Evaluarea afacerii este un proces și un set de proceduri utilizate pentru a estima valoarea economică a implicării unui proprietar într-o afacere. Evaluarea este folosită de participanții la piețele financiare pentru a determina prețul pe care sunt dispuși să îl plătească sau să îl primească pentru a efectua o vânzare a unei afaceri. În plus față de estimarea prețului de vânzare al unei afaceri, aceleași instrumente de evaluare sunt adesea folosite de către evaluatorii de afaceri pentru soluționarea litigiilor legate de bunuri și de impozitare, litigii de divorț, alocarea prețului de cumpărare al afaceri în activele de afaceri, stabilirea unei formule pentru estimarea valorii interesul de proprietate al partenerilor pentru acordurile de cumpărare-vânzare, și în multe alte scopuri de afaceri și juridice, cum ar fi în impasul acționarilor, litigii de divorț și proprietăți. În unele cazuri, instanța va numi un expert legal în contabil pentru a face evaluarea afacerii.
Standardul și premisa valorii
Înainte ca valoarea unei afaceri să poată fi măsurată, atribuirea valorii trebuie să precizeze motivul și circumstanțele ambiante în evaluarea afacerii. Acestea sunt cunoscute oficial ca standardul de evaluare a afacerii și premisa valorii. Standardul valorii include condițiile ipotetice în care afacerea va fi evaluată. Premisa valorii se referă la ipotezele, cum ar fi presupunerea că afacerea va continua pentru totdeauna în forma sa actuală (continuitatea afacerii), sau că valoarea afacerii rezidă în veniturile din vânzarea tuturor activelor sale minus datoria aferentă (suma părților sau asamblul activelor afacerii).
Standardele de valoare
- Valoarea justă de piață – o valoare a unei afaceri stabilită între un cumpărător și un vânzător interesați, amândoi în deplină cunoștință de toate faptele relevante și fără a fi obligați să încheie o tranzacție.
- Valoarea de investiții – o valoare pe care compania o are la un anumit investitor. Rețineți că efectul de sinergie este inclus în evaluare sub standardul de investiție al valorii.
- Valoarea intrinsecă – măsura valorii afacerii care reflectă înțelegerea în profunzime a potențialului economic al companiei de către investitor.
Premise de valoare
- Continuitatea activității – Valoarea în cazul utilizării continui ca o operare în curs de desfășurare a afacerii.
- Ansamblul de active – valoarea activelor pe loc dar neutilizate pentru a efectua operațiunile de afaceri.
- Dispunerea ordonată – valoarea activelor de afaceri de schimb, în cazul în care activele sunt dispuse individual și nu sunt utilizate pentru operațiunile de afaceri.
- Lichidarea – valoarea de schimb atunci când activele de afaceri trebuie să fie eliminate într-un lichidare forțată.
Premisa de valoare pentru calculul valorii juste
- În uz – În cazul în care activul ar oferi o valoare maximă participanților la piață în special prin utilizarea acestuia în combinație cu alte active ca un grup.
- În schimb – În cazul în care activul ar oferi o valoare maximă participanților la piață în principal pe o bază de sine stătătoare.
Rezultatele evaluării afacerii pot varia considerabil în funcție de alegerea atât a standardului cât și a premisei de valoare. Într-o vânzare de afaceri actuală, ar fi de așteptat ca atât cumpărătorul cât și vânzătorul, fiecare încercând să obțină un rezultat optim, vor determina valoarea de piață justă a unui activ de afaceri care ar putea concura pe piață pentru o astfel de achiziție. În cazul în care sinergiile sunt specifice companiei evaluate, acestea nu pot fi luate în considerare. Valoarea justă, de asemenea, nu include reduceri pentru lipsa de control sau de posibilități de comercializare.
Rețineți, totuși, că este posibil să se atingă valoarea de piață justă a unui activ de afaceri care este în curs de lichidare pe piața secundară. Aceasta subliniază diferența dintre standard și premisa de valoare.
Aceste ipoteze nu ar putea, și, probabil, nu vor reflecta condițiile reale ale pieței în care afacerea în cauză ar putea fi vândută. Cu toate acestea, aceste condiții se presupune că duc la un standard uniform de valoare, după aplicarea tehnicilor de evaluare general acceptate, care permite compararea semnificativă între afaceri care sunt situate în mod similar.
Elemente ale evaluării afacerii
Condițiile economice
Un raport de evaluare a afacerii începe de obicei cu un rezumat al scopului și domeniului de aplicare a evaluării afacerii, precum și data și audiența declarată. Urmează este o descriere a condițiilor economice naționale, regionale și locale existente la data evaluării, precum și condițiile economice în care operează afacerea în cauză. O sursă comună de informații economice pentru prima secțiune a raportului de evaluare a afacerii sunt informațiile publicate de Banca Națională, de agebțiile guvernamentale și asociațiile din domeniu, cu statistici utile care descriu condițiile regionale și economice.
