti şi cu izvoarele de la Mangalia. Apa acestor surse de la Bala poate fi utilizată atât în cura internă, cât şi în cea externă sub formă de băi. În cura internă, apa se poate utiliza în afecţiuni gastro-intestinale, gastrite cronice, ulcer, în dispepsiile intestinale de fermentaţie, în afecţiunile hepatobiliare, urmări după hepatita virotică sau toxică, alergii alimentare, în colecistite
simple sau litiazice, în urmări după intervenţii pe vezica biliară, în cataracte cronice ale căilor aeriene, în curele de diureză, în litiazele renale, în infecţii renouretrale, în intoxicaţii cu metale grele.

În cura externă apele pot fi folosite în reumatisme cronice, artrite sau artroze, în afecţiuni ginecologice şi afecţiuni dermatologice, afecţiuni ale aparatului locomotor, afecţiuni oftalmologice, afecţiuni ale sistemului nervos periferic.

În afara acestor izvoare aici există şi o zonă mlăştinoasă acoperită de vegetaţie specifică, cu nămol terapeutic. Nămolul sapropelic este furnizat prin acţiunea apelor termo-minerale după modalitatea vulcanilor noroioşi, fiind însoţit adesea şi de emanaţii de gaze.

În urma analizelor acestor ape minerale s-a constatat caracterul oligomineral sulfuros, hidrogenul sulfurat având valori între 0,3 şi 9 mg/l..

Analizele ulterioare efectuate la Crainici au indicat un chimism clorurat, sodic-calcic, bromo-iodurat, cu conţinut redus în sulfaţi, specific apelor cu structuri închise (ape de zăcământ). Temperaturile acestor izvoare minerale captate indicau valori între 17 şi 25 grade C.

Aceste ape nu sunt radioactive. Rezultatele testărilor chimice au fost consemnate la 24 octombrie 1979 de către M. Gavrilescu subliniind compoziţia bicarbonică şi a hidrogenului sulfurat. Aspectul depresionar al zonei, ca şi prezenţa apei sulfuroase hipotermale sunt factori care determină o floră şi o faună specifică acestei turbării. În margina bălţilor se găsesc anumite plante cu rădăcinile înfipte în mâl care favorizează formarea nămolului. Cercetările întreprinse au dovedit că sub stratul de vegetaţie existent se formează un nămol fluid negru-cafeniu. În cazul turbăriei din Bala pe traseul canalelor prin care se scurge apa sulfuroasă se pot evidenţia acumulări de nămol negru sapropelic rezultat din descompunerea materialului organic de natură animală şi vegetală. Compoziţia chimică a stratului de nămol mineral cenuşiu-vineţiu cu impregnaţii de culoare neagră care se găseşte sub pătura superioară de nămol curgător, negru-cafeniu cu resturi vegetale, reflectă în mod fidel factorii care au luat parte la formarea lui: apă, substanţe volatile, substanţe minerale, celuloză, acizi.

Pe baza analizei nămolul cenuşiu-vineţiu de la Bala se poate defini ca un nămol argilos cu conţinut mare de substanţe minerale insolubile în apă (31,43g %) şi cantităţi apreciabile de substanţe organice (5,35g %) reprezentate în principal din celuloză (2,32g %), substanţe proteice (0,68g %), acizi humici (0,58g %), grăsimi (0,23g %).

Acizii humici din nămolul de Bala se compară cu cei din nămolul din lacul Techirghiol şi cantitatea lor este superioară nămolurilor din lacurile de la Sovata.

Din punct de vedere al proprietăţilor fizice se remarcă umiditatea ridicată a nămolului (63%) comparabilă cu cea a nămolului de Techirghiol şi aciditatea relativ ridicată caracteristică a mediului acid de formare a turbei. Nămolul negru care se recoltează şi se foloseşte în mod empiric prezintă caracteristici diferite. Acesta se formează în contact direct cu apa sulfuroasă şi are un conţinut mai ridicat de hidrogen sulfurat. Volumul total de nămol negru-cafeniu curgător şi de nămol cenuşiu-vineţiu cu proprietăţi terapeutice existent în zona investigată a fost estimat la 8520 mc.

Nămolul terapeutic este utilizat în reumatism degenerativ, reumatism articular, stări alergice după reumatism sau infecţii, afecţiuni ginecologice, afecţiuni ale sistemului nervos periferic, sechele musculo-articulare după traumatisme.

