Fantome

(Gravura Duhului Hammersmith în Kirby’s Wonderful and Scientific Museum, o revistă publicată în 1804)

În credința tradițională și în ficțiune, o fantomă (uneori cunoscut sub numele de spectru) este sufletul sau spiritul unei persoane decedate sau animal, care pot apărea, în mod vizibil sau în altă manifestare, celor vii. Descrieri despre apariţia fantomelor variază foarte mult, de la o prezență invizibilă translucidă sau forme abia vizibile, la viziuni realiste. Încercarea deliberată de a contacta spiritul unei persoane decedate este cunoscută sub numele de necromanție, sau, în spiritism, ca o şedinţă de spiritism.

Credința în manifestările spiritelor celor morți este foarte răspândită, şi datează din animism sau cultul strămoșilor în cultura de dinainte de apariţia cărţilor. Anumite practici funerare – rituri religioase, ritualuri de exorcizare, și unele practici de spiritism și ritual magic – sunt proiectate special pentru a se odihni spiritele morților. Fantomele sunt, în general, descrise ca fiind esenţe solitare care bântuie anumite locații, obiecte, sau persoane cu care au fost asociate cu în viață, deși există şi povești despre armate fantomă, trenuri fantomă, nave fantomă, și chiar animale fantomă.

Tipologia

Context antropologic

O noțiune a entităților transcendente, supranaturale sau numinoase, implicând de obicei entităţi precum fantome, demoni sau zeități, este un universal cultural. În religiile populare pre-literate, aceste convingeri sunt adesea rezumate în animism și cultul strămoșilor.

În multe culturi fantomele maligne, neliniștite, se disting de spiritele mai benigne implicate în cultul strămoșilor.

Cultul strămoșilor implică de obicei ritualuri menite să prevină fiind răzbunarea, spiritele răzbunătoare ale morților, imaginate ca moarte de foame și invidioase pe cei vii. Strategii pentru prevenirea răzbunării pot include fie sacrificiul, adică se dă hrană la morţi și băutură pentru a-i calma, fie exilul magic al decedatului pentru a-l forța să nu se mai întoarcă. Hrănirea ritualică a morților se face de sărbători tradiţionale precum Festivalul Fantomelor ăn China sau Ziua Morților în Occident. Exilul magic al morților este prezent în multe din obiceiurile funerare ale lumii. Organele găsite în mai multe tumule a fost legat de ritualul înainte de înmormântare, și obiceiul de legare a morţilor încă persistă, de exemplu în Anatolia rurală.

Antropologul din sec. XIX, James Frazer a afirmat în lucrarea sa clasică, Creanga de aur, că sufletele erau văzute ca creaturi care animau corpul.

Fantomele și viața de apoi

Deși sufletul uman a fost uneori descris simbolic sau lieral în culturile antice ca o pasăre sau alt animal, se pare era larg răspândită ideea că sufletul este o reproducere exactă a corpului în fiecare trăsătură, chiar până la îmbrăcămintea persoanei purtate. Acest lucru este descris în opere de artă din diverse culturi antice, inclusiv lucrări cum ar fi Cartea egipteană a morților, în care se descriu persoane decedate în viața de apoi apărând foarte asemănător aşa cum erau înainte de moarte, inclusiv stilul rochiei.

Teama de fantome

(Yūrei (fantomă japoneză) din Hyakkai Zukan, cca 1737)

În timp ce strămoșii decedați sunt universal consideraţi ca venerabili, și de multe ori imaginaţi ca având o prezență continuă într-un fel de viață de după moarte, spiritul unei persoane decedate care rămâne prezentă în lumea materială (și anume o fantomă) este considerat ca fiind o stare nenaturală sau nedorită, și ideea despre fantome sau răzbunări este asociată cu o reacție de teamă. Acest aspect este universal în culturile populare pre-moderne, dar teama de fantome rămâne, de asemenea, o parte integrantă a poveștilor moderne despre fantome, oroare gotic[, ficțiune și alte temeri de/a face cu supranaturalul.

Atribute comune

O altă credință larg răspândită cu privire la fantome este că acestea sunt compuse dintr-o materie cețoasă, aerisită, sau subtilă. Antropologii leagă această idee de convingerile timpurii că fantomele au fost persoana din persoană (spiritul persoanei), cel mai vizibilă în culturile antice ca o respiraţie a persoanei, care la o expirare în climatele mai reci apare vizibilă ca o ceață de culoare albă. Această credință poate să fi stimulat, de asemenea, sensul metaforic de “suflare”, în anumite limbi, cum ar fi spiritus în latină și pneuma în greacă, care, prin analogie, s-a extins la înțelegerea de suflet. În Biblie, Dumnezeu este descris ca sintetizându-l pe Adam, ca suflet viu, din țărâna pământului și suflarea lui Dumnezeu.

În multe tradiții, fantome au fost de multe ori considerate a fi oameni decedaţi care caută răzbunare (fantome răzbunătoare), sau care au fost închişi pe pământ pentru lucrurile rele pe care le-au făcut în timpul vieții. Apariţia fantomelor a fost adesea privită ca un semn prevestitor de rău sau de deces. Vederea propriei fantome, dublată, sau copiată, este un semn legate de moarte.

Au existat mărtutii privind aparuţia doamnelor albe în multe zone rurale. Se presupune că acestea au murit în mod tragic sau au suferit traume în viață. Legende despre Doamna Albă se găsesc în întreaga lume. Comună pentru mulți dintre ele este tema de a fi pierdut sau ar fi fost trădate de un soț sau logodnic. Ele sunt adesea asociate cu o linie de familie individuală sau privite ca vestitoare ale unor decese similare cu cele din mitul banshee.

Legende despre nave fantomă au existat încă din secolul XVIII. Cea mai notabilă dintre acestea este Olandezul Zburător. Această temă a fost folosită în literatura de specialitate în The Rime of the Ancient Mariner, de Coleridge.

Locaţii

Un loc în care sunt raportate fantome este descris ca fiind bântuit, și de multe ori privit ca fiind locuit de spirite ale defunctului, care ar fi putut fi fost rezident sau a fost familiarizat cu proprietatea. Activitatea supranaturală în interiorul casei este declarată a fi asociată în principal cu evenimente violente sau tragice din trecutul clădirii, cum ar fi crima, moartea accidentală, sau sinuciderea – recent sau în trecut. Dar nu toate fenomenele paranormale se petrec într-un loc unde a avut loc o moarte violentă, sau ale evenimente violente. Multe culturi și religii cred că esența unei ființe, cum ar fi “sufletul”, continuă să existe. Unele opinii religioase susțin că “spiritele” celor care au murit nu au “trecut”, ci sunt prinse în interiorul proprietății unde amintirile și energia lor sunt puternice.

Traducere din Wikipedia