Arta și etica

Etica artei este preocupată de responsabilitatea morală a artiștilor și drepturile lor de a reprezenta și crea fără cenzură.

Moralitatea și arta sunt legate de obicei în arta care provoacă și tulbură. O astfel de artă stârnește convingerile, valorile și moralele personale ale artistului sau spectatorului datorită a ceea ce este descris. Lucrările care par să urmărească în mod intenționat sau să comunice puternic un mesaj pot provoca controverse: controverse asupra drepturilor libertății artistice sau asupra modului în care societatea evaluează arta. Acea judecată a operelor create de artiști are de-a face cu judecata de valoare a societății într-un moment dat din istorie.

Relația dintre artist și societate este împletită și uneori în contradicție în ceea ce privește arta și etica. Nici unul nu trebuie să fie sacrificat pentru celălalt și nici unul nu trebuie să se aplece în fața celuilalt pentru a crea sau a transmite mesajul lucrării.

Arta este subiectivă: va fi primită sau interpretată de diferiți oameni în diverse moduri. Ceea ce poate fi neetic pentru unul poate fi etic pentru altul. Deoarece arta este subiectivă, este vulnerabilă la judecata etică. Este cel mai vulnerabilă atunci când societatea nu are un context istoric sau o înțelegere a artei pentru a aprecia conținutul sau estetica unei opere. Această lipsă nu face ca judecata etică să fie greșită sau irațională; arată că aprecierea artei sau a stilurilor se schimbă în timp și că arta sau stilurile noi sau diferite pot ajunge să fie apreciate. Gustul negativ general al societății se schimbă, de obicei, cu o expunere mai mare. Cu toate acestea, gustul rămâne subiectiv.

Etica a fost o considerație majoră a publicului și a celor care dețin puterea religioasă sau politică de-a lungul istoriei. Pentru mulți artiști din ziua de azi, primul și principal aspect nu este etica, ci platforma de la care să creeze și să transmită mesajul prin calități formale și prin mediu. Luarea în considerare a eticii poate fi stabilită de artist, dar fără a împiedica libera exprimare. Este de așteptat ca într-o operă de artă propriile convingeri, valori și ideologie ale artistului să contrasteze cu valorile societale. Este arta care vorbește și adaugă valoare calitativă a ceea ce este comunicat. Acesta este ceea ce face ca puterea expresiei artistice libere să fie atât de importantă. Arta este judecată nu de cine a creat opera sau de caracterul artistului, ci în funcție de meritele lucrării în sine.

Cu toate acestea, prin acest dialog vizual existent între artist și societate, trebuie să existe o oarecare înțelegere reciprocă. Societatea trebuie să înțeleagă că libertatea de exprimare în arte încurajează măreția, în timp ce artiștii trebuie să fie atenți și să fie deschiși față de dispozițiile societății. Când publicul apreciază arta ca fiind un plus spiritual și fizic pozitiv pentru societate, iar artistul creează cu intenții etice, există o legătură între privitor și creator. Reprezentarea unui subiect de către un artist nu înseamnă că creatorul aprobă sau dezaprobă subiectul prezentat. Scopul artistului este de a exprima, indiferent de modul în care subiectul poate fi interpretat. Cu toate acestea, această libertate de interpretare nu înseamnă că nici artistul, nici societatea nu își asumă responsabilitatea pentru acțiunile lor.

Arta și etica, în acest sens, solicită artiștilor să-și folosească facultățile intelectuale pentru a crea o reprezentare expresivă adevărată sau pentru a transmite sens psihologic. Acest tip de artă cere o capacitate din partea privitorului de a fi mișcat de multe sentimente ale artistului. Ea impune puterea artei de a pătrunde în aparențe exterioare și de a captura și de a capta gândurile și interpretările ascunse ale emoțiilor de moment sau permanente ale unei situații. În timp ce artiștii creează, captează imagini vizuale și interpretează pentru spectatorii lor, ei le oferă, de asemenea, o măsură fără greșeală a sensibilităților morale sau etice ale artiștilor.

