(Mișcarea precesională așa cum se vede din „afara” sferei cerești. Axa de rotație a Pământului descrie într-o perioadă de aproximativ 25.800 de ani un cerc mic (albastru), printre stele, centrate în jurul polului nord ecliptic (albastru E) și cu o rază unghiulară de aproximativ 23,4°: unghilu cunoscut sub numele de oblicitatea eclipticii. Axa portocalie a fost axa de rotație a Pământului în urmă cu 5000 de ani, când a arătat steaua Thuban. Axa galbenă, arătând spre Polaris, este situația actuală. Rețineți că, atunci când sfera cerească este văzută din constelații exterioare, imaginea ei apare în oglindă. De asemenea, rețineți că rotația zilnică a Pământului în jurul axei sale este opusă rotației precesionale. Când axele polare precesează de la o direcție la alta, atunci planul ecuatorial al Pământului (indicat cu grila circulară în jurul ecuatorului) și ecuatorul ceresc asociat se va deplasa, de asemenea. Când ecuatorul ceresc se intersectează cu ecliptica (linia roșie) apar echinocțiile. După cum se vede din desen, grila portocalie, cu 5000 de ani în urmă o intersecție a ecuatorului și eclipticii, echinocțiul de primăvară, a fost aproape de steaua Aldebaran Taurus. Acum (grila galbenă) s-a mutat (săgeata roșie) undeva în constelația Peștilor. Rețineți că aceasta este o descriere astronomică a mișcării precesionale și a poziției echinocțiului vernal într-o anumită constelație nu pot sugera sensul astrologic al unei epoci care poartă același nume, întrucât acestea (erele și constelațiile) au o aliniere exactă doar în „primul punct din Berbec”, adică o dată la fiecare cca. 25.800 (Marele An Sideral). https://en.wikipedia.org/wiki/File:Outside_view_of_precession.jpg)
Pământul, în plus față de rotația diurnă (zilnică) în jurul axei sale de rotație, și anual în jurul Soarelui, are o mișcare precesională care presupune o deplasare periodică lentă a axei sale: aproximativ un grad la fiecare 72 de ani. Această mișcare, care este cauzată în principal de gravitația Lunii, dă naștere la precesia echinocțiilor în care poziția Soarelui pe ecliptică la momentul echionocțiului vernal, măsurat pe fondul stelelor fixe, se schimbă treptat, în timp.
Din punct de vedere grafic, Pământul se comportă ca un titirez în rotație, și titirezul tinde să se clatine în timp ce se rotește. Rotația Pământului este o rotație zilnică (diurnă). Pământul în rotație se clatină lent într-o perioadă puțin mai mică de 26.000 de ani. Din perspectiva noastră de pe Pământ, stelele sunt cele care ”se mișcă” ușor, de la vest la est, cu o viteză de aproximativ un grad la fiecare 72 de ani. Un grad este de aproximativ două ori diametrul Soarelui sau a Lunii văzute de pe Pământ. Cel mai simplu mod de a observa această mișcare lentă a stelelor este luând în considerație moment fix în fiecare an. Cel mai frecvent moment fixat este echinocțiul jurul datei de 21 martie a fiecărui an.
În astrologie, o eră astrologică este definită de obicei de către constelația sau zodiacul sideral suprapus(ă) în care Soarele apare practic la echinocțiul vernal. Aceasta este metoda pe care Hiparh pare să o fi aplicat în jurul anului 127 î.e.n., când a calculat precesia. Din moment ce fiecare semn zodiacal este compus din 30 de grade, fiecare eră astrologică ar putea fi gândită să dureze aproximativ 72 (ani) × 30 (grade) = aproximativ 2160 de ani. Acest lucru înseamnă că Soarele traversează ecuatorul la echinocțiul vernal deplasându-se înapoi față de stelele fixe de la un an la altul, cu o viteză de un grad în șaptezeci și doi de ani, o constelație (în medie) în aproximativ 2160 de ani, și toate cele doisprezece semne în aproximativ 25.920 de ani, numit uneori un an platonic. Cu toate acestea, durata erelor scade în timp întrucât viteza precesiee este în creștere. Prin urmare, nu există două ere egale ca lungime.
Primul punct de aliniere în Berbec – punctul fiduciar
Aproximativ o dată la 26.000 de ani constelațiile zodiacale, zodiacul sideral asociat, și zodiacul tropical folosit de astrologii occidentali, practic se aliniază. Din punct de vedere tehnic acest lucru se întâmplă atunci când „primul punct în Berbec” (Berbec 0°) tropical și sideral coincid. Această aliniere este adesea numită punct fiduciar și, dacă punctul fiduciar ar putea fi găsit, ar putea fi determinată cu acuratețe destul de exactă perioadele tuturor erelor astrologice (dacă metoda utilizată pentru a determina erele astrologice se bazează pe dimensiuni egale de 30 de grade per eră și nu corespund cu configurația exactă a constelației pe cer). Totuși, acest punct fiduciar este dificil de determinat deoarece, deși nu există nicio ambiguitate cu privire la zodiacul tropical folosit de astrologi occidentali, nu același lucru poate fi spus despre zodiacul sideral folosit de astrologii vedici. Astrologii vedici nu sunt unanimi de acord cu privire la locația exactă în spațiu a zodiacalui lor sideral. Acest lucru se datorează faptului că zodiacul sideral este suprapus peste constelația zodiacală neregulată, și nu există limite fără ambiguitate ale constelațiilor zodiacale. Astronomii moderni au definit limite, dar aceasta este o evoluție recentă de către astronomi care au renunțat la astrologie, si nu se poate presupune că ar fi corect din punct de vedere astrologic. În timp ce cei mai mulți astronomi și unii astrologi sunt de acord că punctul fiduciar a avut loc în jurul secolelor 3 – 5 e.en., nu există niciun consens cu privire la orice dată exactă sau interval de timp aproximativ în aceste trei secole. O serie de date sunt propuse de diverși astronomi, și intervale de timp chiar și mai largi de către astrologi.
Ca un exemplu al unei abordări contemporane mistice a precesiei, în scrierile astrologice ale lui Max Heindel se spune că ultima dată când punctul de pornire al zodiacului sideral a fost același cu cel al zodiacului tropical a fost în 498 e.n. La un an dupa ce aceste puncte au coincis, Soarele a traversat ecuatorul aproximativ cincizeci de secunde de spațiu în constelația Pești. În anul următor, spațiul a fost de un minut și patruzeci de secunde în Pești, si astfel a tot crescut de atunci, până când în prezent Soarele traversează ecuatorul în aproximativ nouă grade în constelația Pești. Pe baza acestei abordări, rezultă ca va avea nevoie de 600 de ani înainte de a trece efectiv ecuatorul ceresc în constelația Vărsător. Totuși, aceasta este doar una dintre numeroasele abordări și deci trebuie să rămână cu caracter speculativ deocamdată.
Lasă un răspuns