Derevalorizarea revalorizării interpretative a scepticismului cioranian de către H. V. Pătraşcu

|

Emil Cioran îşi găseşte refugiul în extaz, pentru că consideră efervescenţa fenomenelor care tocmai asigură potențialul vital uman în calitate de factor ce îl terorizează. El vrea să trăiască fără a-i simţi trăirii caracterele  prin care ea devine posibilă. În acest fel filosoful se neagă pe sine prin ceea ce trebuie să-i confirme pozitivitatea existenţei sale. H. Pătraşcu numeşte acest fapt  drept unul ce l-ar caracteriza pe Cioran ca pe un vitalist. De fapt lucrurile stau cu totul altfel. Cioran a posedat o gândire de tip kantian care făcea critica raţiunii pure cu ajutorul raţiunii impure, la fel cum  Cioran îndreptăţea chipurile legic vitalitatea cu o logică, care, dimpotrivă, o infirma gnostic şi nu în real, adică legifera „puritatea” vieţii cu o logică  „alogică”(impură).