Invenţia ruletei este adesea atribuită matematicianul francez Blaise Pascal – dar această afirmaţie se bazează pe o neînţelegere: Pascal a fost într-adevăr, unul dintre pionierii teoriei probabilităţii, şi a scris în 1658 sa Histoire de la roulette şi Suite de l’histoire de la roulette, dar în aceste cărţi nu de face referire la jocul de ruletă, ci la aparatele cunoscute în Franţa, sub numele de cicloidale.
Ţara de origine este considerată adesea Italia unde, în sec. XVII, s-a inventat Mare Ruleta Meyers cu 38 de numere: 00, 0, 1-36. Practic, originea ruletei vine din Evul Mediu, unde se folosea Roata Norocului.
În Franţa, în sec. XVIII, Louis XV a încercat fără succes să interzică ruleta. În 1806 Napoleon Bonaparte a permis jocurile de noroc, cu condiţia să fie jucate doar în casele de jocuri de noroc din Palais Royal.
Perioada de după 1837 a fost o perioadă de glorie a cazinourilor din Baden-Baden, Bad Homburg şi Wiesbaden, unde Dostoievski a făcut cunoştinţă cu ruleta, din această experienţă rezultând romanul Jucătorul.
Pentru a face jocul atractiv la cazinoul din Bad Homburg, şi pentru a obţine un avantaj competitiv asupra altor cazinouri, François Blanc a renunţat în 1841 la dublu zero, reducând astfel avantajul cazinoului. Acest exemplu a fost urmat foarte curând de alţi operatori de cazino. În Statele Unite se obişnuieşte încă ruleta cu dublu-zero.
Cazinourile germane au fost închise în 1872, fiind redeschise în 1933 sub naţional-socialişti. Interdicţia jocurilor de noroc din Franţa şi Germania a fost deosebit de benefică pentru Principatul Monaco. François Blanc a exploatat această oportunitate conducând cazinoul din Monte Carlo, în zilele sale de glorie.
Astăzi, ruleta este jucat în cazinouri în toată lumea, după reguli aproape identice, cu unele diferenţe – cu sau fără dublu zero, de exemplu.
Lasă un răspuns