În Texas hold ‘em, ca de altfel în toate variantele de poker, „lupta” se dă pe banii puşi la mijloc de jucători, sub numele de „pot”. Întrucât cărţile de joc sunt împărţite la întâmplare şi nu pot fi controlate de jucători, fiecare din aceştia încearcă să cîştige potul în funcţie de cărţile din mână.[1]
Jocul este divizat în mai multe mâini sau runde; la finele fiecărei mâini potul este câştigat de obicei de un jucător (cu excepţia cazului în care potul este împărţit între mai mulţi jucători). O mână de poate termina prin arătarea cărţilor, în care caz jucătorii rămaşi în joc îşi compară mâinile şi cea mai bună mână câştigă potul; acea mână cea mai bună este deţinută de obicei de unul din jucători, dar poate fi deţinută de mai mulţi jucători în caz de egalitate. Cealaltă posibilitate pentru terminarea unei mâini este când toţi jucătorii cu excepţia unuia abandonează renunţând la orice pretenţie asupra potului, în care caz potul este câştigat de jucătorul care nu a abandonat.[1]
Obiectivul jucătorilor câştigători nu este acela de a câştiga fiecare mână individuală, ci de a lua mai degrabă decizii corecte referitor la când şi cum să parieze, să pluseze, să dea „sec” sau să renunţe. Prin astfel de decizii, jucătorii de poker câştigători îşi maximizează câştigurile pe termen lung maximizându-şi şansele de câştig la fiecare rundă de pariuri.[1]
Lasă un răspuns