Arhitectura gotică (1)

Figura 7.58 | Planul etajului Catedralei din Amiens. Artist: Georg Dehio. Autor: Utilizator „Mattis”. Sursa: Wikimedia Commons. Licență: Domeniu Public

Poate că cele mai cunoscute biserici bazilici sau cruci latine sunt cele în stil gotic din Europa, care au început în 1144. (Figura 7.58) Când aceste structuri erau construite, ele nu erau numite „gotice”. În schimb, au fost numite „opus francigenum” sau „opera francilor” datorită originii lor la Abația Saint-Denis. Termenul „gotic” a fost inventat în secolul al XVI-lea, inițial înțeles ca o insultă, de artistul și istoricul Giorgio Vasari (1511-1574, Italia). El a dorit să distingă stilul arhitectural, bazat pe forme din Grecia și Roma antică practicate în Italia la acea vreme, de creștinismul medieval și asocierile sale cu distrugerea învățământului și culturii clasice. Goții erau triburi germanice despre care credea că invadaseră și distruseseră cultura rafinată a Romei antice. Numele său peiorativ a persistat, dar fără conotația sa negativă inițială.

Figura 7.59 | Bazilica Sf. Denis. Credit: Thomas Clouet/Wikimedia Commons. Licență: CC BY-SA 4.0

Figura 7.60 | Diagrama Arc Roman/Arc Gotic. Autor: Jeffrey LeMieux.

Figura 7.61 | Diagrama contrafortului zburător al Bazilicii Catedralei Maicii Domnului din Amiens. Credit: Wikimedia Commons. Licență: Domeniu Public

Figura 7.62 | Catedrala Bourges.

Figura 7.63 | Catedrala din Reims, Franța. Credit: Yann Grossel/Jocsboss/Wikimedia Commons. Licență: CC BY-SA 3.0

Figura 7.64 | Ambulatoriul Bazilicii Sf. Denis.

Prima arhitectură gotică a fost observată în corul reconstruit al Bisericii Abației St. Denis, în afara Parisului, Franța, proiectată de abatele Suger și finalizată în 1144. (Figura 7.59) Mai multe dintre caracteristicile definitorii ale catedralei gotice au fost folosite acolo: arcul ogivit, bolta cu nervuri, contraforturile și vitraliile. Spre deosebire de arcul circular roman, arcul gotic sau ogivit este format din două arce cu laturi paralele. (Figura 7.60) O boltă cu nervuri se formează la intersecția a două bolți de butoi, uneori cu nervuri de piatră adăugate pentru a susține greutatea bolților. Contrafortul este o componentă portantă situată în exteriorul clădirii, conectată la porțiunea superioară a peretelui sub forma unui arc. (Figurile 7.61 și 7.62) Combinația dintre arcul ogivit, bolta cu nervuri și contrafortul a permis creșterea dramatică a înălțimii spațiilor interioare și scăderea dramatică a grosimii pereților exteriori. Această dezvoltare a dus la utilizarea pe scară largă a vitraliilor în întreaga biserică și la adăugarea unei ferestre trandafir, un vitraliu circular dedicat Fecioarei Maria, care se găsește de obicei deasupra portalurilor principale. (Figura 7.63) Numărul mult mai mare și dimensiunea ferestrelor au permis luminii naturale și multicolore să inunde interiorul bisericilor anterior întunecate, așa cum a fost cazul la St. Denis. (Figura 7.64)

Sursa: Sachant, Pamela; Blood, Peggy; LeMieux, Jeffery; and Tekippe, Rita, „Introduction to Art: Design, Context, and Meaning” (2016). Fine Arts Open Textbooks. 3. https://oer.galileo.usg.edu/arts-textbooks/3, licența CC BY-SA 4.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu