Extensia fişier: .mp3
Tip media Internet: audio/mpeg, audio/MPA, audio/mpa-robust
Lansare iniţială: 1995
Tipul de format: Format de compresie audio, Format fişier audio
Standarde: ISO / IEC 11172-3, ISO / IEC 13818-3
MPEG-1 sau MPEG-2 Audio Layer III, denumit în mod obișnuit MP3, este un format de codare pentru audio digital, care foloseşte o formă de compresie a datelor cu pierderi. Acesta este un format audio comun pentru streaming audio de consum sau de stocare, precum și un standard de facto de compresie audio digitală pentru transferul și redarea de muzică de pe cele mai multe playere audio digitale.
MP3 este un format audio specific, care a fost proiectat de către Moving Picture Experts Group (MPEG) ca parte a standardului MPEG-1 și mai târziu extins în standardul MPEG-2. Primul subgrup MPEG – grupul Audio, a fost format din mai multe echipe de ingineri de la Fraunhofer IIS, Universitatea din Hanovra, AT&T – Bell Labs, Thomson – Brandt, CCETT, și altele. Formatul MPEG-1 Audio (MPEG-1 Part 3), care a inclus formatul MPEG-1 Audio Layer I , II și III, a fost aprobat ca proiect al comitetului pentru standardul ISO / IEC în 1991, finalizat în 1992 și publicat în 1993 (ISO/IEC 11172-3:1993). Compatibilitatea MPEG-2 Audio (MPEG-2 Partea 3) cu rate suplimentare de biți și rate de eșantionare a fost publicată în 1995 (ISO/IEC 13818-3:1995).
Utilizarea în format MP3 a unui algoritm de compresie cu pierderi este proiectată pentru a reduce foarte mult cantitatea de date necesare pentru a reprezenta înregistrarea audio, și care încă să mai sune ca o reproducere fidelă a originalului audio necomprimat pentru majoritatea ascultatorilor. Un fișier MP3 care este creat folosind setarea de 128 kbit/s va avea ca rezultat un fișier care este de aproximativ 1/11, dimensiunea fișierului CD creat de sursa audio originală. Fișierele MP3 pot fi, de asemenea, construite la rate mai mari sau mai mici de biți, cu o calitate rezultată mai ridicată sau mai scăzută.
Comprimarea funcționează prin reducerea acurateţei în anumite părți ale sunetului, care sunt considerate a fi peste capacitatea rezoluției auditive la cei mai mulți oameni. Această metodă este denumită în mod obișnuit codificare perceptuală. Aceasta utilizează modele psihoacustice care să anuleze sau să reducă precizia componentelor mai puţin percepute de auzul uman, și apoi înregistrează și restul de informații într -o manieră eficientă.
Tehnologii alternative
Exista şi alte formate cu pierderi. Dintre acestea, mp3PRO, AAC, şi MP2, sunt toate membri ai aceleiași familii tehnologice ca și MP3, și depind de modele psihoacustice aproximativ similare. Fraunhofer Gesellschaft deţine multe dintre brevetele care stau şi la baza acestor formate, alte formate fiind deținute de Dolby Labs, Sony, Thomson Consumer Electronics, și AT&T. În plus, există de asemenea formatele Opus de compresie în sursă deschisă, și Vorbis, care au fost disponibile în mod gratuit și fără nicio restricție de brevet cunoscută.
Pe lângă metodele de comprimare cu pierderi, codec-urile fără pierderi sunt o alternativă importantă pentru MP3, precum și pentru codecurile cu pierderi în ansamblul lor, pentru că ele oferă conținut audio nealterat, deși cu dezavantajul creșterii dimensiunii fișierului comparativ cu compresia cu pierderi. Codec-uri fără pierderi includ FLAC, un codec fără pierderi gratuit, Apple Lossless, și altele.
Traducere şi adaptare din Wikipedia.
Lasă un răspuns