Ortodoxia științei împiedică uneori procesul gândirii. Acest lucru este exemplificat de următoarea poveste anecdotică:
Unui student la fizică de la Universitatea din Copenhaga, profesorul i-a adresat următoarea întrebare la un examen:
„Descrie cum determini înălțimea unui zgârie-nori folosind un barometru”.
Studentul a răspuns: „Iau o sfoara lungă pe care o leg de barometru, și o cobor de pe acoperișul clădirii la sol. Lungimea sforii plus lungimea barometrului va da înălțimea clădirii.”
Acest răspuns, așa cum ne putem imagina, a deranjat pe profesor care l-a picat pe student la examen. Nemulțumit de decizia profesorului, studentul a făcut apel și universitatea a numit o comisie independentă pentru a decide. Comisia a considerat că răspunsul a fost într-adevăr corect, dar că nu a dat dovadă de nicio cunoaștere notabilă a fizicii. Pentru a rezolva problema, s-a hotărât să fie lăsat studentul să răspundă oral timp de 6 minute. Timp de câteva minute studentul a rămas tacut, gândind cu fruntea încrețita. Când comisia i-a atras atenția că timpul se scurge, studentul a spus că are câteva răspunsuri extrem de relevante, dar nu s-a putut decide pe care să îl prezinte.
„În primul rând, aș putea să urc barometrul până pe acoperișul clădirii, să îl arunc și să măsor timpul necesar pentru a ajunge la sol, dar ar fi păcat de barometru. Dacă este o zi însorită, aș putea măsura înălțimea barometrului, apoi l-aș pune vertical pe pământ și aș măsura lungimea umbrei lui. Apoi măsor lungimea umbrei clădirii, și după aceea este o chestiune simplă de proporționalitate aritmetică. Dacă ar fi să lucrez foarte științific, aș putea lega o bucată scurtă de sfoară de barometru și l-aș legăna ca un pendul, mai întâi la nivelul solului, apoi pe acoperișul cladirii. Înălțimea clădirii poate fi calculată din diferența dintre perioadele pendulului. În cazul în care clădirea are o scară de urgență exterioară, ar fi ușor de urcat pe ea și să marchez înălțimea în funcție decâte ori ăncape în ea lungimea barometrului. Dacă doriți să fiu plictisitor și ortodox, bineînțeles că aș putea folosi barometrul pentru a măsura presiunea aerului pe acoperișul clădirii și la sol și să convertesc diferența într-o înălțime.”
Studentul a continuat să spună că, daca i s-ar cere să caute noi căi de rezolvare a problemei, probabil că cea mai buna soluție ar fi să bată la ușa portarului și să îi spună: „Dacă ați vrea un barometru frumos și nou, vi-l voi da pe acesta dacă îmi spuneți înălțimea acestei clădiri”.
Studentul era Niels Bohr, viitorul părinte al teoriei atomului.
Aceasta ar putea fi o poveste inventată. Ce este important aici este că nu există un mod de gândire definitiv atunci când se răspunde la o întrebare. Creativitatea ar trebui încurajată.
Sursa: Santhosh Mathew, Essays on the Frontiers of Modern Astrophysics and Cosmology
Lasă un răspuns