Ibis

În curtea unui castel se găsea, printre tot felul de păsări, și un ibis roz.

Se spunea că a fost adus din Egipt de către fiul casei, care era un mare călător.

La început, acest străin nobil era foarte respectat. Când ibisul își desfăcea aripile, porumbeii gângureau:

”Oh! Ce frumos! Parcă ar fi piersici în floare!”

Găinile admirau curba elegantă a ciocului. Rațele, care au picioarele atât de mici, priveau cu invidie la picioarele lungi ale ibisului, care părea pictate cu ripolin roz.

Flatat, ibisul se plimba în lung și în lat. Le-a vorbit de patria lui Egipt, de Nil, de struți, piramide și minaretele din Cairo.

Mai întâi l-au ascultat cu respect; dar, treptat, au descoperit că el spunea mereu același lucru.

Curcanul a rostit furios:

”Ce palavragiu!”

Bibilica și-a bătut joc de nasul lui de bețivan, și o rățușcă a împins impertinența până la a-l întreba cât l-au costat centimetrul de bețigașe care îi servesc drept picioare.

Atunci bietul ibis roz s-a retras într-un colț. Și s-a proptit ferm într-un picior, visând la țara lui, la Nil, la piramide și minarete.