O rețea socială este o structură socială alcătuit dintr-un set de actori sociali (cum ar fi persoane fizice sau organizații) și un set de relațiile diadice dintre acești actori. Perspectiva rețelei sociale oferă un set de metode de analiză a structurii entităților sociale integrale, precum și o varietate de teorii care explică modelele observate în aceste structuri. Studiul acestor structuri utilizează analiza rețelei sociale pentru a identifica modele locale și globale, a localiza persoane influente, și a examina dinamica de rețea.
Rețelele sociale și analiza lor este un domeniu academic în mod inerent interdisciplinar, care a apărut din psihologia socială, sociologie, statistică, și teoria grafurilor. Georg Simmel a scris de timpuriu teorii structurale în sociologie, subliniind dinamica triadelor și „afilierile de gruppe Internet.” Jacob Moreno este creditat cu dezvoltarea primelor sociograme în anii 1930 pentru a studia relațiile interpersonale. Aceste abordări au fost formalizate matematic în anii 1950, și teoriile și metodele de reţele sociale au devenit omniprezente în științele sociale și comportamentale din anii 1980. Analiza rețelei sociale este acum una dintre cele mai importante paradigme în sociologia contemporană, și este, de asemenea, angajată într-o serie de alte științe sociale și formale. Împreună cu alte rețele complexe, aceasta face parte din domeniul în curs de formare al științei rețelelor.
Studiul
Rețeaua socială este un construct teoretic util în științele sociale pentru a studia relațiile dintre indivizi, grupuri, organizații, societăți sau chiar întregi (unități sociale). Termenul este folosit pentru a descrie o structură socială determinată de astfel de interacțiuni. Legăturile prin care orice unitate socială dată se conectează reprezintă convergența diferitelor contacte sociale ale unității. Această abordare teoretică este, în mod necesar, relațională. O axiomă de abordare a rețelei sociale pentru a înțelege interacțiunea socială este faptul că fenomenele sociale ar trebui să fie concepute și investigate în primul rând prin proprietățile relaționale între și în cadrul unităților, în locul proprietăților intrinseci ale acestor unități. Astfel, o critică comună a teoriei rețelei sociale este faptul că agenții individuali sunt adesea ignoraţi, deși acest lucru nu este corect în practică. Tocmai pentru că mai multe tipuri diferite de relații, singulare sau în combinație, formează aceste configurații de rețea, analiza de rețea este utilă pentru o gamă largă de companii în cercetare. În științele sociale, aceste domenii de studiu includ, dar nu sunt limitate la, studii de antropologie, biologie, de comunicare, economie, geografie, informatică, studii de organizare, psihologie socială, sociologie, și sociolingvistică.
Istoria
La sfârșitul anilor 1890, atât Émile Durkheim cât și Ferdinand Tönnies au prefigurat ideea de rețele sociale în teoriile și cercetarea grupurilor sociale. Tönnies a susținut că grupurile sociale pot exista ca legături sociale personale și directe, care fie leagă persoanele care împărtășesc valori și convingeri comune (Gemeinschaft, în germană, de obicei tradus ca „comunitate”), sau sunt legături sociale impersonale, formale, și instrumentale (Gesellschaft, în germană, de obicei tradus ca „societate”). Durkheim a dat o explicație non-individualistă a faptelor sociale, susținând că fenomenele sociale apar atunci când indivizii care interacționează constituie o realitate care nu mai poate fi contabilizată în ceea ce privește proprietățile actorilor individuali. Georg Simmel a subliniat la începutul secolului XX natura rețelelor și efectul dimensiunilor de rețea asupra interacțiunilor, examinând posibilitatea de interacțiune în rețele slab legate, mai degrabă decât grupuri.
Principalele evoluții în domeniu pot fi observate în anii 1930 datorită mai multor grupuri din psihologie, antropologie, și matematică, care au lucrat independent. În psihologie, în anii 1930, Jacob L. Moreno a început înregistrarea și analiza interacțiunii sociale sistematice în grupuri mici, în special săli de clasă și grupuri de lucru. În antropologie, fondarea teoriei rețelei sociale este opera teoretică și etnografică a lui Bronislaw Malinowski, Alfred Radcliffe-Brown, și Claude Lévi-Strauss. Un grup de antropologi sociali asociaţi cu Max Gluckman şi Şcoala Manchester, inclusiv John A. Barnes, J. Clyde Mitchell și Elizabeth Bott Spillius, este deseori creditat cu primele realizări în domeniul analizei de rețea, investigarea rețelelor comunitare în Africa de Sud, India și Regatul Unit. Concomitent, antropologul britanic S.F. Nadel a dezvoltat o teorie a structurii sociale, care a fost influentă în analiza de rețea ulterior. În sociologie, de timpuriu (1930), Talcott Parsons s-a ocupat de o abordare relațională pentru a înțelege structura socială. Mai târziu, bazându-se pe teoria Parsons, activitatea sociologului Peter Blau oferă un impuls puternic pentru analiza legăturilor relaționale ale unităților sociale prin dezvoltarea teoriei schimbului social. Prin anii 1970, un număr tot mai mare de oameni de știință au conlucrat pentru a combina trasee și tradiții diferite. Un grup a constat din sociologul Harrison White și studenții săi de la Departamentul de Relații Sociale al Universităţii Harvard. De asemenea, în mod independent activ s-a lucrat şi în departamentul de relații sociale de la Harvard, unde Charles Tilly, s-a concentrat pe rețele în sociologia politică și a comunităţilor și în cazul mișcărilor sociale, iar Stanley Milgram a dezvoltat teza celor „șase grade de separare”. Mark Granovetter și Barry Wellman sunt printre foştii studenţi ai lui White care au elaborat şi susţinut analiza rețelelor sociale.
Traducere şi adaptare din Wikipedia.
Lasă un răspuns