Politica fiscală

Politica fiscala este principala componenta a politicii financiare. Fiind o componenta a politicii economice, fiscalitatea trebuie sa conduca spre indeplinirea obiectivelor economice.

Conform specialistilor in domeniu, se considera ca politica fiscala cuprinde „ansamblul deciziilor de natura fiscala luate de factorul decident public in scopul asigurarii resurselor financiare destinate finantarii nevoilor publice si al realizarii unor finalitati de natura economico-sociala”.

De asemenea, exista specialisti care considera ca, in sens larg, politica fiscala „se constituie in cadrul activitatii autoritatii publice de percepere si utilizare a resurselor necesare satisfacerii consumului public si furnizarii de servicii si bunuri publice. Prin politica fiscala se stabilesc volumul si provenienta resurselor de alimentare a fondurilor publice, metodele de prelevare care urmeaza a fi utilizate, obiectivele urmarite, precum si mijloacele de realizare a acestora”.

In orice societate exista trei tipuri de nevoie:

• Nevoi individuale

• Nevoi colective

• Nevoi cvasipublice, respectiv cvasiprivate

Daca prima categorie de nevoi se satisface prin bunuri private, asigurate prin mecanismul pietei, contra unui pret, nevoile colective se satisfac prin bunuri colective(sociale). Autoritatile publice participa la satisfacerea nevoilor colective, deoarece sectorul privat se afla in imposibilitatea de a oferi astfel de bunuri si servicii. Nevoile cvasipublice sau semipublice pot fi satisfacute atat prin bunuri private cat si prin bunuri publice.

Prin urmare, rolul alocativ, distributiv si chiar reglator ale statului implica obtinerea anumitor resurse financiare pe care statul si le porcura prin vanzarea anumitor servicii(ex: chirii din concesiunea si inchirierea terenurilor si a altor bunuri proprietate de stat, prin fiscalitate, ajutoare, donatii sida ca aceste resurse nu sunt suficiente, prin imprumuturi.

Veniturile cu caracter fiscal ale administratiei publice centrale sunt:

• impozite directe (impozite pe venit, impozite pe profit, impozite pe avere);

• impozite indirecte (taxa pe valoarea adaugata, taxe de consumatii sau accize, monopoluri fiscale, taxe vamale);

• taxe de inregistrare si de timbru (taxe judecatoresti, taxe de notariat, taxe consulare, taxe de administratie);

Structura resurselor financiare publice este insa foarte diferita de la o tara la alta.

In timp ce in tarile dezvoltate cea mai mare parte a resurselor financiare publice este determinata de impozitele directe, in tarile in curs de dezvoltare – printre care se numara si Romania – sursa principala o constituie impozitele indirecte, in special impozitele pe consum (TVA, accize).