Home » Articole » Articole » Societate » Filozofie » Derevalorizarea revalorizării interpretative a scepticismului cioranian de către H. V. Pătraşcu

Derevalorizarea revalorizării interpretative a scepticismului cioranian de către H. V. Pătraşcu

postat în: Filozofie 0

Petru Ababii

Email: petruababii47@gmail.com

s. Bolohani, r. Orhei, Republica Moldova

          In this study I make a thorough investigation in the style of essentialized criticism of the concepts with which he submits the main solid ideas of Cioranian skepticism, the philosopher H.V. Pătraşcu, invoking his revalorization on new evidence, believed by him to be much better philosophically argued. One by one, I dismantle those that are logically not sustainable and correct, being subjected to substantial critical thinking that shows them the analytical incorrectness performed by this author, but also those belonging to E. Cioran. In this way, the causes, mechanisms of birth, becoming and consolidation of Quranian skepticism and its impact on human consciousness and behavior are deciphered. In this way I demonstrate that N.V. Pătraţcu, in fact, did not revalue Cioran’s skepticism, but he devalued it without showing what was the initial purpose of assessing its results, a positive or a negative one, to redefine its meaning.

 

Emil Cioran îşi găseşte refugiul în extaz, pentru că consideră efervescenţa fenomenelor care tocmai asigură potențialul vital uman în calitate de factor ce îl terorizează. El vrea să trăiască fără a-i simţi trăirii caracterele  prin care ea devine posibilă. În acest fel filosoful se neagă pe sine prin ceea ce trebuie să-i confirme pozitivitatea existenţei sale. H. Pătraşcu numeşte acest fapt  drept unul ce l-ar caracteriza pe Cioran ca pe un vitalist. De fapt lucrurile stau cu totul altfel. Cioran a posedat o gândire de tip kantian care făcea critica raţiunii pure cu ajutorul raţiunii impure, la fel cum  Cioran îndreptăţea chipurile legic vitalitatea cu o logică, care, dimpotrivă, o infirma gnostic şi nu în real, adică legifera „puritatea” vieţii cu o logică  „alogică”(impură).

El atât de insistent se nega pe sine ca stăpânitor al ceea prin ce îşi manifesta legea încât se „arunca”, de fapt,  însă fără să se arunce real în braţele a ceva, ce era considerat de el a nu face parte din ceea ce cu atâta insistenţă nega viaţa şi anume în extaz, neânţelegând că însăşi extazul face parte incorpore din viaţa sa, astfel evadând din viaţă, dar în acelaşi timp existând  prin insuportabilul creat de sine însuşi,  stare tot vieţii lui apaţinându-i, numai că cu o putere mult mai mare şi simţind-o mult mai intensă, mai accentuată şi mai insuportabilă prin  această stare maximă numită extaz. Este un extaz obţinut prin negaţia negaţiei. Prima negaţie aceea a voinţei proprii  de a se nega şi a doua negație aceea care singur şi-a creat-o prin propria voinţă, adică a primei negaţii care împreună au creat insuportabilul, astfel luând naştere dubla negaţie – extazul, acesta  fiind un produs al ei, de fapt, identificându-se cu ea. Oare  extazul poate fi unul agreabil în putere să producă senzaţii plăcute dacă el întruchpează insuportabilul? În acest fel exstazul devine şi el insuportabil de insuportabil – negaţie a negaţiei.

Astfel ceea ce credea Cioran, că extazul îl poate salva  de insuportabil, adică de viaţă îl îngropa şi mai mult în el, agravând-i şi mai mult insportabilitatea şi făcând din ea o agonie – fapt ce l-a şi făcut să considere viaţa drept o agonie continuă. Însă filosoful nu a înţeles de unde vine această agonie şi cum trebuie ea combătută. Nu a putut s-o facă, pentru că el a transformat-o într-o utopie pe care singur a conştientizat-o ca incapabilă de a-l  salva. Dar de ce nu a înţeles niciodată? Pentru că conform lui Isus Hristos casa şi cetatea care  lucrează împotriva ei însăşi  va disparea. În cazul acesta „casa” Cioran, lucrând împotriva ei( lui) însăşi a dispărut în hăul nimicniciei filosofiei sale plină de un scepticism paroxismal. Prin filosofia sa Cioran a lucrat împotriva Învăţăturii creştine, care în esenţa ei este creatoare de viaţă, cultivând-o şi apărând-o, pe când Cioran, dimpotrivă, a nimicit-o şi a  desfiinţat-o printr-o negaţie a negaţiei, care în fond înseamnă negarea ideii creştine şi implicit şi a propriei fiinţe (vezi mai sus). Deci în esenţă Cioran a fost un anticreştin, iar filosofia sa este anticreştină,  din care cauză în loc să fie o filosofie edificatoare de esenţe ea este o filosofie demolatoare şi negare de esenţe.

 

© 2024 Petru Ababii. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *