Filosofia nu trebuie să ignore tehnologia, care influențează în cel mai înalt grad societatea modernă, economic și cultural. La început, filosofia a fost preocupată mai degrabă de impactul tehnologiei asupra societății decât de tehnologie în sine. Filosofia modernă abordează și modul de proiectare și creare a tehnologiilor, ca și natura lucrurilor create.
Plato a fost printre primii filosofi preocupați de tehnologie. Una din temele sale principale a fost modul în care tehnologia învață sau imită natura, în Legi. Democrit dă ca exemplu în acest sens construcția caselor și meșteșugul țesutului, care au imitat construcția cuiburilor de către rândunici, respectiv a pânxei păianjenului. Aristotel a reluat exemplele lui Democrit, dar nu în ideea imitării naturii, ci a completării ei în unele cazuri (Fizica).
O a doua temă este distincția onotologică fundamentală între lucruri naturale și artefacte. Aristotel afirmă, în Fizica, despre primele că au propriile lor principii de generare și mișcare, spre deosebire de artifacte care au cauze externe (au scopuri umane, și se formează în sufletul uman). Artefactele nu se pot reproduce, și dispar fără intervenția umană, transformându-se în timp în lucruri naturale. Doctrina lui Aristotel prevede patru cauze: material, formal, eficient, și final. Hobbes dă ca exemplu vaporul lui Tezeu, evidențiind un conflict între unitatea materiei și unitatea formei ca principii de individualizare caracteristic artefactelor.
O a treia temă poate fi considerată folosirea extensivă a imaginilor cu tehnologiile, discutată atât de Platon cât și de Aristotel.
Filosofia tehnologiei a rămas în urma dezvoltării tehnologice în epoca imperiului roman și în Evul Mediu. S-a acordat atenție artelor mecanice, considerate ca imitând natura.
În Renaștere, filosofia tehnologiei se dezvoltă în special datorită lui Francis Bacon (New Atlantis, 1627), accentuându-se în perioada revoluției industriale.
Tehnologia ca fenomen socio-cultural este abordată de Samuel Butler, în Erewhon (1872), și în cartea Originea speciilor lui Darwin.
La finele secolului 19 și începutul secolului 20 filosofia tehnologiei este criticată, în special de filosofi fără nicio pregătire tehnologică, precum Ernst Kapp, Martin Heidegger, Hans Jonas, Arnold Gehlen, Günther Anders, Andrew Feenberg, Lewis Mumford, Jacques Ellul, Langdon Winner și Albert Borgmann, fiind denumită ”filosofia umanistă a tehnologiei”. Această filosofie consideră tehnologia ca o ”cutie neagră”. Scipul ei nu este analiza și înșțelegerea fenomenului, ci relația ei cu moralitatea, politica, structura societății, cultura, condiția umană și metafizica. Toți acești filosofi consideră că tehnologia are un impact negativ asupra societății umane.
Filosofia umanistă a tehnologiei continuă să fie influentă și astăzi.
Lasă un răspuns