Complexul balnear Ceres Complexul balnear a fost dat în folosinţă în anul 1977, are 4 etaje şi dispune de 208 locuri de cazare, având un număr de 35 persoane angajate şi 15 asistenţi. Camerele sunt cu 1 şi 2 paturi, fiind dotate cu tot confortul necesar.

Celor care vin la tratament li se oferă serviciu de cazare, masă şi bar (restaurant). Biletele de tratament se pot obţine prin Casa naţională de pensii, atât pentru pensionari cât şi pentru toţi cei care plătesc asigurări sociale. În anul 2007 complexul a împlinit 30 de ani de existenţă şi evenimentul a fost comemorat prin ridicarea unei troiţe din lemn pe soclul căreia scrie: Ridicată cu ajutorul lui Dumnezeu, prin stăruinţa conducerii şi salariaţilor unităţii de tratament balnear BALA, la împlinirea a 30 de ani de la înfiinţare. 9 martie 2007. În toată această perioadă unitatea de tratament a fost condusă de către câţiva directori: Tutunaru, Bărbulete, Ion S. Popescu care şi-au adus contribuţia la modernizarea ei permanentă. Din anul 2005 directorul staţiunii este domnul Mărgeanu Viorel, un om al locului care se trage din satul Runcşor, iar director economic este domnul Ion Trotea, originar din satul Rudina care aparţine acum aceleaşi comune. În cadrul staţiunii balneare se tratează afecţiunile reumatologice prin băi galvanice, radiaţii cu ultrasunete, împachetări cu parafină şi alte proceduri.

Cei bătrâni vin adeseori în cârjă ori în baston şi pleacă amelioraţi în urma băilor termale şi a tratamentelor de aici. Bazinele de nămol Pe lângă această staţiune, băile se pot face şi la bazinele de nămol, împărţite în două categorii: pentru bărbaţi şi pentru femei. Aici vin oameni din satele din jur şi din alte localităţi care locuiesc la hotelul primăriei şi la pensiunile din Bala. Ştrandurile Apa termală a fost valorificată prin construirea a trei ştranduri de dimensiuni şi adâncimi diferite, care sunt deschise pe toată perioada lunilor de vară, începând din mai şi până în septembrie. În zilele de duminică şi la sărbători, la aceste ştranduri vin cetăţeni din toate colţurile ţării. Localitatea dispune şi de alte elemente care-i întregesc potenţialul turistic sporindu-i atractivitatea

Elemente de potenţial turistic natural. Pe lângă aceste elemente specifice turismului balnear, localitatea cuprinde în în arealul limitrof şi alte puncte de interes major: – cascada „Duruitoarea”, „Buraica” de la Bala de Sus – moara de apă de pe Valea Râienilor, distrusă de ultimele inundaţii în zonă; – moara de apă de la Molani; – pădurea de nuci „Ursoaica”; – Râpa Dracului amplasată la hotarul dintre Giureşti şi Sărdăneşti; – „Scaunul Domnesc” aflate pe raza localităţii Crainici; – Dealurile „Mormântul Jidovului” aflate pe raza localităţii Bala de Sus

Elemente de potenţial turistic antropic

Monumente istorice şi situri arheologice

– aşezarea dacică „La fântână” din Bala de Sus;
– aşezările romane din locurile numite „Vârful cu plopi” şi „Vârful Vâlculeştilor” din Rudina şi Dâlma;
– castrul roman din Cârşu unde s-au descoperit fragmente de ceramică romană şi un sesterţ din timpul împăratului Traian;
– ruinele tunelului Bejna de la Rudina;
– fragmente din drumul roman Drobeta-Cătunele descoperite la Iupca;

Monumente istorice şi ansambluri de arhitectură

– schitul Crainici cu biserica de zid „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” construită în 1818 de către fraţii Burnaz, cu fresca originală de la 1837;
– biserica de lemn din satul Comăneşti, metoh al sfintei mănăstiri Tismana;
– biserica de lemn „Sfinţii Voievozi” din satul Giureşti construită de tatăl căpitanului de panduri Constantin Ghiţan Giurescu în anul 1779 şi reconstruită în anul 1884 de preotul Ion Giurescu;
– biserica de lemn din Bala de Sus; – biserica de lemn din Vidimireşti „Sfântul Nicolae” datând din anul 1806, lucrată de meşteri lemnari din familia Totir care păstrează icoane din anul 1808 pictate de Ghiţă Zugravul;
– biserica de lemn din Runcşoru datând din 1834, restaurată în anul 1895;
– biserica d
e lemn „Sf. Ilie” din satul Dâlma care a avut la pristol piatra de mormânt a ilirului Dasus Capito, proprietar colonizat aici în timpul stăpânirii romane (sec. II, d. Hr.);
– biserica de zid cu hramul „Sf. Nicolae” din Bala de Jos, construită în anul 1882;
– biserica din satul Molani, ridicată în anul 1938 de familia Molăneştilor.

