Home » Articole » Articole » Societate » Cultură » Moartea » Ştiinţa durerii – Cele patru traiectorii Bonanno ale durerii

Ştiinţa durerii – Cele patru traiectorii Bonanno ale durerii

postat în: Moartea 0

Bundesarchiv_Bild_146-1996-036-01_Fluchtlingsfrau_mit_Wagelchen(Durerea poate fi cauzată de pierderea casei şi posesiunilor, aşa cum se întâmplă cu sinistraţii.)

George Bonanno, un profesor de psihologie clinică la Universitatea Columbia, a efectuat mai mult de două decenii studii științifice cu privire la durere și traume, care au fost publicate în mai multe lucrări în cele mai respectate reviste din domeniul psihologiei, cum ar fi Psychological Science și Journal of Abnormal Psychology. Subiecții studiilor sale au fost mii de persoane, și includ persoane care au suferit pierderi în SUA și trans-cultural din diferite țări din întreaga lume, cum ar fi Israel, Bosnia-Herțegovina, și China. Subiecţii săi au suferit pierderi prin război, terorism, decese ale copiilor, decese premature ale soților, abuz sexual, diagnostice din copilărie de SIDA, precum și alte evenimente de pierderi potențial devastatoare sau potențial traumatizamte.

În cartea lui Bonanno, “Cealaltă faţă a tristeții: Ce ne spune noua știință a doliului despre viață, după o pierdere” (ISBN 978-0-465-01360-9), el rezumă cercetările sale. Concluziile sale includ faptul că o rezilienţă naturală este componenta principală a reacțiilor la durere și traume. Ca primul cercetător care a folosit date de pre-pierdere, el a subliniat patru traiectorii ale durerii. Activitatea lui Bonanno a demonstrat, de asemenea, că lipsa simptomelor de durere sau traume este un fapt sănătos, mai degrabă decât ceva de temut aşa cum se gândea și practica până atunci. Deoarece răspunsurile la durere pot lua multe forme, inclusiv râsul, celebrarea, și chiar scabrozitatea, în plus față de tristețe, Bonanno a inventat expresia “a face faţă urâtă” pentru a descrie ideea că anumite forme de expresii pot părea contra-intuitive. Bonanno a constatat că rezistența este naturală pentru om, sugerând că acesta nu poate fi “învățat” prin programe specializate și că nu există practic nicio cercetare existentă care să ajute la proiectarea formării rezistenței, și nici nu există vreo cercetare existentă pentru a sprijini investiții majore în astfel de lucruri, ca de ex.  programe militare de formare a rezilienţei.

Cele patru traiectorii sunt după cum urmează:

  • Rezilienţa: “Capacitatea adulților în condiții altfel normale, care sunt expuşi la un eveniment izolat și potențial extrem de perturbator, cum ar fi moartea unei rude apropiate sau o situație de violență sau care pune viaţa în pericol, pentru a menține un nivel relativ stabil, sănătos, al funcţiilor psihologice și fizice”, precum și “capacitatea de experiențe generative și emoții pozitive.”
  • Recuperarea: Când “funcționarea normală face loc temporar unei psihopatologii de prag (de exemplu, simptome de depresie sau de tulburare de stres posttraumatic), de obicei pe o perioadă de cel puțin câteva luni, iar apoi, treptat, revine la valorile inițiale de dinaintea evenimentului.”
  • Disfuncția cronică: suferința prelungită și incapacitatea de a funcționa, de obicei pe o durată de mai mulți ani sau mai mult
  • Durerea sau traumatismele întârziate: Când ajustarea pare normală, dar apoi riscul și simptomesc cresc câteva luni mai târziu. Cercetătorii nu au descoperit dovezi de durere întârziată, dar trauma întârziată pare a fi un fenomen autentic.

Traducere din Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *