Sursa: Jakob, M., Steckel, J. C., Flachsland, C., & Baumstark, L. (2015). Climate finance for developing country mitigation: blessing or curse? Climate and Development, 7(1), 1–15. https://doi.org/10.1080/17565529.2014.934768 (Rezumat)
Articolul Climate Finance for Developing Country Mitigation: Blessing or Curse?, semnat de Michael Jakob, Jan Christoph Steckel, Christian Flachsland și Lavinia Baumstark, analizează o problemă centrală a politicilor climatice internaționale: dacă finanțarea climatică destinată țărilor în curs de dezvoltare este un instrument benefic pentru reducerea emisiilor sau poate produce efecte economice negative comparabile cu „blestemul resurselor naturale”. Autorii pornesc de la angajamentul statelor industrializate, asumat în cadrul negocierilor climatice, de a acoperi costurile suplimentare ale măsurilor de atenuare în țările în curs de dezvoltare și de la rolul tot mai important atribuit finanțării climatice în eforturile globale de reducere a emisiilor. Ei folosesc modelul integrat energie–economie–climă ReMIND-R pentru a estima mărimea posibilă a transferurilor financiare și pentru a evalua riscurile asociate acestor fluxuri.
Articolul distinge două mari mecanisme de furnizare a finanțării climatice. Primul este reprezentat de mecanismele non-piață, adică transferuri directe care acoperă fie costurile investiționale suplimentare, fie costurile totale ale măsurilor de reducere a emisiilor. Al doilea este reprezentat de mecanismele de piață, în special comerțul internațional cu certificate de emisii, în care transferurile financiare depind de modul de alocare inițială a certificatelor. Autorii arată că mecanismele de piață pot genera fluxuri mult mai mari decât transferurile directe, în funcție de schema de alocare aleasă.
Rezultatele modelării indică faptul că, în cazul mecanismelor non-piață, transferurile sunt relativ moderate. În scenariul de stabilizare la 450 ppm CO₂-echivalent, finanțarea necesară pentru acoperirea costurilor totale de atenuare în regiunile analizate ar fi de aproximativ 220 miliarde USD în 2020, iar cea pentru investiții suplimentare de aproximativ 125 miliarde USD. Chiar și în regiunea cea mai expusă, Africa subsahariană, costurile estimate nu depășesc aproximativ 2,5% din PIB, iar în celelalte regiuni sunt mai mici.
În schimb, comerțul internațional cu certificate de emisii poate produce transferuri mult mai mari. În scenariul de 450 ppm, transferurile totale către țările în curs de dezvoltare pot varia între 40 și aproape 400 miliarde USD anual în 2020, în funcție de schema de alocare. O alocare egală pe cap de locuitor favorizează țările cu emisii istorice scăzute și populație mare, ceea ce ar putea aduce Africii subsahariene venituri de până la 14,5% din PIB, iar Indiei aproximativ 6% din PIB. În schimb, alocarea pe baza ponderii în PIB-ul mondial favorizează țările bogate și poate transforma unele țări în curs de dezvoltare în cumpărători neti de certificate.
Partea centrală a articolului constă în întrebarea dacă aceste fluxuri mari pot genera un „blestem al finanțării climatice”. Autorii transferă în domeniul politicilor climatice lecțiile desprinse din literatura despre veniturile din resurse naturale, ajutorul extern și investițiile străine directe. Ei identifică trei riscuri principale: volatilitatea fluxurilor financiare, care poate descuraja investițiile și poate produce instabilitate macroeconomică; „boala olandeză”, prin care intrările mari de capital apreciază cursul real de schimb și slăbesc sectoarele exportatoare; și comportamentele de tip rent-seeking, corupția și capturarea politică a fondurilor.
Autorii subliniază că efectele negative nu sunt inevitabile. Finanțarea climatică poate aduce beneficii importante: reducerea emisiilor, transfer tehnologic, investiții suplimentare, creșterea productivității și îmbunătățirea infrastructurii. Problema este proiectarea instituțională. Pentru reducerea volatilității, articolul propune coridoare de preț pentru certificatele de emisii, introducerea graduală a comerțului internațional cu emisii și fonduri suverane care să netezească în timp utilizarea veniturilor. Pentru limitarea „bolii olandeze”, se recomandă orientarea finanțării către tehnologii și sectoare care produc efecte pozitive de productivitate, precum infrastructura energetică și transportul, astfel încât eventualele pierderi din exporturile manufacturiere să fie compensate de câștiguri de eficiență.
În ceea ce privește corupția și rent-seeking-ul, autorii insistă asupra transparenței, monitorizării, sancționării abuzurilor, normelor comune de bune practici și implicării unor instituții capabile să verifice performanța proiectelor. Ei discută și ideea unui mecanism de „carbon contracting”, prin care proiectele de reducere a emisiilor ar concura transparent pentru finanțare, fiind evaluate și monitorizate de organisme independente.
Concluzia articolului este echilibrată: finanțarea climatică este necesară și poate fi benefică, dar nu este automat o binecuvântare. Mecanismele de piață pot mobiliza sume mari, însă sunt mai expuse riscului de rente excesive și șocuri macroeconomice; mecanismele non-piață par mai sigure din perspectiva „blestemului finanțării climatice”, deoarece transferurile sunt mai mici, dar au dificultăți proprii legate de strângerea fondurilor și de asigurarea eficienței. Succesul depinde de coordonare internațională, instituții solide, transparență și politici capabile să transforme fluxurile financiare în dezvoltare durabilă, nu în instabilitate economică.
Schimbări climatice – Încălzirea globală
Descoperă impactul schimbărilor climatice și al încălzirii globale!
Fizica fenomenologică – Compendiu – Volumul 2
Descoperă universul fizicii printr-o perspectivă fenomenologică captivantă!
Fizica fenomenologică – Compendiu – Volumul 1
O explorare cuprinzătoare a fizicii, combinând perspective teoretice cu fenomene din lumea reală.
Descoperă mai multe la MultiMedia
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns