Mareșalul Alexandru Averescu - ecouri din istorie

Dr. Alexandru Cristian

Marile personalităţi ale României s-au jertfit pentru această ţară. Şi-au jertfit mintea, inima şi chiar viaţa pentru a apăra şi înălţa această ţară. Alexandru Averescu este unul dintre marii comandanţi militari din istoria noastră şi poate cel mai important strateg din secolul XX al armatei române.

Dorinţa sa de a avea o carieră militară a venit o dată cu trecerea timpului. Când era tânăr avea o constituţie slabă şi bolnăvicioasă dar o mare dorinţă de a lupta. A fost soldat voluntar, ulterior s-a înscris la Școala Divizionară de Cavalerie de la Mânăstirea Dealu. Și-a desăvârșit pregătirea la Școala Superioară de Război din Torino, Italia. În timpul războiului de independenţă se înrolează ca voluntar, la sugestia mamei sale. De atunci a ştiu că destinul său este armata, iar mâna sa va sta mereu pe sabie pentru a-şi apăra poporul şi pământul străbunilor. A fost soldat voluntar, ulterior s-a înscris la Școala Divizionară de Cavalerie de la Mânăstirea Dealu. Și-a desăvârșit pregătirea la Școala Superioară de Război din Torino, Italia. A fost o perioadă scurtă comandant al Școlii Superioare de Război, 1894-1896.

Avansarea sa rapidă în cariera militară este o certă dovadă a calităţilor sale: perseverenţă, forţă de muncă, seriozitate dar şi o nemăsurată ambiţie. În anul 1907 devine ministru de Război în guvernul liberal prezidat de Ion(Ionel) I.C. Brătianu. Activitatea sa ca ministru este una dintre cele mai importante din istoria acestei funcţii, Averescu este reformatorul şi putem spune creatorul armatei române moderne. În anul 1908 apare Legea pentru Organizarea Armatei care pune bazele unui sistem permanent de apărare al ţării. În anul 1910 se va definitiva procesul de permanentizare a trupelor terestre care vor fi împărţite în: armata activă cu rezerva ei, miliţiile şi armata teritorială. În acel an Averescu nu mai era ministru deoarece fusese demis în anul 1909, motivele demiterii sunt şi astăzi incerte, mulţi istorici cred că este una dintre clasicele manevre politice ale lui Ionel Brătianu.

În anul 1911 devine şef al Marelui Stat Major General funcţie pe care o va deţine până în 1913. Din acestă funcţie va coordona acţiunile armatei române în Al Doilea Război Balcanic şi ofensiva împotriva Bulgariei. În anul 1913 Legea privind Rezervele Materiale va instaura un continuu sprijin logistic, acum armata română era pregătită pentru un război de anvergură. Genialul strateg Averescu a coordonat o ofensivă strategică care a sufocat armata bulgară şi a dus la rapida capitulare a acesteia. Ofensiva a pornit în două direcţii. Prima coloană a armatei române se îndrepta spre Sofia a doua spre Cadrilater şi Silistra. Mobilizarea armatei române s-a decretat pe data de 22 iunie/5 iulie, acoperirea strategică şi forţarea Dunării s-a realizat în şapte zile, iar armata română se apropie de Sofia în data de 11 iulie/24 iulie. O campanie reuşită, plină de spirit ofensiv şi de iniţiativă strategică. Acum se conturează şi principalul crez al strategului militar Averescu, ofensiva. În viziunea sa ofensiva este mai eficientă decât defensiva. Deşi victoria a fost răsunătoare armata română avea în continuare o grămadă de probleme privind înzestrarea şi ducerea unui război modern. Principalele probleme identificate au fost mobilitatea slabă a trupelor, aprovizionarea precară, serviciu sanitar slab dezvoltat, ineficienţa cercetării şi siguranţei, defecţiuni la nivel de conducere a unităţilor. Pentru a deveni o armată modernă erau necesare multe eforturi dar şi mult interes din partea liderilor politco-militari.

Anii până la intrarea în război au fost necesari pregătirii şi înzestrării armatei române. Alexandru Averescu a urmărit îndeaproape desfăşurarea războiului şi a prevăzut implicarea ţării în această mare conflagraţie. Încrederea prea mare a generalilor a produs dezastrele din campania anului 1916, culminând cu dezastrul de la Turtucaia şi ocuparea Bucureştiului.

