În lumea actuală globalizată, mediul de securitate este din ce în ce mai complex, actorii ne-statali amenință deținând un rol din ce în ce mai mare în amenințarea securității cetățenilor. Modelul conceptual actual al amenințării,e bazat pe parametrii duali ai intențiilor și capabilităților, este perimat. J. David Singer, în documentul său seminal Despre amenințare și dilema armament-tensiune din 1958, descrie percepțiile guvernelor și ale agențiilor de informații despre amenințare ca fiind bazate pe parametrii capacității și intenției, afișând binecunoscuta relație ca model cvasi-matematic:
Percepția de amenințare = Capacitatea estimată x Intenția estimată.
Acest concept a fost folosit în mod constant de guverne, serviciile de informații și în literatura de specialitate în ultimele cinci decenii, fiind acceptat intuitiv înainte ca Singer să descrie abordarea. În timp, această abordare convențională a evaluării amenințării a suferit puțin modificări și a fost puțin criticată. În prezent, acest model convențional a ajuns să fie prea simplist pentru a surprinde natura și complexitatea amenințărilor non-statale.
Al Qa’ida este exemplul clasic de actor non-statal de amenințare care nu se ăncadrează în conceptul lui Singer. Atacurile teroriste ale unor astfel de grupări sau persoane individuale au evidențiat probleme semnificative în evaluarea amenințărilor.
Ken Robertson afirmă în ‘Intelligence, Terrorism and Civil Liberties’ (Conflict Quarterly, Vol.7, No.2, Spring, 187, p.46) că:
”O definiție satisfăcătoare a inteligenței ar trebui să se refere la următoarele: amenințări, stări, secrete, colectare, analiză și scop. Cel mai important dintre acestea este amenințarea, deoarece fără amenințări nu ar fi nevoie de servicii de informații.”
Înființarea agențiilor de informații în secolul trecut subliniază principala percepție a amenințării și intenția preventivă. Secret Service Bureau (precursorul MI5 și MI6) a fost înființat în 1909 de terama unei invazii a Germaniei, cu „o preferință pentru amenințări, mai degrabă decât pentru oportunități, partea întunecată a Lunii” (Percy Cradock, Know Your Enemy: How the Joint Intelligence Committee Saw the World, John Murray, London, 2002). Statele Unite au înființat Central Intelligence Agency în 1947 după atacului Japoniei la Pearl Harbor. De asemenea, legislația actuală a Statelor Unite privind agențiile de informații, Actul de Securitate Națională din 1947, definește activitatea de informații externe drept „informații referitoare la capacitățile, intențiile sau activitățile guvernelor străine sau ale elementelor acestora, organizații străine sau persoane străine, sau activități teroriste internaționale”. Definiții similare au fost adoptate și de serviciile de informații ale celorlalte puteri europene, inducând ideea că vectorii de amenințare statali și non-statali trebuie tratați în mod asemănător.
Lasă un răspuns