Ion, şoptind: „80 miliarde…”
Încă o bătaie în uşă.
Namila:
– „Este, ăă… în altă parte.”
Unul din poliţişti, de partea cealaltă a uşii:
– „O maşină de cola din apropiere ne-a semnalizat că tatuajul evadatului ar fi aici.”
Namila:
– „Păi, ăă… nu puteţi intra.”
De afară se aud răcnetele supărate ale poliţiştilor, care încep să lovească în uşă pentru a o dărâma. Namila şi Ion se uită la fereastra spartă.
– „Să mergem să-mi iau banii”, mormăie Namila. Sar amândoi pe fereastră chiar ăn momentul în care poiţiştii năvălesc în încăpere.
Namila şi Ion aleargă spre maşina Namilei. Intră în maşină. Ion:
– „Ok, mai e un lucru de făcut. Trebuie să găsim mai întâi fata.”
– „Ăă… hmm… E bună?”
– „Hm, mda, nu arată prea rău pentru aici. Doar că…”
– „Te întreb fin’că ea nu făcea parte din înţelegere.”
Un poliţist sare pe fereastră şi aleargă spre maşină.
– „Ok, mai adaug încă zece miliarde, dar porneşte odată!”, strigă Ion.
Namila porneşte maşina care demarează în trombă. Coteşte brusc pe o stradă laterală. Din depărtare se aude apropiindu-se sirena poliţiei. Ion tresare:
– „Aha, boxa ei e chiar aici, pe dreapta, deci ea nu poate fi prea departe… Sper…”
* * *
în acelaşi timp, pe o altă stradă, Libidinosul negocia cu Nela:
– „Deci, când ne apucăm de treabă? Ai zis de 10.000 dolari pe oră, şi au trecut de atunci cam trei zile, nu?”
– „Oh, da, curând, iubitule. De ce nu vii tu mâine?”
Libidinosul scoate un teanc de 10.000 dolari.
– „Da, sigur că da, iubito, pen’că până la urmă tot îmi vei plăti!”
Libidinosul se urcă în maşină şi pleacă. După un timp, apare Ion.
– „Nela! Sunt eu, Ion.”
– „Ha? Aha! Ce drac…”
– „Urcă în maşină! Repede!”
– „Ce dracu’ se întâmplă aici? Ce-ai păţit?”
– „Îţi explic mai târziu, intră repede în maşină”, strigă Ion la Nela.
Nela sare în maşină, Namila demarează rapid. Sirenele se aud mai tare. Nela vede maşina poliţiei care tocmai apare după colţ, la un bloc distanţă de ei.
– „Ia stai aşa… Poliţiştii aştia te urmăresc?”
– „Aha.”
– „Şi tu mă urci în maşină? Drace, m-am procopsit cu doi tâmpiţi!”
– „Încercam doar să te ajut!”
– „Să mă ajuţi? Ce-ai făcut de te urmăresc poliţiştii ăştia?”
Namila:
– „A spart un spital.”
Ion:
– „Nu, nu-i adevărat!”
Namila:
– „Ba da! Şi a fugit şi din închisoare.”
Poliţiştii se apropie. Ion:
– „Hei, dă-i benzină!”
– „Ce e aia „benzină?”, întreabă Namila nedumerit.
– „Asta înseamnă să conduci mai repede!”
Deodată izbucneşte ca din senin o altă furtună uriaşă de nisip, care-i ajută pe cei trei să se piardă de poliţie. Sirenele se aud din ce în ce mai slab.Nela se freacă gânditoare pe fund.
– „Au trecut o mie de ani?! Iepure o să mă omoare! înnebuneşte el când întârzii o zi cu banii, dară-mi-te acum!”
– „Ăsta-i prietenul tău?”, întreabă Ion.
– „Ah, şi un fel de manager, de asemenea.”
– „Ei bine, dacă îi datorezi bani, nu trebuie să îţi mai pese, Nela, fiindcă e mort de sute de ani.”
– „Dar spuneai că există o maşină a timpului!”
– „Da, există o maşină a timpului, dar atunci nu exista.”
– „Nu-l ştii pe Iepure! Nu-i pasă unde e maşina timpului – acum, atunci, săptămâna trecută – găseşte el o modalitate să pună mâna pe mine.”
– „Nu cred că înţelegi.”
Nela pune un teanc de bancnote pe mâna sa:
– „I-am promis că voi fi plecată doar un an. Trebuie să-i dau banii ăştia când voi reveni la el.”
Lasă un răspuns