După umilinţa suferită de armata română la Turtucaia generalul de divizie Alexandru Averescu comandantul Armatei a-2-a a propus un nou plan de operaţii compus din trei puncte principale. Primul punct era renunţarea la ofensiva pe două fronturi, al doilea era apărarea de-a lungul Carpaţilor şi ultimul concentrarea efortului armatei române pentru a elibera Dobrogea. Planul demonstrează înalta capacitate de înţelegere şi ducere a luptei, pentru a evita încercuirea strategică generalul Averescu realizează că linia Carpaţilor este cel mai bun loc pentru apărare. În nord forţele armate trebuie să ocupe poziţii defensive, misiunea din nord fiind ajutată şi de formele de relief. În sud armata trebuie să fie ofensivă pentru a câştiga superioritatea strategică. O capodoperă a strategiei militare române este “Manevra de la Flămânda”. Această manevră este prima operaţie de anvergură care presupune forţarea unui curs mare de apă. Reuşita acestei operaţii putea provoca “răsturnarea” de fronturi. Pe scurt manevra însemna forţarea Dunării de un grup de divizii şi avansarea acestora către estul Bulgariei, concomitent forţele ruso-române aflate pe linia Cernavodă-Constanţa trebuiau să treacă frontiera şi împreună cu cele din Bulgaria să prindă în cleşte grupul de armate conduse de Feldmareşalul von Mackensen. Planul a fost bine conceput dar aplicarea sa a fost defectuoasă datorită mai multor factori circumstanţiali sau nu. Lipsa sprijinului din partea forţelor ruse, nehotărârea Marelui Cartier General al Armatei Române, violenţa cu care a răspuns inamicul toate acestea au dus la eşecul acestei manevre cu putea scurta războiul. Strategia lui Alexandru Averescu purta un singur nume ofensiva. O ofensivă prudentă capacitată pentru a obţine superioritatea strategică şi apoi victoria.

În data de 1 ianuarie 1917, Alexandru Averescu este înaintat la gradul de general de corp de armată. La comanda Armatei a-2-a acesta propune aşezarea forţelor armate în puncte cheie din Carpaţii de Curbură şi Orientali. Ocuparea unor puncte cheie putea oferi o viziune amplă frontului, o posibilitatea de a aborda mai multe tactici dar şi o încredere mai mare deoarece armata română era sprijinită de munţii pe care îi cunoştea bine. Strategul Averescu a propus plasarea majorităţii forţelor armate la poalele Carpaţilor de Curbură pentru a opri joncţiunea grupului de armate “Arhiducele Iosif” ce venea din nord dar şi grupul de armate „Feldmareşal von Mackensen”( trupe bulgare, otomane, germane) ce venea din sud. Despărţirea celor două mari armate provoca o ruptură în frontul de est, o izolare a celor două armate şi un avantaj forţelor armate române care puteau ataca pe rând fiecare grup de armate de pe poziţii avantajoase.

Victoriile din anul 1917, care poartă numele lui Alexandru Averescu, Mărăşti şi Oituz sunt modele de organizare strategică şi disciplină tactică. Bătălia de la Mărăşti este o demonstraţie tactică uriaşă din partea generalului Averescu. Mărăşti este o excepţională operaţie ofensivă, forţele române străpung frontul inamic şi ajung până în Valea Putnei deşi primesc ordin de la Generalul Prezan să se oprească.

Este bine ştiută în istorie dar şi în istoriografie rivalitatea dintre cei doi mari comandanţi de oşti Alexandru Averescu şi Constantin Prezan, o rivalitate care a avut un singur scop protejarea ţării. Înndeplinirea scopului naţional suprem, reîntregirea, a fost posibilă datorită activităţii acestor doi mari bărbaţi de arme. Bătălia de la Oituz este un model de operaţie defensivă deoarece armata română a oprit înaintarea Armatei a-1-a austro-ungare. În timpul campaniei din 1917 Armata a-2-a este singură care şi-a păstratea coeziunea, forţa combativă şi care nu a fost decimată de tifosul exantematic. Averescu a avut întotdeuna grijă de militarii săi, de aceea armata sa a fost cea mai echipată, dotată dar şi cea mai sănătoasă. Grija pentru soldaţi i-a adus o enormă popularitate.

Comandantul Armatei a-2-a este singurul care a organizat şi condus o operaţie ofensivă la nivel operativ reuşită pe frontul românesc în războiul de poziţie în anul 1917, spun istoricii militari. Alexandru Averescu a fost şi un fin analist al fenomenului războiului, acesta a realizat pericolul încercuirii şi ocupării ţării, ceea ce s-a şi întâmplat, a anticipat planurile de joncţiune ale armatelor străine.

Alexandru Averescu, înaintat în data de 14 iunie 1930 la gradul de Mareşal al României, este cea mai mare personalitate militară română a secolului XX şi unul dintre cei mai mari strategi români din toate timpurile. Hotărârea sa, curajul său, verticalitatea sa sunt modele de urmat iar cuvintele sale de îmbărbatare şi faptele sale sunt ecouri venite din negura vremii pe care trebuie să le ascultăm. Să ne gândim că noi călcăm pe un pământ scăldat de sânge şi brăzdat de lacrimi. Mareşalul Alexandru Averescu ne priveşte scrutător peste timp şi ne îndeamnă să nu uităm faptul că suntem oameni ai unui popor viteaz şi drept care a luptat şi luptă pentru a nu fi îngenuncheat.