Derevalorizarea revalorizării interpretative a scepticismului cioranian de către H. V. Pătraşcu
Emil Cioran îşi găseşte refugiul în extaz, pentru că consideră efervescenţa fenomenelor care tocmai asigură potențialul vital uman în calitate de factor ce îl terorizează. El vrea să trăiască fără a-i simţi trăirii caracterele prin care ea devine posibilă. În acest fel filosoful se neagă pe sine prin ceea ce trebuie să-i confirme pozitivitatea existenţei sale. H. Pătraşcu numeşte acest fapt drept unul ce l-ar caracteriza pe Cioran ca pe un vitalist. De fapt lucrurile stau cu totul altfel. Cioran a posedat o gândire de tip kantian care făcea critica raţiunii pure cu ajutorul raţiunii impure, la fel cum Cioran îndreptăţea chipurile legic vitalitatea cu o logică, care, dimpotrivă, o infirma gnostic şi nu în real, adică legifera „puritatea” vieţii cu o logică „alogică”(impură).