Analize financiare
Analiza situațiilor financiare presupune, în general, analiza obișnuită a valorilor, analiza raportului (de lichiditate, cifra de afaceri, rentabilitate, etc.), analiza tendințelor și analiza economică comparativă. Acest lucru permite analistului de evaluare să compare compania în cauză cu alte companii din același domeniu sau similar, și să descopere tendințele care afectează compania și/sau domeniul în timp. Prin compararea situațiilor financiare ale unei companii în diferite perioade de timp, expertul de evaluare poate vedea creșterea sau scăderea veniturilor sau cheltuielilor, modificări în structura capitalului, sau alte tendințe financiare. Modul în care compania în cauză este comparată cu domeniul de afaceri în care activează va ajuta la evaluarea riscurilor și în cele din urmă ajută la determinarea ratei de discount și selecția multiplilor de piață.
Este de menționat că printre situațiile financiare, cea mai importantă declarație pentru a arăta lichiditatea companiei este fluxul de numerar. Fluxul de numerar arată numerarul care intră și cel care iese ale companiei.
Normalizarea situațiilor financiare
Obiectivul cheie al normalizării este identificarea capacității de afaceri pentru a genera venituri pentru proprietarii săi. O măsură a veniturilor este valoarea fluxurilor de numerar pe care proprietarii le pot scoate din afaceri fără a afecta în mod negativ operațiunile sale. Cele mai frecvente ajustări de normalizare se încadrează în următoarele patru categorii:
- Ajustări de comparabilitate. Evaluatorul poate ajusta situațiile financiare ale companiei în cauză pentru a facilita o comparație între societatea în cauză și alte firme din același sector economic sau locație geografică. Aceste ajustări sunt destinate să elimine diferențele dintre modul în care datele economice publicate sunt prezentate și modul în care datele companiei în cauză sunt prezentat în situațiile sale financiare.
- Ajustări altele decât cele de exploatare. Este rezonabil să presupunem că în cazul în care o afacere a fost vândută într-o tranzacție ipotetică de vânzare (care este premisa de bază a standardului valorii juste de piață), vânzătorul va reține orice active care nu au fost legate de produerea de venituri sau le va evalua pe cele care nu țin de exploatare separat. Din acest motiv, activele care nu țin de exploatare (cum ar fi excesul de numerar) sunt de obicei eliminate din bilanț.
- Ajustări non-recurente. Situațiile financiare ale companiei în cauză pot fi afectate de evenimente care nu se așteaptă să se repete, cum ar fi cumpărarea sau vânzarea de active, un proces, sau un venit sau cheltuială neobișnuit de mare. Aceste elemente non-recurente sunt ajustate astfel încât situațiile financiare vor reflecta mai bine așteptările managementului pentru viitoarele performanțe.
- Ajustări discreționare. Proprietarii de companii private pot fi plătiți fără a ține seama de nivelul de plată al pieței pentru cazuri similare din domeniul de afaceri. Pentru a determina valoarea de piață justă, plata proprietarilor, beneficiile, îndemnizațiile speciale și retribuțiile trebuie să fie adaptate la standardele din domeniu. În mod similar, poate fi controlată chiria plătită de afacerea în cauză pentru utilizarea proprietății deținute individual de către proprietarii companiei.
Venituri, active și abordări de piață
Trei abordări diferite sunt frecvent utilizate în evaluarea afacerii: venitul, activele, și piața. În fiecare dintre aceste abordări există diverse tehnici pentru determinarea valorii unei afaceri folosind definiția valorii adecvată pentru atribuirea evaluării. În general, abordările de venit determină valoarea prin calcularea valorii actualizate nete a fluxului de beneficiu generat de afacere (fluxul de numerar actualizat); abordările bazate pe active determină valoarea prin adăugarea sumei părților afacerii (valoarea activului net); iar abordările de piață determină valoarea prin compararea companiei în cauză cu alte companii din același sector, de aceeași mărime, și/sau din aceiași regiune. Mai multe modele de evaluare a afacerii pot fi construite prin utilizarea diverselor metode în cadrul celor trei abordări de evaluare a afacerii. Profesioniștii din domeniul capitalului de risc și al investițiilor de capital au folosit de mult timp metoda capitalului de risc care combină, în esență, abordarea veniturilor cu abordarea pieței.
În anumite cazuri, capitalurile de investiții pot fi de asemenea evaluate prin aplicarea tehnicilor și cadrele dezvoltate pentru opțiuni financiare, prin intermediul unui cadru de opțiuni reale.
În stabilirea abordării care să fie utilizată, profesionistul în evaluare trebuie să lucreze discret. Fiecare tehnică are avantaje și dezavantaje, care trebuie să fie luate în considerare atunci când se aplică aceste tehnici pentru o anumită companie în cauză. Cele mai multe tratate și hotărâri judecătorești încurajează evaluatorul să ia în considerare mai mult de o tehnică, care trebuie să fie compatibile între ele pentru a ajunge la o concluzie privind valoarea. O porție de bun simț și o bună înțelegere a matematicii sunt de ajutor în acest caz.
Traducere din Wikipedia
Lasă un răspuns