Monumente de factură civilă.

– casa-muzeu „Petre Scurtu” din Bala de Sus.
– casele: Marioara Fânu, Ion Vlădulescu (1875), Ion Geană, Constantin Petculescu, Mircea Cusmulescu din Bala;
– casele: Nicolae Scurtu, Maria Raicu şi Ion Mitroi din Bala de Sus;
– casele Petre Mandreş şi Nicolae Modreanu din Vidimireşti;
– casa Ion Oprişan din Bereşti;
– casele Petrică Bosan (1900) şi Nicu Petru (1898) din Crainici;
– poarta din cătunul Chiţimii (1780);

Pentru dezvoltarea viitoare a staţiunii în planul urbanistic Reactualizare. P.U.Z. Staţiune Bala. Judeţul Mehedinţi Proiect nr. 5115/2006 întocmit de un colectiv compus din: Viorica Dicu, Viorel Nica, Viorel Veber, Vasile Damian, Valerian Popescu, Mihai Bălteanu şi Gheorghe Pîrvănescu. S-a urmărit o investigare atentă a zonei în conformitate regulile de urbanism şi s-a procedat la delimitarea acesteia şi propunerea unor obiective precise pentru modernizarea ei:

Zona centrală compusă din:

– obiective de interes public existente şi propuse;
– locuinţe colective şi individuale, pensiuni agro-turistice;
– circulaţii carosabile şi pietonale;
– spaţii verzi.

Zona staţiune balneo-climaterică,

compusă din:

– complex balneoclimateric – hotel Ceres 2 – P+4, 208 locuri (existent);
– complex turistic p+4 – spaţii de cazare 108 locuri, tratament alimentaţie publică, agrement (propus);
– teren tenis – propus;
– parc de odihnă şi recreere – propus;
– bază de agremenet – existentă;
– bază de tratament – existentă;
– locuinţe individuale şi pensiuni agro-turistice
– existente şi propuse;
– piaţă, bazar (spaţii vânzare, parcaje, restaurant, bar, grupuri sanitare ecologice) – propuse;
– spaţii verzi amenajate – gazon + plantaţii de protecţie – propuse;

Zona locuinţe individuale

– locuinţe individuale existente şi propuse;
– pensiuni agro-turistice înscrise la ANTREC;
– pensiuni pentru etapă viitoare;
– staţie pompare ape uzate;
– spaţii verzi, plantaţii de protecţie.

În afara a acestor elemente locale care reprezintă puncte reale de atracţie trebuie să menţionăm faptul că şi vecinătăţile acestei localităţi atrag turişti din toată ţara. În partea de nord-vest, se află comuna Ponoarele cu întregul ei complex hidrocarstic. Legătura dintre cele două localităţi se face pe valea Râienilor (Delurenilor) printr-un loc pitoresc numit Cheile Băluţei, traseu turistic marcat cu semnul PG (punct galben). De aici, de la poalele unei stânci denumită Piatra Dajului pe care creşte cel mai frumos liliac din întreaga zonă, se face alimentarea cu apă a complexului balnear şi a localităţii. Foto Alte frumuseţi şi atracţii naturale deosebite din zonă sunt masivele muntoase Piatra Cloşanilor şi Vârful lui Stan ori pitoreasca Vale a Cernei, Cheile Ţăsnei, Cheile Sohodolului şi Peştera Ponoare, Peştera Isverna, Peştera Bulba şi Peştera Cloşani, care ar putea constitui trasee turistice pentru asigurarea unui sejur plăcut. Nu departe de Bala se găseşte mănăstirea Tismana, ctitoria călugărului Nicodim şi schitul Cioclovina. Prin implementarea acestui program de către o echipă tânără a Primăriei din localitate, condusă de către primarul Constantin Chiţimia şi viceprimarul Valeriu Ohima, secretarul Mihai Şoalcă şi de către consilierii locali, staţiunea Bala ar putea deveni o zonă atractivă şi reprezentativă pentru acest colţ de ţară numit judeţul Mehedinţi.

Obiective turistice: Ştranduri termale şi nămol sapropelic în subordinea consiliului local, Staţiune balneară

Calendarul zilelor de piaţă, târguri, oboare şi sărbători religioase: