În chimie, pH-ul, denumit și aciditate, desemnând istoric „potențialul hidrogenului” (sau „puterea hidrogenului”), este o scară folosită pentru a specifica aciditatea sau bazicitatea unei soluții apoase. Soluțiile acide (soluții cu concentrații mai mari de ioni de H+) sunt măsurate ca având valori mai mici ale pH-ului decât soluțiile bazice sau alcaline.
(pH-ul mediu al soluțiilor obișnuite)
Scara pH-ului este logaritmică și indică invers activitatea ionilor de hidrogen din soluție.
pH = −log(aH+) ≈ −log([H+])
unde [H+] este concentrația molară de echilibru (mol dm−3) a H+ în soluție. La 25 °C, soluțiile cu un pH mai mic de 7 sunt acide, iar soluțiile cu un pH mai mare de 7 sunt bazice. Soluțiile cu un pH de 7 la această temperatură sunt neutre (adică au aceeași concentrație de ioni H+ ca ionii OH−, adică aceeași ca apa pură). Valoarea neutră a pH-ului depinde de temperatură – fiind mai mică de 7 dacă temperatura crește peste 25 °C. Valoarea pH-ului poate fi mai mică de 0 pentru acizii tari foarte concentrați sau mai mare de 14 pentru bazele tari foarte concentrate.
Scara de pH este trasabilă la un set de soluții standard al căror pH este stabilit prin acord internațional. Valorile standard ale pH-ului primar sunt determinate folosind o celulă de concentrare cu transfer, prin măsurarea diferenței de potențial dintre un electrod de hidrogen și un electrod standard, cum ar fi electrodul de clorură de argint. pH-ul soluțiilor apoase poate fi măsurat cu un electrod de sticlă și un pH-metru sau cu un indicator de schimbare a culorii. Măsurătorile pH-ului sunt importante în chimie, agronomie, medicină, tratarea apei și multe alte aplicații.
(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)
Lasă un răspuns