Oamenii de ştiinţă au descoperit că oxitocina, hormonul afecţiunii, îi face pe soldaţii din aceeaşi tabără să ţină unul la celălalt, şi să urască duşmanii, instinctele lor fiind aceleaşi cu ale mamelor pentru noii născuţi. Acest hormon este eliberat în situaţii de stres sau când oamenii socializează între ei.
Oxitocina este un hormon care acţionează ca un neurotransmiţător primar la nivelul creierului. Oxitocina este primul hormon polipeptid sintetizat, de Vincent du Vigneaud, în 1953. Studii recente cercetează rolul oxitocinei în diferite comportamente, inclusiv orgasmul, recunoaşterea socială, împerechere, anxietate, şi comportamentele materne.
Studiul
Conform unui studiu pe această temă, hormonii afecţiunii, sau de legătură, îi fac pe soldaţi, la fel ca şi în cazul mamelor, extrem de agresivi cu persoanele din exteriorul propriului sistem.
Folosind o simulare pe calculator, s-a ajuns la concluzia că voluntarii care au fost spreiaţi cu hormoni s-au integrat mult mai repede şi mai profund în grupul lor, dar au devenit mult mai ostili cu persoanele din extriorul grupului.
Dr. Carsten De Dreu, de la Universitatea din Amsterdam, a afirmat că acest fenomen este cunoscut sub denumirea de „altruismul parental„. Aceasta înseamnă că nivelul crescut de oxitocină a determinat o afectivitate crescută în interiorul grupului şi o agresivitate mai mare în afara acestuia. Dr. de Dreu, care a publicat concluziile sale în publicaţia Science, a declarat că „oxitocina este o sabie cu două tăişuri, te face mai bun cu grupul tău, dar mult mai agresiv cu ceilalţi.” El a afirmat că „agresivitatea şi lupta împotriva grupurilor externe îl transformă pe om în erou, loial şi patriot pentru propriul său grup„.
Holly Arrow, expert în psihologia războiului la Universitatea din Oregon, concluzionează că „poate că oxitocina este una din motivele importante pentru care oamenii ţin unii la alţii şi care îi face să apere propriul grup„.
Experimentele
În trei experimente, toţi voluntarii fiind bărbaţi, oamenii de ştiinţă au comparat deciziile individuale ale celor care au primit oxitocină nazal prin spraiere, cu cei care au primit un placebo, respectiv credeau că primesc şi ei tot oxitocină dar li se administra o substanţă neutră. Voluntarii erau împărţiţi în trei grupuri şi puşi să joace un joc cu decizii confidenţiale cu consecinţe financiare asupra lor înşişi, asupra prietenilor lor din propriul grup, şi asupra persoanelor din celelalte grupuri. Rezultatele au arătat că în cazul voluntarilor cu placebo a crescut încrederea în interiorul propriului grup, cooperarea şi spiritul de apărare, dar nu a crescut spiritul ofensiv şi agresiv faţă de grupurile concurente.
Hormonul pare să aibă acest efect indiferent de cât de cooperanţi sunt oamenii în mod obişnuit.
Lasă un răspuns