Neutralitatea Internetului

Conceptul de neutralitatea Internetului este de obicei interpretat greșit ca o dorință ca întregul conținut de pe Internet să fie gratuit și fără restricții bazate pe natura sa. De fapt, neutralitatea Internetului este mai bine definită ca eforturi pentru a se asigura că tot conținutul (indiferent de formă sau subiect) și mijloacele de accesare a acestuia este protejat ca egal. Aceasta înseamnă că furnizorii de servicii de internet (ISP), cum ar fi compania ta de cablu sau telefonie, nu pot stabili prioritatea unui site față de altul, rezultând o experiență de internet „premium” pentru cei care pot plăti suplimentar. Preocupări suplimentare sunt pentru faptul că, fără un acord universal, un guvern poate alege să restricționeze accesul la materiale de către cetățenii săi (a se vedea cenzura Coreei de Nord) și, în mod similar, că corporațiile care controlează conexiunile fizice ar putea să stabilească prețuri mai mari pentru accesul privilegiat sau să plătească furnizorii să refuze accesul egal la concurenții lor.

Caracteristici utile

Legislația continuă să se schimbe în ceea ce privește ceea ce este și nu este conținut legal sau acceptabil pe internet. Legile se schimbă în timp, precum și între jurisdicții pot diferi foarte mult. Doar pentru că materialul este legal în zona ta nu înseamnă că este la fel în altele, și este posibil să încalci legile aplicabile în locația serverului tău.

Legile existente variază în întreaga lume, unele protejând furnizorii, altele protejând utilizatorul. Statele Unite au acordat o atenție considerabilă în 2012 pentru proiectele de lege anti-piraterie care au fost extrem de contestate, atât prin mitinguri fizice cât și cu petiții online. Fiecare proiect de lege a atras dezbateri cu privire la ce afectează prevederile nu numai în Statele Unite, ci și pe internet în ansamblu. Chiar dacă SOPA (introdus de Cameră) și PIPA (introdus de Senat după eșecul COICA în 2010) nu au fost în cele din urmă ratificate, Statele Unite și alte țări au semnat deja ACTA în 2011, care conținea dispoziții care plasează responsabilitatea ISP-urilor de a-și controla utilizatorii, indiferent de legile suverane din locația utilizatorului.

Fără o legislație formală, judecătorii și juriile sunt plasate în poziții în care stabilesc prioritatea prin pronunțarea asupra acestor probleme, în timp ce au puține îndrumări din legea existentă. În martie 2012, un caz de partajare a dosarelor din 2007 a ajuns la Curtea Supremă, unde inculpatul a contestat constituționalitatea unei amenzi de 222.000 USD pentru distribuirea ilegală a 24 de melodii la serviciul de partajare a fișierelor Kazaa. Acesta a fost primul caz pentru un astfel de proces audiat de un juriu din Statele Unite. Procese similare au variat în ceea ce privește sancțiunile de până la 1,92 milioane de dolari SUA, evidențiind o lipsă de înțelegere a modului de monetizare a daunelor. Curtea Supremă a respins audierea cazului Kazaa, ceea ce înseamnă că verdictul existent va rămâne valabil pentru moment. Mulți judecători resping acum cazuri similare care sunt aduse de grupuri precum Recording Industry Association of America (RIAA), întrucât aceste acțiuni sunt adesea privite ca urmărirea penală folosind instanțele ca mijloc de a genera venituri și nu de a recupera daune semnificative, demonstrabile.

Pe măsură ce aceste cazuri continuă să treacă prin instanțe și legislația continuă să se dezvolte la nivel federal, acele decizii vor avea un impact asupra acțiunilor care sunt considerate în cadrul legii și pot avea un efect asupra conținutului sau locației site-ului tău.

Sursa: Michael Mendez, The Missing Link – An Introduction to Web Development and Programming (CC BY-NC-SA 3.0 License), Published by Open SUNY Textbooks, Milne Library (IITG PI), State University of New York at Geneseo. Traducere de Nicolae Sfetcu

Articol publicat sub licență CC BY-NC-SA 3.0