Religiile majore ale lumii au diverse perspective asupra nemuririi spirituale, existenței nesfârșite a unei persoane într-o sursă sau stare non-fizică, cum ar fi un sufletul. Cu toate acestea, orice doctrină din acest domeniu induce în eroare fără o definiție prealabilă a „sufletului”. O altă problemă este că „sufletul” este adesea confundat și folosit ca sinonim sau alternativ cu „spiritul”.
Abia în 1952, redacția publicaţiei Syntopicon a găsit în compilarea lor a Marilor cărţi ale lumii occidentale, că „Problema filosofică privind nemurirea nu poate fi separată de probleme legate de existența și natura sufletului omului.” Astfel, marea majoritate a speculațiilor privind nemurirea de dinainte de secolul 21 au fost cu privire la natura vieţii de apoi.
În ambele religii occidentale și orientale, spiritul este o energie sau forță care transcende corpului muritor, și există într-un tărâm spiritual subtil în care se poate bucura de fericire sau suferinţă, direct sau indirect în funcţie de tradiție.
Religia greacă antică
Nemurirea în religia greacă antică a inclus inițial o uniune veșnică a trupului și sufletului, cum se poate observa în Homer, Hesiod, precum și în diverse alte texte antice. Sufletul a fost considerat a avea o existență eternă în iad, dar fără corp sufletul era considerat mort. Deși aproape toată lumea se aştepta doar la o existență veșnică cu un suflet într-un trup mort, mai mulţi bărbați și femei au fost consideraţi a fi câștigat nemurirea fizică și au reuşit să trăiască pentru totdeauna în Elysium, Insulele Binecuvântaţilor, în cer, ocean sau literalmente chiar sub pământ. Printre aceştia s-au numărat Amphiaraus, Ganymede, Ino, Ifigenia, Menelaus, Peleus, şi o mare parte a celor care au luptat în războaiele troian și din Teba. Unii au fost consideraţi a fi murit și înviat înainte de a realiza nemurirea fizică. Asclepius a fost ucis de Zeus doar pentru a fi înviat și transformat într-o zeitate majoră. În unele versiuni ale mitului războiului troian, Ahile, după ce a fost ucis, a fost smuls din rugul funerar său de mama sa divină Thetis, înviat, și a adus la o existență nemuritoare în Leuce, câmpiile Elizee, sau Insulele Binecuvântaţilor. Memnon, care a fost ucis de Ahile, pare a avea o soartă similară. Alcmene, Castor, Heracles, şi Melicerte, au fost, de asemenea, printre cei consideraţi a fi fost înviați la nemurire fizica. Potrivit Istoriilor lui Herodot, înţeleptul Aristeas de Proconnesus din secolul al 7-lea î.Hr. a fost găsit mort iniţial, după care corpul său a dispărut dintr-o cameră încuiată. Mai târziu, el a fost găsit nu doar înviat, dar a şi câștigat nemurirea.
Ideea filosofică a unui suflet nemuritor a fost o credință care a apărut pentru prima dată cu Pherecydes sau Orphics, și, cel mai important, a fost susținută de Platon și urmașii săi. Acest lucru, însă, nu a devenit niciodată normă generală în gândire elenistică. După cum se poate să fi fost recunoscut chiar în epoca creștină, nu în ultimul rând prin plângerile diferiţilor filozofi despre credintele populare, mulţi sau posibil cei mai tradiționali greci ţi-au menținut convingerea că anumite persoane au fost înviate din morți și au fost făcute nemuritoare fizic, și că alții s-ar putea aştepta doar la o existență a sufletului fără trup și mort, deşi veșnic. Paralela dintre aceste credințe tradiționale și învierea lui Isus de mai târziu nu a fost pierdută odată cu primii creștini, întrucât Iustin Martirul a susținut: „când spunem … Iisus Hristos, mentorul nostru, a fost răstignit și a murit și a înviat, și S-a înălțat la cer, nu ne propunem nimic diferit faţă de ceea ce se crede despre cei care sunt consideraţi fii ai lui Zeus.”
Marii maeştri
Persoanele care pretind a fi nemuritor fizic îl includ pe contele de Saint-Germain; în secolul 18 Franța, el a pretins a avea o vârstă de secole, și oameni care aderă la Învăţăturile Marilor Maeştri sunt convinși de nemurirea lui fizică.
