Pentru că are o fată de măritat, Constandin trebuie s-o păzească şi „doarme afară pe sanie. Pusese o loitră acolo, dormea vara pe ea,/Şi n-o lăsa pe fie-sa, pe Păuna,/Să se dea-n vorbă cu Sandu.
Atunci, Sandu lui Cină cu Petrică-al lui Mocofan „s-au dus în prispă, uşurel,/Au apucat doi din două părţi loitra/Şi l-au cărat pe-ăla dormind,/Tocmai la baltă-n vale,/Tocmai în luncă.
A doua zi se întoarce acasă, neputându-şi explica întâmplarea: „De unde vii, mă Constandine? Nu ştiu, că m-am culcat şi eu/Ostenit de la cosit aseară/Şi mă deşteptai lângă baltă. Şi vin acasă cu ea să-mi las/Loitra acolo?
În final, intervine vocea autorului: „Omul când venea vara şi putea dormi/În prispă, era ca şi când s-ar fi dus/La munte, ori la mare. Alt orizont, alt aer./Asta era excursia lui,/În prispă pe loitră.
Recită: Valentin Vasilescu
Lasă un răspuns