Încercări experimentale şi comerciale privind anti-gravitaţia

(Generator pentru un „câmp cinemasic”, US Patent 3626605: Metodă și aparat pentru generarea unui câmp de forță secundară gravitațională.)

Au existat o serie de încercări de a construi dispozitive anti-gravitație, și un număr mic de rapoarte de efecte anti-gravitaționale în literatura de specialitate. Niciunul din exemplele care urmează nu sunt acceptate ca exemple reproductibile ale anti-gravitației.

Dispozitive giroscopice

Giroscoapele produc o forță atunci când sunt rotite, putând părea că se ridică împotriva gravitației. Deși această forță este bine înțeleasă ca fiind iluzorie, chiar și în modele newtoniene, aceasta a generat totuși numeroase pretenții pentru dispozitive anti-gravitație și există un mare număr de dispozitive brevetate. Niciunul dintre aceste dispozitive nu a demonstrat vreodată că funcţionează în condiții controlate, și au devenit de multe ori obiectul unor teorii ale conspirației. Un exemplu celebru este cel al profesorului Eric Laithwaite de la Imperial College, Londra, într+n document adresat în 1974 Institutului Regal.

Un alt exemplu de „dispozitiv rotativ” este prezentat într-o serie de brevete acordate lui Henry Wallace între 1968 și 1974. Dispozitivele acestuia constau din discuri de aramă care se învârt rapid, un material format în mare parte din elemente cu un spin total de jumătate de spin nuclear. El a susținut că prin rotirea rapidă a unui disc dintr-un astfel de material, spinurile nucleare se aliniază, şi ca urmare se crează un câmp „gravitomagnetic” într-un mod similar cu câmpul magnetic creat de efectul Barnett. Niciun test independent sau demonstrație publică a acestor dispozitive nu este cunoscută.

În 1989, a fost raportat că o greutate scade de-a lungul axei unui giroscop care se roteşte. Un test pentru această afirmație un an mai târziu a dat rezultate nule. O recomandare a fost făcută pentru a efectua teste suplimentare, la o conferință a AIP în 1999.

Gravitatorul lui Thomas Townsend Brown

În 1921, în timp ce era încă în liceu, Thomas Townsend Brown a constatat că un tub Coolidge de înaltă tensiune a părut să îşi schimbe masa, în funcție de orientarea sa pe o balanţă. Prin anii ’20 Brown a dezvoltat acest subiect în dispozitive care au combinat tensiuni înalte cu materiale cu constante dielectrice mari (în esență, o capacitor mare), pe care le-a numit „gravitator”. Brown a făcut afirmaţia pentru observatorii din media că experimentele sale au prezentat efecte anti-gravitație. Brown a continuat munca sa și a produs o serie de dispozitive de înaltă tensiune în următorii ani în încercarea de a vinde ideile sale la companiile de aeronave și militare. El a inventat numele efectul Biefeld-Brown și electrogravitaţia în legătură cu dispozitivele sale. Brown a testat dispozitivele sale cu capacitori asimetrici în vid, presupunându-se rezultatele au ţinut în fapt de efectele electrohidrodinamice generate de fluxul de ioni de înaltă tensiune în aer.

Electrogravitaţia este un subiect popular în ufologie, anti-gravitație, energie liberă, printre teoreticienii conspirațiilor guvernamentale și site-uri web conexe, cărți și publicații, pretinzînd că tehnologia a devenit strict secretă la începutul anilor 1960 fiind folosită la  OZN-uri și bombardiere B-2. Există, de asemenea, cercetări și clipuri video pe internet care pretind că arată dispozitive cu capacitoare care pot ridica în aer, lucrând în vid, şi deci fără propulsie ionică sau datorată vântului ionic generat în aer.

Studii care au continuat activitatea lui Brown și alte presupuneri au fost efectuate de către R. L. Talley într-un studiu realizat în 1990 de US Air Force, omul de știință de la NASA Jonathan Campbell într-un experiment 2003, și Martin Tajmar într-o lucrare în 2004. Ei au descoperit ca nicio forţă de împingere nu a putut fi observată în vid, și că dispozitivul lui Brown și alte dispozitive de ridicare cu ioni produc o ridicare de-a lungul axei lor indiferent de direcția gravitaţiei în conformitate cu efectele electrohidrodinamice.

Cuplarea gravitoelectrică

În 1992, cercetătorul rus Eugene Podkletnov a pretins că a descoperit, în timp ce făcea experimente cu supraconductori, că un supraconductor rotit rapid reduce efectul gravitațional. Multe studii au încercat să reproducă experimentul Podkletnov, dar de fiecare dată s-a ajuns la rezultate negative.

Ning Li și Douglas Torr, de la Universitatea din Alabama, Huntsville, au spus că un câmp magnetic dependent de timp poate duce la rotiri ale ionilor reţelei într-un supraconductor pentru a genera câmpuri gravitomagnetic și gravitoelectric detectabil, într-o serie de articole publicate între 1991 și 1993. În 1999, Li si echipa sa a apărut în Popular Mechanics, pretinzând că a construit un prototip funcţional pentru a genera ceea ce ea a descris ca fiind „Gravitaţia AC”. Nu s-a mai oferit ulterior nici o dovadă în plus a acestui prototip.

Douglas Torr și Timir Datta au fost implicați în dezvoltarea unui „generator de gravitaţie”, la Universitatea din Carolina de Sud. Potrivit unui document subtilizat de la Biroul de Transfer Tehnologic de la Universitatea din Carolina de Sud și confirmat reporterului Charles Platt de la Wired  în 1998, dispozitivul ar crea un „fascicul de forță”, în orice direcție dorită și universitatea a planificat să breveteze și licențieze acest dispozitiv. Nu există alte informații despre acest proiect de cercetare universitară iar dispozitivul „Generator de gravitaţie” nu a fost niciodată făcut public.

Premiul Göde

Institutul de Cercetări pentru Gravitaţie al Fundației Științifice Göde a încercat să reproducă multe dintre diferitele experimente care pretind efecte „anti-gravitație”. Niciuna din încercările acestui grup de a observa un efect anti-gravitație prin reproducerea experimentelor anterioare nu a avut succes până în prezent. Fundația a oferit o recompensă de un milion de euro pentru un experiment anti-gravitație reproductibil.