(Marcel Duchamp, 1917, Fântâna. Fotografie de Alfred Stieglitz/Wikipedia, Domeniu public)

Dilemele etice nu sunt neobișnuite în lumea artei și apar adesea din percepția sau interpretarea conținutului sau mesajului operei de artă. Temele provocatoare de spiritualitate, sexualitate și politică pot și pot fi interpretate în multe feluri și provoacă dezbateri cu privire la lipsa de etică sau lipsă de moralitate. De exemplu, când artistul dada Marcel Duchamp (1887-1968, Franța) a creat Fântâna în 1917, aceasta a fost cenzurată și respinsă de cunoscătorii contemporani ai artelor și de public. Un pișoar pentru bărbați întors pe o parte, Duchamp a considerat că această lucrare este unul dintre obiectele standard manufacturate care au fost transformate în sau desemnate de acesta ca artă. Astăzi, Fântâna este una dintre cele mai faimoase lucrări ale lui Duchamp și este considerată pe scară largă o icoană a artei secolului al XX-lea.

Mai recent, Sfânta Fecioară Maria de Chris Ofili (n. 1968, Anglia) a șocat spectatorii când a fost inclusă în expoziția Sensation din 1997-2000 la Londra, Berlin și New York. (Sfânta Fecioara Maria, Chris Ofili: https://www.khanacademy.org/humanities/global-culture/concepts-in-art-1980-to-now/x247213a3:young-british-artists/a/chris-ofili-the-holy-virgin-mary) imaginea a provocat o indignare considerabilă din partea unor membri ai publicului din toată țara, inclusiv a primarului de atunci al orașului New York, Rudolph Giuliani. Cu imaginile cu colaj ale feselor femeilor, vopsea amestecată cu sclipici și bile de balega de elefant aplicate, mulți au considerat pictura blasfemie. Ofili a declarat că nu a fost intenția lui; a vrut să evidențieze atât frumusețea sacră, cât și laică, chiar senzuală, a Fecioarei Maria, și că bălegarul din Nigeria, țara natală a părinților săi, simbolizează fertilitatea și puterea elefantului. Cu toate acestea, și probabil neștiind sensul artistului, oamenii au fost revoltați.

În mod tradițional, estetica în artă a fost asociată cu frumusețea, plăcerea și captivarea vizuală, intelectuală și emoțională a privitorului. Arta scandaloasă poate să nu fie frumoasă, dar ar putea foarte bine să fie plăcută și să capteze pe cineva. Privitorul este captivat și este atras de ceva care nu este nici de rutină, nici obișnuit. Toate sunt considerate a fi experiențe semnificative care sunt distinctive pentru Artele Plastice. Judecata estetică merge mână în mână cu etica. Face parte din procesul de luare a deciziilor pe care oamenii îl folosesc atunci când văd o operă de artă și decid dacă este „bună” sau „rea”. Procesul de judecată estetică este un model conceptual care descrie modul în care oamenii decid cu privire la calitatea operelor de artă create și, pentru ei individual sau societal, iau o decizie etică cu privire la o anumită operă de artă.

După cum putem vedea, arta a avut fără îndoială puterea de a șoca și, ca sursă de provocare socială, arta va continua să șocheze spectatorii. Publicul va continua să se simtă scandalizat, deranjat sau jignit de arta care este provocatoare din punct de vedere social, politic și religios. A fi considerat scandalos sau radical, așa cum s-a observat deja, nu înlătură experiența sau aprecierea artei și nici astfel de răspunsuri nu vorbesc despre etica sau moralitatea artistului. Arta poate, totuși, să nu reușească, pentru unii ochi, să ofere o experiență estetică. Un astfel de eșec depinde și de relația complexă dintre artă și privitor, care trăiește într-un anumit moment de timp.

Sursa: Sachant, Pamela; Blood, Peggy; LeMieux, Jeffery; and Tekippe, Rita, „Introduction to Art: Design, Context, and Meaning” (2016). Fine Arts Open Textbooks. 3. https://oer.galileo.usg.edu/arts-textbooks/3, licența CC BY-SA 4.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu