Pe vremuri în Anglia, nunţile aveau loc în general in luna iunie, pentru că singura baie din an se făcea în luna mai şi în prima lună a verii viitorii soţi încă miroseau acceptabil. Oricum, corpul era deja îmbibat de „miresmele” transpiraţiei şi ca să mascheze cât de cât mirosul neplăcut, miresele purtau în braţe un buchet de flori (de aici a rămas obiceiul buchetului purtat de mireasă!);
„Cada” era, de fapt, un butoi mare, plin cu apă caldă. Stăpânul casei avea privilegiul de a se îmbăia primul, în apa curată. În aceeaşi apă urmau la spălat, rând pe rând, fiii şi restul persoanelor de sex masculin din familie. Apoi venea rândul femeilor şi, la sfârşit, al copiilor, în ordinea descrescătoare a vârstelor.
În final, apa era atât de murdară, încât puteai pierde un bebeluş prin ea. De atunci datează la britanici vorba „Nu arunca pruncul odată cu apa în care te-ai spălat„.
Regina Elisabeta I a Angliei a rămas celebră şi prin următoarea declaraţie, făcută cu mândrie: „Fie că e nevoie sau nu, eu o dată la trei luni mă spăl !”
Lasă un răspuns