Pseudoarheologia
Pseudoarheologia (numită şi arheologia alternativă, arheologia marginală, arheologia fantastică, sau arheologia cultelor) – se referă la interpretări ale trecutului fără legătură cu comunitatea arheologică academică, care de obicei respinge metodele științifice și analitice acceptate ale disciplinei. Aceste interpretări pseudoștiințifice implică utilizarea de date arheologice pentru a construi teorii despre trecut, care diferă radical de cele ale recunoscute de arheologia academică, pentru a argumenta unele afirmaţii cu dovezi istorice. Astfel de pretenţii exagerează dovezile, trag concluzii dramatice, romanțate, și chiar mai mult.
Nu există o singură teorie pseudoarheologică, ci mai multe interpretări diferite ale trecutului, care de obicei contrazic pe cele dezvoltate de către cadrele didactice universitare. Unele dintre acestea gravitează în jurul ideii că societățile umane preistorice și antice au fost ajutate în dezvoltarea lor de vieţi extraterestre inteligente, o idee propagata de diverşi autori în cărţi, precum elvețianul Erich von Däniken în Amintiri despre viitor (1968) și italianul Peter Kolosimo. Alții, în schimb, susțin că au existat societăți umane în perioada antică avansate tehnologic semnificativ, cum ar fi Atlantida, iar această idee a fost propagată de persoane cunoscute precum Graham Hancock în Amprentele Zeilor (1995).
Multe sisteme arheologice alternative au fost adoptate de către diverse grupuri religioase. Idei arheologice marginale, cum ar fi arheicriptografia și piramidologia, au fost îmbrățișat de diverse religii, de la religia britanică Copiii lui Israel la teosofi. Alte archaeologii alternative includ pe cele care au fost adoptate de către membri New Age și sistemele de credință păgână contemporane. Acestea includ ipoteza Marii Zeiţe, propagată de Marija Gimbutas, conform căreia europenii preistorici s-au închinat unei singure zeităţi monoteiste de sex feminin, și diverse alte teorii asociate cu mișcarea Misterele Pământului, cum ar fi conceptul liniilor de forţă magnetică.
Arheologii academici au criticat pseudoarhaeologia, unul dintre criticii cei mai vocali fiind John R. Cole, care a caracterizat-o ca bazându-se pe „senzaționalism, utilizarea eronată a logicii și dovezilor, neînțelegere în metodele științifice, și contradicții interne în argumentele lor.” Relația dintre arhaeologiile alternative și academice a fost comparată cu relația dintre teoriile de creaţie inteligentă şi biologia evoluţionistă, de unii arheologi.
Protocronismul
(Tematică murală dacică pe un bloc de apartamente din Orăștie)
Protocronismul (din termenul grecesc antic pentru prima dată) este un termen care descrie tendința românilor de a atribui un trecut idealizat țării în ansamblu. Era răspândită mai ales în timpul regimului lui Nicolae Ceaușescu, dar originea sa este mult mai veche, de peste un secol.
Termenul se referă la idealizarea rădăcinilor dacice și chiar mai vechi ale românilor actuali. Acest fenomen este marcat peiorativ de oponenţii conceptului prin termeni precum Dacomania sau, uneori, Tracomania, în timp ce susținătorii conceptului folosesc termeni precum Dacologia și Tracologia.
Termenul se referă de obicei la tendința de a atribui o calitate unică dacilor și civilizației lor. Protocroniştii încearcă să demonstreze fie că dacii au avut un rol important de jucat în istoria antică, fie că au avut o ascendență sau prioritate față de alte culturi. Cel mai adesea conceptul implică o focalizare pe Roma antică, care, printr-o inversare completă a mitului fondator al orașului, este văzută ca fiind creată de migranții daci. Protocroniştii folosesc în argumentaţiile lor tabletele de la Tărtăria ca dovadă că scrisul îşi are originea la popoarele proto-dacice, și credința că limba dacă a supraviețuit în Evul Mediu.
În plus – dar nu întotdeauna – se face legătura dintre monoteismul presupus al religiei lui Zalmoxis și creștinism, în ideea că dacii au adoptat cu ușurință, și ulterior au influențat, dezvoltarea creștinismului. De asemenea, se consideră că creștinismul a fost predicat la daco-romani de Sfântul Andrei, care este considerat ca fondator al zilelor Bisericii Ortodoxe Româneşti moderne. Este poziția oficială a bisericii, fiind găsită şi în manualele de istorie folosite în seminariile ortodoxe și în institutele de teologie românești.
Traducere din Wikipedia
Lasă un răspuns