(Enzimă metabolică beta-galactozidază, hartă de densitate electronică de rezoluție de 2,2 A a β-galactozidazei determinată prin microscopie crioelectronică de înaltă rezoluție (cryo-EM), https://www.flickr.com/photos/nihgov/27332635804)
Premiul Nobel pentru Chimie pe 2017 a fost acordat lui Jacques Dubochet, Joachim Frank și Richard Henderson „pentru dezvoltarea microscopiei crioelectronice pentru determinarea structurii de înaltă rezoluție a biomoleculelor în soluție„.
Jacques Dubochet (născut la 8 iunie 1942) este un biofizician elvețian pensionat. Este cercetător la Laboratorul European de Biologie Moleculară din Heidelberg, Germania, și profesor onorific de biofizică la Universitatea din Lausanne, Elveția.
Joachim Frank (născut la 12 septembrie 1940) este un biofizician american născut în Germania, activează la Universitatea Columbia, New York. Este considerat fondatorul microscopiei cryo-electronice cu particule unice (cryo-EM). De asemenea, el a contribuit semnificativ la structura și funcția ribozomului din bacterii și eucariote.
Richard Henderson (născut la 19 iulie 1945) este biolog molecular biologic scoțian și biofizician și pionier în domeniul microscopiei electronice a moleculelor biologice.
Structura biomoleculară este forma complicată, tridimensională, care este formată de o moleculă de proteine, ADN sau ARN și care este importantă pentru funcția sa. Structura acestor molecule poate fi considerată la oricare dintre intervalele de lungime, variind de la nivelul atomilor individuali până la relațiile între subunitățile proteice întregi. Această distincție utilă între scale este adesea exprimată ca o descompunere a structurii moleculare în patru niveluri: primar, secundar, terțiar și cuaternar.
Microscopia crioelectronică (cryo-EM), sau criomicroscopia electronică, este o formă de microscopie electronică de transmisie (TEM) unde proba este studiată la temperaturi criogenice (în general temperaturi ale azotului lichid). Cryo-EM a câștigat popularitate în biologia structurală.
Utilitatea microscopiei crioelectronice rezultă din faptul că permite observarea specimenelor care nu au fost colorate sau fixate în nici un fel, arătându-le în mediul lor nativ. Acest lucru este în contrast cu cristalografia cu raze X, care necesită cristalizarea specimenului, care poate fi dificilă, și plasarea acestuia în medii non-fiziologice, care ocazional pot duce la modificări conformaționale funcționale.
Lasă un răspuns