Budism
Dorinţa ca un suflet sau ego (ātman) să fie permanent este o primă consecință a ignoranție, ea însăşi cauza tuturor nefericirilor și temelia ciclului de renaștere (saṃsāra). Forma și conștiința fiind două dintre cele cinci skandhas, sau agregate ale ignoranței, budism învață că nemurirea fizică nu este nici o cale spre iluminare, nici un scop de atins, chiar și zeii care pot trăi pentru veșnicie în cele din urmă pot muri. Conform iluminării din budism, „semințele karmice” (saṅkhāras sau sanskaras) pentru toate devenirile şi renaşterile viitoare sunt epuizate. După moartea biologică un arhat, sau buddha, intră în parinirvana, o stare de absenţă a morții din cauza absenţei renașterii, care a rezultat din stagnarea lipsurilor.
Budismul ne învață că există un ciclu de naștere, moarte, și renaștere și că procesul este în conformitate cu calitățile acțiunilor unei persoane. Acest proces constant de a deveni încetează la rodirea lui Bodhi (iluminarea), la care o ființă nu mai este subiectul cauzalităţii (karma), ci intră într-o stare pe care Buddha a numit-o amata (lipsa morții).
Potrivit premisei filosofice a lui Buddha, inițiatul în budism care urmează să i se „arate calea spre nemurire (amata)”, unde eliberarea de spirit (cittavimutta) se efectuează prin extinderea înțelepciunii și a practicilor meditative de sati și samādhi, trebuie mai întâi educat departe de fostele sale înclinații materialiste ignorante (avijja) în care el „a văzut oricare dintre aceste forme, sentimente, sau acest organism, ca fiind Sinele meu, pentru a fi cel care sunt prin natură”.
Creștinism
Teologia creștină susține că Adam și Eva au pierdut nemurirea fizică pentru ei și toți urmașii lor în Căderea omului, deși această „nemurire a cadrului corporal al omului” iniţială a fost „o condiție supranaturală”.
Creștinii care mărturisesc Crezul de la Niceea cred că fiecare persoană care a murit (indiferent dacă a crezut în Hristos sau nu) va fi înviată din morți, și această credință este cunoscut ca învierea universală.
Creștinii re-născuți cred că, după Judecata de Apoi, cei care au fost „născuţi din nou” vor trăi pentru totdeauna în prezența lui Dumnezeu, iar cei care nu s-au „născut din nou” vor fi abandonaţi conștiinței eterne de vinovăție, separaţi de Dumnezeu, și pedepsiţi pentru păcat. Moartea veșnică este descrisă în Biblie ca un tărâm de durere fizică și spirituală constantă într-un lac de foc, precum și un tărâm de întuneric departe de Dumnezeu. Unii văd focurile iadului ca o metaforă teologică, reprezentând prezența inevitabilă a lui Dumnezeu îndurată în absența iubirii pentru Dumnezeu; alții sugerează că Iadul reprezintă distrugerea completă atât a corpului fizic cât și a existenței spirituale.
N.T. Wright, un teolog și fost episcop de Durham, a declarat că mulți oameni uită aspectul fizic a ceea ce a promis Iisus. El a spus despre Timp: „învierea lui Iisus marchează începutul unei restaurări care se va finaliza la întoarcerea lui. Parte din aceasta va fi învierea tuturor morților, care se vor „trezi”, vor intra în corpuri și vor participa la reînnoire. Ioan Polkinghorne, un fizician și preot, a spus astfel: „Dumnezeu va descărca software-ul nostru pe hardware-ul său până în momentul în care ne va oferi nouă un nou hardware pentru a rula din nou software-ul pentru noi.” De aici rezultă două lucruri interesante: că perioada de după moarte (starea Intermediară) este o perioadă când suntem în prezența lui Dumnezeu, dar nu activi în corpurile noastre, și, de asemenea, că cea mai importantă transformare va fi atunci când suntem din nou în corpurile noastre și ajungem în Împărăția lui Hristos.” Această împărăție va consta din Cer şi Pământ „alăturate împreună într-o nouă creație”, a spus el.
Pasaje biblice, cum ar fi 1 Corinteni 15, sunt interpretate ca învățându-ne că organismul înviat va fi, ca şi corp prezent, atât fizic (dar un corp fizic reînnoit și ne-descompus) cât și spiritual.
Descrieri specifice ale învierii în formă nemuritoare se găsesc în scrisorile pauline:
„Iată, taina vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba,
Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba.
Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire.
Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îi este, moarte, boldul tău?”.
Şi boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului este legea.
Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos!
Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.”
-1 Corinteni 15: 51-58
Lasă un răspuns