Ion se găseşte în micul său apartament pus la dispoziţie de unitatea militară. Se pregăteşte pentru o absenţă de un an. Acum vorbeşte la telefon cu prietena lui, Zora.
– „îmi pare rău că trebuie să lucrez până târziu.” îi spune Zora la telefon. „Mai ales că e ultima ta noapte şi vei fi plecat un an întreg.”
– „Stai liniştită, nu e vina ta. Un an e mult timp, şi nu mă aştept să stai după mine…”
– „Nu, Ioane. Să nu mai spui asta niciodată. Nu ai avut de ales.”
– „Uite cum facem, te las să hotărăşti singură. Dacă o să mai vrei să fim împreună, ne întâlnim la barul de la blocul tău peste exact un an şi trei zile. Pe 17 octombrie.”
– „Bine, atunci aşa rămâne!”
Zora închide telefonul şi se aşează pe scaunul biroului său de secretară. Şeful ei intră în cameră şi se aşează pe marginea biroului:
– „Aşa, deci. Am auzit fără să vreau…Eu, dacă aş avea o fată ca tine, nu te-aş pierde din priviri nici măcar un minut, cu atât mai puţin un an întreg”
Zora roşi uşor, flatată.
***
Unitatea militară de transmisiuni Orşova.
Ion şi Nela, prostituata, aşteaptă în spitalul unităţii să li se facă nişte teste medicale. Ion se agită de colo-colo, nervos. Nela este ameţită, mahmură, Se vede că nu avea niciun chef să fie acolo. Ion încearcă, stângaci, să închege o conversaţie.
– „Aşa, deci… pare o nebunie, nu? Tu din ce unitate eşti?”
– „Nu sînt angajată.”
– „Aha, sectorul privat…” Pauză. „Şi cu ce te ocupi?”
– „Cu de toate”. Nela îşi mută privirea în altă parte, încercând să încheie astfel conversaţia.
– „Uau… Grozav! Invidiez oamenii care trăiesc aşa, fără o ocupaţie anume. Am avut un vecin care sculpta în lemn şi vindea la târg. Din păcate eu nu am prea multă imaginaţie. De-asta am intrat în armată. He, he!”
Nela îşi ţine capul în mâini. Pare-se că nu a avut o noapte prea liniştită.
– „Şi deci tu eşti artistă, sau ceva în genul ăsta?” întreabă Ion.
Pauză.
– „Aha”
– „Uau, grozav. Pictezi, sau…?”
– „Da, pictez”
– „Grozav. Şi ce pictezi?”
Nela pare că începe să se enerveze. Avea de muncit mai mult decât se aştepta.
– „Nu ştiu, oameni, fructe, rahaturi de-astea.”
– „Uau, cred că e grozav să trăieşti muncind aşa cum faci tu.”
– „Ha…” Nela îşi dă ochii peste cap. „Nu e chiar aşa de grozav cum pare.”
Intră un doctor:
– „OK, care vrea să fie primul?”
– „Eu”, sare Nela grăbită să termine cât mai repede.
Un infirmier solid intră şi pregăteşte un termometru pentru Ion.
– „Uau…” exclamă Ion, „O artistă profesionistă… Mişto.”
– „Da,” îi răspunde infirmierul, „e într-adevăr o profesionistă.”. Râde şugubăţ.
Ion nu se prinde. Râde şi el politicos.
(Parodie după filmul cu acelaşi titlu)
Lasă un răspuns