Testul Turing

(„Interpretarea standard” a testului Turing, în care jucătorului C, interogatorul, i se dă sarcina de a încerca să determine care jucător – A sau B – este un computer și care este un om. Interogatorul se limitează la utilizarea răspunsurilor la întrebările scrise pentru a determina.)

Testul Turing, numit inițial jocul de imitație de către Alan Turing în 1950, este un test al capacității unei mașini de a prezenta un comportament inteligent echivalent cu cel al unui om sau care nu se poate distinge de acesta. Turing a propus ca un evaluator uman să judece conversațiile în limbaj natural între un om și o mașină concepută pentru a genera răspunsuri asemănătoare omului. Evaluatorul ar fi conștient de faptul că unul dintre cei doi parteneri în conversație era o mașină și toți participanții vor fi separați unul de celălalt. Conversația ar fi limitată la un canal de text, cum ar fi tastatura și ecranul computerului, astfel încât rezultatul nu ar depinde de capacitatea mașinii de a reda cuvintele ca vorbire. Dacă evaluatorul nu ar putea deosebi în mod sigur mașina de om, s-ar spune că mașina a trecut testul. Rezultatele testului nu ar depinde de capacitatea mașinii de a da răspunsuri corecte la întrebări, ci doar de cât de mult semănau răspunsurile sale cu cele pe care le-ar da un om.

Testul a fost introdus de Turing în lucrarea sa din 1950 „Computing Machinery and Intelligence” în timp ce lucra la Universitatea din Manchester. Se deschide cu cuvintele: „Îmi propun să luăm în considerare întrebarea „Pot mașinile să gândească?”” Deoarece „gândirea” este greu de definit, Turing alege „să înlocuiască întrebarea cu alta, care este strâns legată de ea și este exprimată în cuvinte relativ lipsite de ambiguitate.” Turing descrie noua formă a problemei în termenii unui joc de trei persoane numit „jocul de imitație”, în care un interogator pune întrebări unui bărbat și unei femei într-o altă cameră pentru a determina sexul corect al celor doi jucători. Noua întrebare a lui Turing este: „Există computere digitale imaginabile care s-ar descurca bine în jocul de imitație?” Această întrebare, credea Turing, era una la care se putea răspunde de fapt. În restul lucrării, el a argumentat împotriva tuturor obiecțiilor majore la propunerea că „mașinile pot gândi”.

De când Turing și-a prezentat testul, acesta a fost atât extrem de influent, cât și criticat pe scară largă, și a devenit un concept important în filosofia inteligenței artificiale. Unele dintre criticile sale, cum ar fi camera chinezească a lui John Searle, sunt ele însele controversate.

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)